DESPRE MINE...

Eu ..... sunt frunza pierduta in vant, sau urmele pasilor singuratici pe nisipul fierbinte al unui tarm pustiu, un vis trist de dragoste, o stea ce straluceste numai pentru tine..........te-am asteptat ......... te mai astept si azi .....te voi astepta mereu ..... pana cand? Daca as putea ti-as oferi intr-o clipa toata dragostea mea, care ca un vulcan abia stapanit asteapta sa se reverse, sta gata sa erupa......... nu stiu cine esti dar inima mea care bate de la o vreme intr-un ritm alert, imi spune ca esti aproape, tot mai aproape gata sa ma elibereze din lanturile singuratatii. Te astept sa rasari intr-o zi pe cerul senin al vietii mele.

miercuri, 30 noiembrie 2011

AM INVATAT...


Am învaţat unele lucruri în viaţă pe care vi le împărtăşesc şi vouă ! Am învăţat că nu poţi face pe cineva să te iubească. Tot ce poţi face este să fii o persoană iubită. Restul… depinde de ceilalţi. Am învăţat că oricât mi-ar păsa mie, altora s-ar putea să nu le pese. Am învăţat că durează ani să câştigi încrederea şi că doar în câteva secunde poţi să o pierzi. Am învăţat că nu contează CE ai în viaţă CI PE CINE AI. Am învăţat că te descurci şi ţi-e folosit farmecul circa 15 minute. După accea, însă, ar fii bine să ştii ceva.
Am învăţat că nu trebiue să să te compari cu ceea ce pot alţii să facă mai bine, ci contează ceea ce poţi să faci tu. Am învăţat că nu contează ce li se întâmplă oamenilor, ci contează ce pot să fac eu pentru a rezolva.
Am învăţat că oricum ai tăia, orice lucru are două feţe.
Am învăţat că trebiue să te desparţi de cei dragi cu cuvinte calde; s-ar putea să fie ultima oară când îi vezi.
Am învăţat că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi.
Am învăţat că eroi sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe.
Am învăţat că sunt oameni care te iubesc, dar nu ştiu s-o arate.
Am învăţat că atunci când sunt supărat am DREPTUL să fiu supărat, dar nu am dreptul să fiu şi rău.
Am învăţat că prietenia adevărată continua să existe chiar şi la distanţă. Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevarată. Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul. Am învăţat că indiferent cât de bun iţi este un prieten oricum te va răni din când în când, iar tu trebiue să-l ierţi pentru asta.
Am învăţat că nu este întotdeauna de ajuns să fii iertat de alţii ; câteodată trebuie să înveţi să te ierţi pe tine însuţi. Am învăţat că indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
Am învăţat că trecutul şi circumstanţele ţi-ar putea influenţa personalitatea, dar că TU eşti responsabil pentru ceea ce devii. Am învăţat că dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc. Şi nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc. Am învăţat că uneori trebuie să pui persoana pe primul loc şi nu faptele sale.
Am învăţat că doi oameni pot privi acelaşi lucru şi pot vedea ceva total diferit.
Am învăţat că indiferent de consecinţe cei care sunt cinstiţi cu ei înşişi ajung departe în viaţă.
Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc.
Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat, când te strigă un prieten vei putea găsi puterea de a-l ajuta.
Am învăţat că scrisul ca şi vorbitul, pot linişti durerile sufleteşti.
Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îţi sunt luaţi prea repede…
Am învaţat că este prea greu să-ţi dai seama unde să tragi linie între a fi amabil, a nu răni oamenii şi a-ţi susţine părerile.
Am învăţat să iubesc ca să pot să fiu iubit.

                                                                        (Octavian Paler)

luni, 28 noiembrie 2011

LUNGUL DRUM SPIRITUAL PE CARE IL STRABATE IUBIREA: Cele 7 legi-etape ale iubirii


Iubirea nu este doar o lectie de sex, atingere si viata. Este si o lectie profunda de spiritualitate. Iubirea are de strabatut un luuung drum pentru a ajunge acasa. Dincolo de noi, iubirea isi stie drumul propriu. Trebuie sa il traversam prin constiinciozitate daca ne vrem completi, impliniti, fericiti pana in maduva oaselor. In cartea sa “Kama Sutra”, Deepak Chopra ne face cunoscute cele 7 legi spirituale ale iubirii, cele 7 stadii (etape) prin care trece iubirea. Poate ca este bine sa le avem in vedere daca vrem sa stim cum arata iubirea… iubirea autentica… iubirea adevarata.

Cele 7 legi spirituale ale iubirii in viziunea lui Deepak Chopra


1. Stadiul (Legea) ATRACTIEI: Deschidem portile iubirii cand suntem autentici…


Autenticitatea este primul pas catre atractie, conform primei legi spirituale a iubirii. A fi tu insuti, tu natural, tu in starea ta primara, originala, fara neafectare, fara masca, fara adaosuri si tertipuri te face sa fii cu adevarat atractiv in ochii celuilalt. A fi tu insuti cu sinceritate si simtindu-te confortabil in legatura cu acest lucru inseamna a fi atractiv. De ce? Pentru ca naturaletea determina o persoana sa fie perceputa drept atractiva, este de parere Deepak Chopra. “In fiecare dintre noi exista limitarea si infinitul, adevarul si iluzia, pacatosul si sfantul si in fiecare moment putem alege ce anume sa exprimam, constientizand acel ceva. Suntem atractivi cand alegem autoexprimarea onesta ai totala”.

2. Stadiul (Legea) DRAGOSTEI NEBUNE (LEGEA ORBIRII): Suntem mai mult decat un corp care simte dorinta nebuna de a atinge un alt corp…

Cand Atractia dintre doua persoane este foarte puternica, cand suntem mai mult decat un corp care simte dorinta irezistibila de a atinge un alt corp, atunci interactionam la un alt nivel, un nivel mult mai profund… Ne indreptam catre o alta realitate, una transcendenta, una care nu mai este deloc ordinara, ci ametitoare. Noi, fiintele umane, avem abilitatea de a experimenta iubirea la un nivel transcendental. Avem insa nevoie de o alta fiinta umana care sa declanseze aceasta traire. De aceea, atunci cand suntem in acest stadiu al indragostirii, vedem brusc lumea din jur cu alti ochi si totul ni se pare a avea un farmec de nedescris. Sunt ochii iubirii deschisi momentan doar pe jumatate.

3. Stadiul (Legea) COMUNIUNII: Iei de la celalalt ceea ce nu ai fi putut sa obtii niciodata singur. Dai ceea ce nimeni nu ar fi putut sa dea vreodata… 

Aceasta etapa a iubirii este profunda, este minunata, este greu de atins si mentinut, dar totusi provocatoare.Comuniunea este contactul sufletului cu un alt suflet, este impartasirea propriului suflet cu sufletul unei alte persoane, este premisa pe care se cladeste de fapt increderea in celalalt. “In aceasta etapa, cei doi iubiti se muta intr-un teritoriu al necunoscutului, fiecare luand de la celalalt ceea ce singur nu ar fi dobandit niciodata”, In etapa Legaturii stranse, sufletele celor doi reusesc sa se atinga unul pe celalalt, iar o persoana reuseste sa-si transfere gandurile si tot ceea ce simte in cealalta persoana. Nu este usor sa lasi aceasta etapa sa se desfasoare. Impartasindu-te cu totul unei alte persoane, risti sa fii vulnerabil. Cine vrea sa fie vulnerabil? Multi dintre noi se feresc sa intre in aceasta etapa din cauza sentimentului de a pierde controlul asupra situatiei. Cine vrea sa piarda controlul asupra situatiei? Dar in aceasta etapa, iubirea deschide drumul catre o iubire deplina…

4. Stadiul (Legea) INTIMITATII: Daruindu-te pe tine fara nicio masca…

Ca fiinte umane, suntem alcatuiti din carne si spirit. In aceasta etapa cele doua aspecte care formeaza identitatea fiintei umane fuzioneaza. In etapa Intimitatii, carnea se contopeste cu carnea, iar spiritul fuzioneaza cu spiritul. Fizicul se uneste cu fizicul, corpul subtil cu corpul subtil, sufletul cu sufletul. In aceasta etapa, energia sexuala si energia spirituala fuzioneaza intr-o singura energie, o energie creatoare si sacra a universului.
Aceasta uniune in intimitate este cu siguranta o uniune aparte. Prin Intimitate, ne revelam si impartasim din noi insine celuilalt. Poate ca tocmai de aceea adevarata intimitate este infricosatoare pentru o buna parte dintre oameni. In momentul in care atingem acest tip de intimitate “nu putem ascunde nimic, nu putem purta nicio masca, nu putem camufla nicio un sentiment de dubiu sau securitate. Trebuie doar sa fim pur si simplu acolo, in acel moment, fara niciun fel de limita”. (http://ajourneytolove.com.au/2011/04/07/deepak-chopras-seven-stages-of-love/_)

5. Stadiul (Legea) ABANDONARII si al (a) NON-ATASAMENTULUI: Te pierzi in celalalt pentru a te regasi apoi…

Conform acestei legi a iubirii, abandonarea in celalalt nu este deloc un act impotriva iubirii de sine ci dimpotriva. A te abandona in celalalt, este calea cea mai buna de a-ti gasi adevaratul eu si a renunta la egoul nostru care simte nevoia de separare. In aceasta etapa, renuntam la atasament. Atasamentul inseamna dependenta, inseamna pretentii, inseamna sclavie, inseamna control, manipular, a incerca sa convingi pe cineva de ceva anume. Iubirea este libertate, este non-atasament, ea permite celor doi sa evolueze frumos, fara limite si constrangeri. “In adevarata Abandonare, nu simtim niciodata nevoia sa controlam persoana iubita, sa o seducem, sa insistam, sa fortam, sa obtinem ceva dand ceva. In adevarata abandonare, stim cum sa PERMITEM sa fie”, spune Chopra in cartea sa.

6. Stadiul (Legea) Pasiunii: Iubind, traiesti... Pentru ca iubirea este viata.

“Pasiunea pentru viata si pasiunea pentru iubire sunt acelasi lucru. Aceasta din cauza ca viata, in esenta sa, este iubire”. Unirea masculinului si a femininului intr-un singur corp ne poate aduce mai aproape de sufletul nostru si al celui pe care il iubim. Pasiunea nu este doar la nivel fizic si nu are in vedere doar dorinta sau eliberarea de dorinta carnala. Pasiunea nu este pentru ceva anume. Ea doar este.


7. Stadiul (Legea) Extazului: Venim din extaz si in extaz trebuie sa ajungem….

Din aceasta stare venim si aici trebuie sa ne intoarcem, considera Chopra... Venim din extaz, caci extazul nu reprezinta altceva decat starea noastra originala, situatia de gratie de unde am plecat. Iar extazul este ultima etapa a iubirii. El inseamna depasirea naturii noastre umane, inseamna depasirea limitelor si atingerea unui punct inalt, cel al transformarii spirituale. Cum? Traversand toate cele 5 etape, ajungand la intimitate si ajungand si la mai mult de atat, la extaz… Aici este punctul final de destinatie al iubirii. Aici ajunge iubirea sa fie completa.


Sursa: garbo.ro

sâmbătă, 26 noiembrie 2011

ISPITA


Într-o zi foarte calduroasa de vara, un muncitor primise sarcina de a sapa gradina stapânului. Se apuca de lucru fara chef si începu sa-l blesteme pe Adam, singurul vinovat, dupa parerea lui, pentru toate împovararile.
Blestemele si insultele sale ajunsera la urechile stapânului care, apropiindu-se îi spuse:
"Dar de ce îl blestemi pe Adam! Fac prinsoare ca si tu ai fi facut la fel în locul lui."
"Cu siguranta nu!", raspunse lucratorul. "Eu as fi rezistat ispitei!".
"Vom vedea!", spuse stapânul si îl invita la masa de prânz.
La ora fixata, lucratorul se înfatisa la casa stapânului, iar acesta îl pofti într-o sala unde se afla o masa încarcata cu tot felul de bunatati.
"Poti mânca tot ce voiesti", îi spuse stapânul angajatului. "Doar de supiera din mijlocul mesei sa nu te atingi, pâna ma voi întoarce."
Lucratorul nu se lasa rugat, se aseza la masa, si cu o pofta de lup începu sa înfulece una dupa alta delicatesele ce-i erau servite. La sfârsit, privirea-i fu atrasa irezistibil de supiera. Curiozitatea mai ca-l înnebunea, nu mai rezista si pâna la urma, cu mare grija de-abia apuca sa ridice putin capacul supierei, ca din ea sari un soarece. Lucratorul îl apuca de ceafa, dar soarecele-i scapa din mâna. Începu vânatoarea. Zgomotul scaunelor si meselor rastunate îl facu pe stapân sa se-ntoarca din drum.
"Ai vazut?", îl întreba stapânul. Apoi îl mustra râzând: "Pe viitor, în locul tau, n-as mai blestema pe Adam si greseala lui cu voce tare!"
"Eu? Nu! Eu sunt altfel! Eu nu m-as fi comportat asa cu siguranta!
"Ce prost ai fost! Trebuia sa faci asa si asa ..."
Câte feluri de a-i acuza pe ceilalti. Cel care-l acuza însa pe celalalt, se acuza pe sine înca si mai mult.
Un novice vorbea cu dispret despre aviditatea si violenta oamenilor din lume". Maestrul îi spuse: "Îmi aduci aminte de lupul care trecea printr-o perioada de bunatate si care, vazând o pisica fugind dupa un soarece, se întoarse spre lupul care-l însotea si-i spuse indignat: "N-ar fi oare timpul ca sa faca cineva ceva pentru a pune capat aceastei urmariri?"
                                                                    (Bruno Ferrero)

ALEGE!...


Un om care se simtea vesnic împovarat de greutatile vietii i se plânse unui maestru spiritual vestit.
"Nu mai pot! Viata mi-e un chin!"
Maestrul lua o mâna de cenusa si o lasa sa cada într-un pahar plin cu apa curata, buna de baut, pe care-l avea pe masa, spunând:
"Acestea sunt suferintele tale."
Toata apa se tulbura si se murdari.
Maestrul arunca apa, lua o alta mâna de cenusa la fel cu cea dinainte, i-o arata omului nostru, se apropie apoi de fereastra si o arunca în mare.
Cenusa se împrastie într-o clipa, iar marea ramase la fel ca înainte.
"Vezi?", îl lamuri înteleptul. "În fiecare zi trebuie sa alegi între a fi un pahar de apa sau marea."
       Prea multe inimi neîncapatoare, prea multe suflete sovaitore, prea multe minti nepricepute si brate închise.
Una dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul. Nu îndrazneala prosteasca, temeritatea inconstienta, ci adevaratul curaj, care în fata fiecarei probleme spune linistit:"Exista cu siguranta o solutie pe undeva, iar eu o voi gasi ."
                                                                                  (Bruno Ferrero)

vineri, 25 noiembrie 2011

DESTINUL OMULUI - importanta cauzalitatii care prezideaza reincarnarile

Orice lucru sau faptă este rezultatul unei cauze, este efectul acestei cauze. Efectul
acesta, la rândul său, poate să devină cauza unui alt efect, şi aşa mereu, se
înlănţuiesc cauzele şi efectele din activitatea vieţii unui om. Poporul român spune:
„Cum îţi vei aşterne aşa vei dormi". Cu alte cuvinte, această stare a mea se
datoreşte, este efectul unei cauze, a unor fapte făcute de mine într-o altă viaţă.
Plecând de la această cunoştinţă, vom şti că viaţa noastră prezentă este urmarea
vieţii noastre din trecut. Nu a intervenit în existenţa noastră nici întâmplarea, nici
norocul sau nefericirea, ci starea noastră prezentă este urmarea cauzelor
anterioare, puse în joc de noi înşine, care au produs efectele din prezent. N-am ştiut
de această înlănţuire până acum şi le-am socotit ca venind din neant, fără nici un
motiv. Sălbaticul neştiutor de legile care domnesc în lumea fizică, crede că
fenomenele fizice ca ploaia, fulgerul, norii, vântul sunt produse fără cauză, din
întâmplare. Ca şi sălbaticul în faţa fenomenelor fizice, tot aşa şi omul civilizat, în
domeniul moral şi spiritual consideră actele morale şi spirituale ca nefiind conduse
de legi determinate, ci create prin capriciul naturii. Când omul a cunoscut legile care
conduc materia şi după care se produc fenomenele fizice şi chimice, atunci el a
putut să intre în studii amănunţite şi să supună aceste legi şi această materie
trebuinţelor sale, în folosul vieţii sale terestre. În viitor, când va cunoaşte şi din
regulile care prezidează în lumea mentală şi spirituală, va putea să le dirijeze, va şti
să lucreze pentru ridicarea lui morală şi spirituală şi nu va mai fi purtat ca un fulg în
toate părţile de valurile ignoranţei. Va şti că destinul său, ca orice pe lume, este
supus şi el legilor şi că, lucrând în acord cu aceste legi, va putea să determine
anumite împrejurări şi deci să-şi croiască viitorul dorit. Când omul va şti că este
supus unui destin creat de el, va căuta ca faptele, gândurile şi vorbele lui să fie de
acord cu legile morale şi mentale ale binelui şi ale iubirii, ajungând astfel la un
destin fericit. Destinul este deci legea cauzalităţii, legea cauzei şi a efectului : „Ce
vei semăna, aceea vei culege".
Omul în cursul vieţii sale emite din fiinţa lui trei feluri de forţe: forţa mentală - pe
planul mental, dând naştere la cauzele pe care noi le numim gânduri; forţa astrală -
pe planul astral, prin ceea ce numim dorinţe; forţa fizică - pe planul fizic, pusă în
acţiune de cele precedente şi desemnată cu numele de fapte. Trebuie să ştim că
energiile mentale acţionează în planul mental, dar reacţionează şi asupra planurilor
inferioare, deci ele sunt cele mai înalte, cele care pun în vibraţie şi pe cele astrale,
şi pe cele fizice. Să nu pierdem din vedere că omul real, spiritul, şi-a făcut el corpul
unde locuieşte şi că rămâne la voinţa lui să-l înfrumuseţeze sau să-l lase să se
ruineze. Noi suntem creatorii destinului nostru.
Forţele plecate din spiritul nostru produc vibraţii ce se propagă prin materia mentală
a spaţiului, pe care o atrag, o fasonează, formând - după înălţimea acestor vibraţii -
un corp mental mai fin sau mai grosolan, după calitatea gândurilor spiritului.
Aşadar, cu cât acest corp mental va fi mai fin, cu atât facultăţile noastre mentale
din viaţa viitoare vor fi şi ele mai înalte.
Prin urmare, să înţelegem bine: nici o facultate mentală, nici o putere de raţionare
nu se naşte de la sine, ci ele sunt rezultatul gândirii noastre, mereu repetate într-o
viaţă. Nici o imagine mentală, o dată creată, nu se mai pierde. O sumă mai mare
sau mai mică de imagini constituie o facultate mentală. Ea creşte, se dezvoltă de
câte ori o imagine de acelaşi fel se mai adaugă.
Cunoscând această lege, să ne silim să construim gradat învelişul mental pe care îl
dorim, gândind, citind, reflectând mereu la probleme abstracte, morale şi
intelectuale de ordinul cel mai înalt.
Moartea, după cum am văzut, nu distruge aceste facultăţi şi, ajunşi în planurile
superioare, le întărim şi venim cu ele în viaţa viitoare mai accentuate. Pe lângă
aceasta, şl viitorul creier fizic şi astral vor fi astfel construite ca să permită acestor
facultăţi dezvoltate să se exprime în viaţa terestră. Dacă gândurile noastre au fost
pe pământ frumoase, înalte, de bine, le vom aduce şi mai bune, şi mai frumoase în
viaţa viitoare. Dacă am avut gânduri josnice, de ură şi fapte rele, vom reveni cu
mintea stăpânită de asemenea tendinţe spre rău.
Cel mai important de reţinut este că gândul - de orice natură ar fi el: inferior sau
superior - vatămă sau ajută în prezent şi viitor nu numai celui care l-a emis, ci are o
influenţă asupra mai multor oameni. Într-adevăr, o gândire, o idee născută în corpul
mental al unui om, produce vibraţii în spaţiu şi dă naştere unei imagini formate din
materie astrală, care va trăi o vreme în spaţiu şi va rămâne legată de cel care a
produs-o printr-un fel de legătură magnetică. Dacă această formă-gând ia contact şi
cu o altă persoană, atunci se leagă de ea şi o influenţează într-atâta încât va
produce prin prezenţa sa o anumită modificare în viaţa ei şi se va stabili o legătură
de viitor între această persoană şi cel ce a produs forma-gând. La viitoarea
reîncarnare, oamenii aceştia se vor aduna la un loc, fie pentru bine, fie pentru rău,
după cum a fost gândul celui ce a gândit odată.
A doua categorie de energii pe care omul le desfăşoară în viaţa lui terestră sunt
acelea care au ca scop obţinerea lucrurilor care îi plac din lumea exterioară. Acestea
sunt dorinţele şi pornirile noastre. Aceste dorinţe lucrează asupra celui care le-a
produs, construiesc şi fasonează corpul lui astral, după felul şi calitatea acestor
dorinţe. Ele sunt cele care vor determina trăirile pe care le va resimţi duhul în planul
astral, după moartea fizică, şi tot aceste dorinţe vor determina viitorul corp astral
din reîncarnarea viitoare. Când aceste dorinţe sunt bestiale, brutale, ticăloase, ele
vor genera boli congenitale, cretinism, epilepsie şi în general tulburări nervoase de
tot felul. De asemenea, aceste dorinţe pot genera şi deformaţii fizice şi chiar
monstruozităţi.
Locul unde se va reîncarna un om va fi determinat de felul dorinţei lui înscrise în
corpul astral, şi anume în locul unde va putea să şi le satisfacă. După cum imaginile
mentale i-au influenţat pe alţi oameni, dorinţele produc şi ele nişte imagini care, la
rândul lor, influenţează pe semenii noştri. Astfel, o iubire sinceră sau o ură feroce
pentru o altă persoană leagă puternic aceste două persoane atât în viaţa actuală,
cât şi în viaţa viitoare, şi ele se vor urmări una pe alta cu iubirea sau cu ura lor,
toată existenţa viitoare. Să presupunem că resimţim o ură grozavă contra cuiva.
Imaginea urii emisă de noi se va agăţa de el determinându-l să cadă într-o iritare
atât de puternică încât va ucide pe cineva. Acest ucigaş va avea destinul său ticălos
potrivit faptei sale, dar şi cel ce îi trimise mental ura lui va avea un destin tot aşa
de prost ca şi criminalul, cu toate că poate nu se vor mai întâlni în alte vieţi pe
pământ. Autorul urii, când va reveni pe pământ, va fi lovit de o nefericire din senin,
deşi în viaţa prezentă omul nu a făcut nimic care să justifice o asemenea
nenorocire; cu toate acestea, nimic nemeritat nu poate să i se întâmple unui om. În
prezent nu mai ştie ce a făcut altădată, dar lipsa memoriei nu înlătură legea cauzei
şi a efectului. Prin urmare, dorinţele noastre de azi lucrează asupra noastră,
formează natura noastră astrală, care la rândul său va avea o influenţă asupra
corpului fizic în viitoarea reîncarnare. Ele vor determina şi locul unde ne vom naşte
şi au influenţă şi asupra altora, atrăgându-i în jurul nostru în vieţile viitoare.
A treia categorie de energii sunt cele care se manifestă în planul fizic, şi anume
faptele noastre. Această serie de energii au o influenţă mai mare asupra altor
oameni decât asupra noastră înşine. Ele sunt cele care vor determina anturajul
nostru viitor, ba chiar şi împrejurările sau mediul în care ne vom naşte în viior. Dacă
am făcut bine în viaţa prezentă, am mângâiat, am alinat, am ajutat cu fapta pe
semenii noştri, sau dacă pe de altă parte i-am nenorocit prin fapta noastră, în viaţa
viitoare ne vom naşte în împrejurări favorabile sau nefavorabile, potrivit faptelor
noastre.
Dacă am sprijinit pe cineva pe plan material, ne vom bucura în viitor de un destin
favorabil din punct de vedere material. Dacă am cauzat semenului nostru mizerie
materială, vom avea şi noi destinul nostru viitor deplorabil şi ne vom naşte în
circumstanţe care ne vor provoca suferinţe fizice sau mizerie materială. Aceste
consecinţe sunt independente de motivul care l-a îndemnat pe om să facă fapta
bună sau rea. Prin urmare, dacă un om a semănat fericire pe pământ pentru alţii,
va recolta şi el fericire când va reveni pe pământ în viitoarea reîncarnare, indiferent
de motivul care l-a îndemnat să facă acele fapte. Cu toate acestea, şi motivul care la
îndemnat să facă un bine sau un rău îşi are urmarea lui aparte în destinul omului.
Cineva, de exemplu, construieşte un azil pentru adăpostirea unor bătrâni
neputincioşi. Dacă această faptă a făcut-o ca să se recomande lumii sau pentru o
distincţie socială oarecare, el va recolta binele pe plan fizic în viitoarea reîncarnare,
dar motivaţia - şi anume satisfacerea mândriei, a orgoliului personal - îşi va produce
efectul asupra destinului său, astfel că în viaţa viitoare, deşi va fi înconjurat de
abundenţă, de o casă luxoasă, în mijlocul bogăţiei sale va trăi nefericit, fiind un om
desconsiderat. Tâlharul care fură de la cei cu avere şi mai dă săracilor, pentru fapta
sa că a furat va avea de suferit, va fi izolat, trist, dar va fi bogat, ca urmare a
dărniciei lui din trecut. Şi după cum cel ce a făcut binele va recolta binele, tot aşa
cel ce face rău pe plan fizic va recolta rău, chiar dacă a fost împins de motive bune.
Un exemplu dintr-o mie. Un şef, în vederea corectitudinii, a exemplului şi a bunului
mers al unui serviciu, dă afară din slujbă un funcţionar. L-a lovit deci în existenţa sa
materială. Pentru gândul lui bun, pentru motivul că a dorit să fie corectitudine în
viaţa omului, el va recolta în viitor o mulţumire deplină, dar ca urmare a aruncării pe
drumuri a unui frate al lui, va recolta o situaţie materială nu tocmai de râvnit. Prin
urmare, una este fapta comisă şi altul motivul pentru care s-a comis acea faptă, dar
trebuie să spunem că între fapta fizică şi motivul care a determinat această faptă,
motivul are o rnai mare putere în determinarea viitorului destin.
Într-o viaţă sau în mai multe producem când bine, când rău faţă de atâtea persoane,
încât revenind într-o viaţă viitoare, nu ne putem achita datoriile faţă de toată lumea.
Astfel, va trebui să venim în mai multe corpuri, în mai multe reîncarnări, ca să ne
putem achita datoriile faţă de toţi cei cărora le datorăm. Trebuie să venim de mai
multe ori la viaţa fizică, pentru că se poate ca într-o singură reîncarnare să nu-i
întâlnim, să nu se fi încarnat toţi cei faţă de care suntem datori, sau chiar dacă s-au
reîncarnat o dată cu noi, destinul i-a chemat în altă societate, în alt neam şi se cere
neapărat ca în viitoarele reîncarnări să ne întâlnim, pentru ca prin iubire să
răscumpărăm faţă de ei greşelile noastre din altă viaţă.
Înaltele spirite ale destinului sunt cele care reglează ordinea achitării datoriilor
contractate pe pământ. Sufletul este condus la reîncarnare într-o anumită naţiune,
rang social, într-un anumit corp şi pentru o anumită durată de timp, astfel ca să-şi
anihileze cât mai multe din efectele ca urmare a cauzelor produse de el cu
gândurile, dorinţele şi faptele sale în vieţile precedente. După epuizarea lor va
reveni iar şi iar, pentru achitare până la ultima centimă, a faptelor, sentimentelor şi
gândurilor sale faţă de alţii. Voi cita un exemplu. Un copil se naşte într-o familie de
care prin trecutul său este legat. El trebuie să primească de la aceşti părinţi fizicul
care îi este necesar în viaţa prezentă. Dar cum în destinul său este înscris ca el în
actuala viaţă să se bucure de o largă situaţie materială şi cum părinţii săi sunt
săraci, copilul va plăcea unor oameni bogaţi, care îl vor adopta. Ei bine, omul bogat
este fostul datornic al acestui copil, pentru că într-o altă viaţă duhul încarnat acum
în acest copil l-a scos din mizerie. Acum acest copil este adoptat pentru ca astfel
omul să se achite de binele ce acest spirit i l-a făcut altădată. Pentru cei neştiutori,
aceste împrejurări par născute din întâmplare. Ele însă nu sunt decât efectele unor
cauze care s-au produs în trecut. E destinul care cere această desfăşurare a
evenimentelor, după conduita omului în trecut.
Acest fapt iese în evidenţă şi în cazuri de accidente feroviare, naufragii, inundaţii,
cutremure etc. Astfel, un tren - din cauza neatenţiei mecanicului - deraiază şi se
distruge aproape în întregime. Nemulţumiţi de soarta lor, angajaţii - constructorii
liniei, cantonierii etc. - vor îndrepta gândul lor de ură către instituţia căilor ferate şi
mai ales asupra conducătorilor ei. Dar lumea nu ştie că au plecat cu acest tren toţi
cei care au în destinul lor o datorie de plătit, şi anume de a pieri brusc printr-un
accident. Vor pierde trenul sau vor renunţa la drum toţi aceia care nu au înscris în
destinul lor o astfel de datorie. Cazul se va prezenta mulţimii neştiutoare ca fiind o
„scăpare providenţială", dar realitatea este că aceştia nu trebuiau să părăsească
planul fizic printr-o astfel de moarte precipitată.
Fiind dat că spiritul trebuie să revină pe pământ până ce va achita toate obligaţiile
sale, până ce va şterge datoriile înscrise în destinul său, şi cum pe de altă parte
omul în fiecare existenţă gândeşte, simte, făptuieşte şi înscrie o pagină nouă în
cartea destinului său, se pune întrebarea: Când va putea omul să se elibereze de
datoriile lui şi să şteargă cele înscrise în destinul său?
Din cele descrise până acum am văzut că omul este legat de mediul înconjurător,
de obiectele şi fiinţele din jurul său care i-au plăcut şi pe care le-a dorit. Această
atracţie îl va menţine legat de acest fel de obiecte şi dorinţe şi în reîncarnările
viitoare. El se va reîntoarce în viitor la acel loc unde va putea realiza dorinţa sa din
trecut.
Orice acţiune este pusă în funcţiune de o dorinţă. Facem o acţiune nu pentru ca să
ne aflăm în treabă, ci pentru ca să obţinem uri obiect dorit, pentru a ne bucura de
fructul acţiunii noastre. Un profesor, de exemplu, predă cunoştinţe tineretului nu
numai pentru plăcerea de a lumina şi pe alţii, dar mai ales pentru a-şi câştiga
existenţa. Toată lumea munceşte împinsă de dorinţa de a-şi face o existenţă mai
înlesnită, iar nu numai din plăcere a muncii în sine.
În toate acţiunile umane motorul este dorinţa. Ea leagă mereu pe om, îl obligă ca
mereu să înscrie faptele bune sau rele în destinul său şi mereu revine să se achite
de cele înscrise. Cu cât aceste dorinţe vor fi mai puţin materiale, mai puţin egoiste,
cu atât omul se va apropia mai mult de ora când nu se va mai încarna. Gândurile şi
dorinţele noastre au reflex în viaţa fizică, greşelile făcute în corpul de carne
trebuiesc expiate prin corpul de carne. Toate existenţele noastre se leagă unele de
altele, binele şi răul făcut de noi se repercutează în viaţa sau vieţile viitoare. Dacă
ticăloşii şi răii par a-şi fi terminat viaţa lor în belşug şi pace, o ştim acum, ora
justiţiei le va suna şi lor şi suferinţele pe care le-au produs altora le vor suferi şi ei
odată.
Omule, fii răbdător, suportă cu curaj încercările inevitabile şi chiar necesare
avansării tale spirituale, pentru că ele vor reduce ignoranţa ta şi te vor pregăti
pentru un viitor mai bun. Fii bun şi virtuos, pentru a nu fi prins în grozavul angrenaj
al răului. Fugi de bucuriile josnice, de agitaţia mulţimii. Nu în mândria onorurilor şi
averilor vei afla înţelepciunea, ci prin muncă, practicarea carităţii şi a meditaţiei în
faţa conştiinţei tale şi a naturii - această admirabilă carte care poartă semnătura lui
Dumnezeu.
În orice fiinţă să vezi un spirit frate cu tine şi să ştii că toţi la un loc una suntem cu
Spiritul suprem, cu Spiritul Celui fără de început şi fără de sfârşit. Dumnezeu a vrut -
găsind că a sosit momentul - să se facă revelaţia prin comunicările spiritelor în toate
punctele globului şi în mod uniform, despre existenţa spiritului care nu moare, ci îşi
schimbă numai existenţa. În aceste comunicări ni se spune că toţi avem acelaşi
început, toţi parcurgem acelaşi drum şi toţi suntem meniţi să ajungem la acelaşi
final.
Răspândirea spiritismului este acum unul din cele mai mari evenimente ale istoriei
pământului. O filosofie nouă de cea mai înaltă moralitate ni se prezintă acum. O
ştiinţă vastă se deschide cercetărilor minţii omeneşti şi la orizontul vremurilor
viitoare o religie generală va cuprinde tot pământul, făcându-ne mai buni, mai
înţelegători în ceea ce priveşte rostul şi menirea noastră pe pământ şi în spaţiu.

miercuri, 23 noiembrie 2011

SECRETUL IUBIRII ADEVARATE


Secretul iubirii adevarate spre deosebire de atractia fizica este de a intelege ca iubirea adevarata este neconditionata; daca iubesti pe cineva sau ceva trebuie sa-l iubesti neconditionat cu toate calitatile si defectele sale, altfel este iubire conditionata.Un caine isi poate petrece toata viata fiind maltratat de stapan si totusi se bucura cand il vede.Aceasta este iubirea adevarata.
Inainte de a vorbi despre secretul iubirii adevarate trebuie sa intelegi ca iubirea adevarata este un dar care trebuie pretuit si apreciat. Nu este ceva  ce gasesti intro zi ca pe o scoica frumoasa pe tarmul marii pe care o pui undeva  s-o admiri.Iubirea adevarata este o parte a vietii care are viata ei proprie.Pretuieste-o si apreciaz-o si va creste, va deveni din ce in ce mai profunda si mai bogata.Gaseste-o si n-o aprecia si pretui…ea se va stinge.Pur si simplu.
Primul secret al iubirii adevarate este sa stii cand ai gasit iubirea vietii tale, cealalta jumatate a ta, cea care este mai importanta chiar decat tine, cea despre care intreaga ta fiinta spune :”Ea este jumatatea  mea”. Se poate intampla intro zi cand privesti in jurul tau si intalnesti ochii lui/ei ;ochii ti se inchid si simti un fior in inima,apoi ochii in care te uiti iti spun ca acelasi lucru se intampla si cu el/ea.Se poate intampla si cand esti cu cineva de mult timp, dar n-ai simtit niciodata prea mult pentru el/ea.Deodata, intro noapte, inima ta tresalta cand va intalniti privirile sau va atingeti buzele pentru un sarut.A sti ca ai gasit iubirea adevarata ar putea fi doar faptul ca simti ca el/ea, e cealalta parte a ta.Se intampla in mod diferit la fiecare.
Dupa ce intalnesti iubirea adevarata, secretul de a o pastra vie este acela de a-l pune pe celalalt inaintea propriei tale persoane fara egoism si de a comunica cu el/ea intrun mod pozitiv si deschis.Multe relatii de dragoste si-au pierdut taria datorita greselilor unuia sau amandurora, egoismului si lipsei de comunicare intre cei doi.Chiar si cei care si-au gasit iubirea adevarata au pierdut-o datorita  suferintei si dezamagirii cauzate de unele actiuni ale iubirii vietii  sau de cuvinte: “nu contezi”,”eu sunt pe primul plan” si altele similare.
Cand doi oameni intalnesc iubirea adevarata si fiecare pune sperantele, visele, dorintele si sentimentele celuilalt mai presus de ale sale si comunica in asa fel ca si cum ar cladi si-si impartaseste gandurile cele mai intime, se intampla lucruri minunate!Iubirea adevarata pe care ai intalnit-o creste in ceva mai frumos decat un trandafir, mai adanc decat un ocean si mai puternic decat orice se poate imagina.Fara egoism, fara sa te pui inaintea celuilalt, comunicare intre cei doi si este de ajuns ca iubirea adevarata sa supravietuiasca.
Nu pierdeti timpul… Nimic nu este mai frumos decat o adevarata poveste de iubire… IUBITI-VA!!!...

INGERII DISCERNAMANTULUI



Îngerii discernamântului se afla deasupra norilor confuziei si ignorantei. Ei ofera discernamânt celor care merg spre lumina., ne ajuta sa gasim drumul bun, sa alegem ceea ce este mai potrivit pentru noi.
Îngerii discernamântului ne învata sa ne ascultam vocea inimii. Atunci când ne aflam într-o situatie dificila, cu consecinte riscante pentru evolutia noastra spirituala, ei sunt cei care ne ajuta sa nu ne înselam. Ei ne îndruma întotdeauna spre dezvoltarea capacitatilor si fortelor proprii, ne sprijina sa crestem spiritual. De asemenea, ne ajuta sa îndepartam de si din noi ceea ce este negativ, inutil si distructiv.
Discernamântul este capacitatea de a recunoaste ce e mai potrivit pentru noi la un moment dat, într-o anumita situatie, problema sau conjunctura de viata. Nu e întotdeauna o cale usoara, însa îngerii ne ghideaza pasii spre alegerile cele mai întelepte. Dicernamântul înseamna sa stim cu inima, dar si cu mintea, daca ceva sau cineva ni se potriveste. Multe fiinte se încumeta sa îndrepte anumite situatii, se agata chiar de oameni fara a se întreba cel putin daca e bine sa faca asa. Îngerii discernamântului ne ajuta sa apreciem clar lucrurile, sa ne depasim frica si îndoiala, pentru ca noi sa putem lucra eficient si contructiv.
Ne rugam îngerilor discernamântului sa ne învete sa ascultam vocea interioara. Le vom putea auzi atunci sfaturile de a urma cea mai buna alegere. Vom avea acces la bogatiile cunoasterii profunde, pe care îngerii le dezvaluie celor capabili sa le primeasca. Discernamântul protejeaza sensibilitatea noastra cea mai profunda si ne ajuta sa nu ne expunem în mod inutil suferintelor cauzate de ignorarea primejdiilor.

Sursa: luminaingerilor.ro

marți, 22 noiembrie 2011

POVESTE DE DEMULT


Un om ratacea pe suprafata pamantului cu o cruce in spinare....
  Tot mai greu i se parea drumul...crucea tot mai grea....
  Si mergand asa...isi indrepta bietul om gandul catre Creator:
 " Dumnezeu care este iubitor si iertator de ce a ingaduit ca eu sa port aceasta cruce grea? De ce nu-mi ia povara de pe umeri? isi continua omul discursul cu divinitatea.
  Tatal Ceresc ascultase of-ul omului si il intreba: Fiule ce pot face pentru tine?
   Omul spuse: Doamne, tu care le potrivesti in asa fel incat noua, muritorilor, sa ne fie mai usor fa o minune si pentru mine.
   Ce anume doresti?  intreaba Creatorul
    Doamne, te rog inlocuieste aceasta cruce de pe umerii mei cu una mai usoara.
    Bine fiule, spuse Tatal.
    In urmatoarea clipa omul se trezi in mijlocul unei incaperi plina de cruci...de diferite marimi, unele foarte grele si inalte.
   In unul din colturile incaperii omul zari o cruce mica - era cea mai mica din incapere si cea mai usoara.
   Tatal ii spuse: Fiule alege din aceasta incapere crucea care doresti sa o porti de acum inainte.
   Omul nu ezita si ii spuse Creatorul: Doamne vreau crucea aceasta mica din colt.
   Dumnezeu isi raspunse zambind: Fiule nu se poate pentru ca aceasta este crucea pe care tu o porti in acest moment.


  Pilda:
  Fiecare dintre noi simte la un moment dat ca "bagajele" care ne sunt date sa le caram in spate de-a lungul vietii sunt, uneori, prea grele. Insa uitam, de multe ori, sa zambim si sa multumim Creatorului ca ne-a dat o "cruce" care o putem duce.
  Viata inseamna o lupta continua - nu atat exterioara – ci si interioara...sa reusesti sa faci loc in viata ta IUBIRII, MULTUMIRII DE SINE, FERICIRII DE A TRAI!

Sursa: aspro.ro

luni, 21 noiembrie 2011

INTRAREA IN BISERICA A MACII DOMNULUI


Intrarea Maicii Domnului în Biserică, cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovidenia, este un praznic de o strălucire aparte. Prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului, Ovidenia, aminteşte de momentul în care Maria a fost adusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana, la Templul din Ierusalim, încredinţând-o preotului Zaharia.
În Galileea acelor timpuri era o mare ocară să nu ai copii, iar cei doi s-au rugat Lui Dumnezeu să-i scape de ruşinea lumii şi să le binecuvânteze casa cu un copil. Ei au promis că, dacă se va naşte, pruncul va fi dedicat lui Dumnezeu.
Intrarea în Templul Legii a Maicii Domnului s-a întâmplat într-o zi de 21 noiembrie, pe când Maria avea doar trei ani, iar părinţii împlineau astfel promisiunea făcută de Dumnezeu. 
Maria a petrecut 12 ani în Templul din Ierusalim, alături de alte fecioare, de văduve şi de preoţi, rugându-se şi citind Sfânta Scriptură, până când Arhanghelul Gavriil i-a adus vestea Cea Bună, că -L va naşte pe Iisus, fiul lui Dumnezeu. După ce a plecat de la Templu, Maria s-a logodit cu dreptul Iosif, o rudă mai vârstnică, cel care a fost protectorul ei şi martorul miracolului naşterii pruncului Iisus.
Prima dată, Aducerea Maicii Domnului la Templu s-a celebrat în secolul al VI-lea. Se spune că ziua de 21 noiembrie reprezintă data sfinţirii unei biserici (în anul 543), lăcaş care poartă acest hram, construit lângă zidul ruinat al Templului în care s-a rugat Maica Domnului. 
În cinstea sărbătorii, numeroase lăcaşuri religioase poartă hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică.
În popor, Vovidenia, ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică este considerată a fi o zi magică. Acum se fac previziuni referitoare la oameni şi la vreme. Numele de Vovidenie provine din slavonă şi se traduce „ceea ce se face văzută.
Superstitii si traditii:
De Vovidenie se deschid cerurile şi credincioşii înţeleg graiul animalelor.
Aşa cum va fi vremea în această zi, aşa va fi toată iarna.
Sărbătoarea este cinstită de credincioşi pentru a dobândi bucurii, reuşite şi o bună vedere. 
Cei care respectă sărbătoarea cred că anul ce vine va aduce spor în hambare şi belşug în casă.
În această zi se fac pomeniri pentru cei care au murit fără lumânare şi pentru cei înecaţi. 
Împotriva farmecelor şi a pagubei, de Ovidenie, se ung uşile şi ferestrele cu usturoi.
Dacă în noaptea de Ovidenie va fi cer senin, anul viitor va fi secetos şi pomii nu vor avea rod bogat, iar, dacă va ninge, va urma o iarnă cu multă zăpadă şi un an roditor.
În popor, sărbătoarea este asociată cu simbolurile luminii: candela, lumânarea, focul şi soarele. Pentru reuşita copiilor, candela trebuie să ardă în căminul fiecărui credincios, iar focul să ardă în cămin toată noaptea.
Sursa: doxologia.ro

duminică, 20 noiembrie 2011

FII DEASUPRA DESTINULUI...


Povestea spune ca era odata o fata care, lovindu-se de greutatile vietii, a mers la tatal ei sa se planga ca nimic nu-i iesea asa cum isi doreste. Obosise sa lupte fara a obtine rezultatele pe care le astepta. Nu stia cum sa faca sa mearga mai departe in viata pentru ca se simtea epuizata. Avea impresia ca de cate ori rezolva o problema, aparea alta.
Tatal ei a ascultat-o atent si apoi a invitat-o sa pregateasca impreuna micul dejun. Ajunsi in bucatarie, el a luat trei oale si le-a pus cu apa la fiert. Cand au inceput sa fiarba a pus intr-una morcovi, intr-una oua si in cea de a treia cafea.
Le-a lasat sa fiarba fara sa spuna nici un cuvant. Doar ii suradea fetei lui. Ea astepta cu nerabdare, intrebandu-se ce voia sa faca tatal ei. Dupa 20 de minute tatal a stins focul, a pus ouale intr-un castron, morcovii intr-o farfurie si a turnat cafeaua intr-o ceasca.
Apoi a intrebat-o: “Draga mea, ce vezi aici?” “Oua, morcovi si cafea”, a raspuns ea.
Atunci a indemnat-o sa atinga morcovii. Ea ii atinse si observa ca erau moi. Apoi i-a cerut sa curete un ou de coaja si ea observa astfel ca oul era foarte tare. Apoi i-a spus sa guste din cafea. Curioasa, ea sorbi din lichidul parfumat apoi intreba: „Ce inseamna toate astea, tata?”
Atunci el i-a explicat ca toate cele trei elemente avusesera de infruntat aceeasi adversitate: apa fiarta. Doar ca au reactionat complet diferit: morcovii s-au inmuiat si au devenit usor de sfaramat, ouale au devenit foarte tari, in schimb cafeaua a schimbat cu aroma ei apa.
“Cu care dintre acestea trei crezi ca te asemeni tu?”, isi intreba el fata. “Cand adversitatea bate la usa ta, cum raspunzi? Esti ca un morcov aparent tare, dar cand durerea te atinge te inmoi si-ti pierzi puterea? Esti asemenea oului, care incepe cu o inima maleabila si un spirit fluid, dar dupa un eveniment nefericit devine dur si inflexibil? Pe dinafara ramai la fel, dar pe dinauntru ai inima amara? Sau esti ca un graunte de cafea? Cafeaua schimba apa fiarta, elementul care ii cauzeaza durerea. Cand apa ajunge la punctul maxim de fierbere cafeaua lasa cea mai buna aroma si savoare.”
Nu te lasa infrant! Fii deasupra destinului tau, da ocazia adversitatilor vietii sa fie pentru tine tot atatea prilejuri de a lasa „dulcea aroma de cafea” care iti este proprie, pe care doar tu o poti oferi…

Sursa: asrpo.ro

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

ADEVARATA LIBERTATE


Adevarata libertate nu are nimic de a face cu lumea exterioara.
Adevarata libertate nu este politica, nu este economica; este spirituala. Libertatea politica iti poate fi furata in orice moment; libertatea economica poate disparea ca un strop de roua in soarele diminetii. Ele nu sunt in mainile tale, si ceea ce nu este in mainile tale nu se poate numi libertate adevarata.

Adevarata libertate este intotdeauna spirituala. Ea are de a face cu forul cel mai profund al fiintei tale, care nu poate fi pus in lanturi, care nu poate fi incatusat, care nu poate fi inchis in puscarie.
Care este, exact, substanta cea mai profunda a libertatii?
-Sa fii liber de trecut, sa fii liber de viitor. Sa nu ai amintiri care te leaga de trecut, care te trag mereu inapoi,  este ceva impotriva firii; nimic nu merge inapoi. Si libertatea ta este si de imaginatie, dorinta, nazuita,  ele te trag catre viitor.
 
Nu exista nici trecut, nici viitor. Tot ce ai in mainile tale este prezentul. Si acela care traieste in prezent, neimpotrivat de trecut si viitor, cunoaste gustul libertatii. Nu exista lanturi, lanturi ale aminitirilor, lanturi ale dorintelor. Acestea sunt adevaratele lanturi care iti leaga sufletul si nu te lasa niciodata sa traiesti clipa, care este a ta.  
 
Prezentul este unica realitate existenta. Viitorul este imaginatia ta, iar trecutul amintirea ta. Ele nu exista. Ce exista este clipa prezenta. Sa fii pe deplin vigilent in prezent, sa iti aduni cunostiinta din trecut si viitor si sa te concentrezi in present, inseamna sa cunosti gustul libertatii.
Daca toata ziua esti tulburat si ingrijorat, sau dornic  si te simti frustat, noptile tale vor fi un cosmar. Daca traiesti fiecare clipa in totalitatea ei,cu intensitate, cu toata fiinta ta, noptile iti vor fi calme si linistite, relaxate si impacate. Nici macar un vis nu te poate tulbura, pentru ca visele vin dintr-o viata neimplinita, dintr-o viata reprimata.

Nu iti trata asa-zisa viata cu superficialitate. Aceasta nu este viata deloc. Trebuie sa parcurgi o revolutie; si aceasta revolutie nu are nimic de a face cu nicio politica, cu nicio economie. Are de a face cu spiritualitatea ta, si cu o constietizare, atunci cand strafundul fiintei tale este plin de lumina, lumina ta exterioara incepe si ea sa reflecte acest fapt. Fiindu-ti vechi  si vechi tovarasi, vechiile obiceiuri vor incerca in repetate randuri sa iti fure libertatea. Dar trebuie sa fii mereu constient sa le transcezi. Trebuie sa le obeservi cum vin si sa le spui adio pentru totdeauna. Atunci, ajungi dintr-o data sa fii parte din acesti copaci frumosi...cu trandafiri frumosi,cu stele marete, toate sunt libere.

Nu exista sclavie in lume, ci doar in om. Si nu este greu sa scapi de ea. Problema nu este ca sclavia se agata de tine. Realitatea este ca tu te agati de scalvie. Lanturile tale sunt  raspunderea ta. Tu le-ai acceptat; ele sunt acolo. In deplina constienta, spune-le: "Adio, demult sunteti cu mine. Ajunge, ne despartim." Simpla constienta este necesara pentru a-ti aduce libertatea, dar exista grupuri interesate ca tu te agati de sclavia ta.

A sti inseamna a fi liber,liber de toate inchisorile; ale trupului, ale mintii, care exista in afara ta.
Pur si simplu traieste-ti viata ca pe o enorma bucurie si sarbatoare, ca pe un dar al Firii. Danseaza precum copacii in soare, in ploaie, in vant. Nici copacii, nici animalele ,nici stelele nu au vreo scriptura, si nu au nici sfinti. Cu exceptia omului, nimeni nu este obsedat de moarte. Aceasta obsesie o consider una dintre cele mai mari greseli comise de-a lungul mileniilor. A sosit momentul sa se termine complet cu ea. Te temi atat de mult sa comiti greseli...pentru ca, daca esti liber,fireste ca vei comite multe greseli, dar nu repeta aceeasi gresala. Astfel devine omul intelept. Astfel devine omul individ, mandru ca cedrul ce se intinde spre cer, sper stele…

vineri, 18 noiembrie 2011

VIATA CA O CAFEA BUNA...


Un grup de oameni de succes în apogeul carierei lor, toţi având joburi şi poziţii de vis, maşini şi case, au făcut o vizită unui fost profesor din facultate. Discuţia a alunecat treptat spre cât de stresantă şi obositoare e viaţa zi de zi.
Profesorul i-a întrebat dacă vor să bea o cafea bună şi s-a întors din bucatarie cu un vas mare plin cu cafea şi o mulţime de ceşti. Unele erau din porţelan fin, altele din sticlă, plastic, unele arătând normal, altele foarte delicate şi scumpe, unele cu inserţii aurite, altele cu toarta ciobită, şi i-a rugat pe fiecare să se servească.
Când toţi aveau câte o ceaşcă de cafea în mână profesorul le-a zis: Dacă aţi observat fiecare dintre voi a pus cafea în câte o ceaşcă scumpă şi fină lăsând ceştile simple şi ieftine goale pe masă. E normal să vreţi ceea ce e mai bun în viaţă, dar tocmai asta e sursa problemelor şi a stresului pe care îl aveţi zi de zi.
Nu contează ce ceaşcă ai ales, cafeaua are acelaşi gust. Ceaşca nu adaugă nicio calitate cafelei. În cele mai multe cazuri o face doar să fie mai scumpă sau, în alte cazuri, nu putem vedea ce e de fapt înăuntru. Ceea ce aţi vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceaşca şi totuşi, inconştient, aţi ales cele mai scumpe şi bune ceşti. Şi apoi aţi început să vă uitaţi la ceaşca celuilalt gândindu-vă că e mai frumoasă decât a voastră.
Viaţa e ca o cafea bună: jobul, banii, cariera, maşina, casa, hainele, poziţia în societate sunt ceştile. Doar ne ajută să ne trăim viaţa, dar nu sunt VIAŢA. Hainele pe care le avem, poziţia în societate şi banii nu înseamnă viaţa. Doar ne ajută să trăim viaţa. Nu definesc ceea ce înseamnă viaţa. Din contră, majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidioşi pe alţii care au mai mult şi nu reuşesc să se bucure de ceea ce au.
Câteodată concentrându-ne doar pe ceaşcă, uităm să savurăm cafeaua.
Savuraţi cafeaua, nu ceştile! Cei mai fericiţi oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai fericiţi oameni ştiu să se bucure cât mai mult de ceea ce au, acolo unde au, în momentul prezent. Ei fac viaţa să fie frumoasă.
Sursa: ozibuna.net