SECRETELE IUBIRII LEGITIME: SFATURI PENTRU O CASNICIE FERICITA

Pentru a avea o casnicie fericita nu ai nevoie de o casa mare, de o masina luxoasa ori de un cont bancar cu multe cifre. Bineinteles ca si aceste lucruri pot aduce bucurie, insa adevaratele secrete pentru o casnicie fericita se bazeaza pe comunicare si intelegere intre tine si partener.

Pentru a avea o casnicie fericita…

…permite-i partenerului tau de viata sa greseasca...

Pentru ca suntem oamenii, la un moment dat in viata, fiecare dintre noi greseste. Nu poti avea o casnicie fericita atat timp cat iti “mustrezi” partenerul pentru fiecare greseala (fie ea mica sau mare) pe care o face. Daca lasi loc de imperfectiune si esti intelegator(are), relatia dintre tine si persoana iubita va evolua altfel. De exemplu, daca din greseala partenerul a uitat de aniversarea voastra, nu te infuria si gandeste-te ca poate este stresat din cauza locului de munca, poate are un program incarcat si este oboist etc. Acest tip de gandire este primul pas spre o casnicie fericita.

…vorbeste deschis cu partenerul tau de viata.

 Cuvantul cheie pentru buna functionare a oricarei relatii este comunicarea. Asadar, pentru a avea o casnicie fericita este esential ca intre tine si partenerul de viata sa existe o comunicare deschisa si sincera. Nu iti suprima emotiile gandindu-te ca ii poti strica armonia din relatie. Ori de cate ori ai ceva pe suflet, discuta cu persoana iubita, explica-i ce te deranjeaza, ce iti place ori ce ai vrea sa faci pe termen lung. Lipsa de comunicare in doi poate crea probleme mari intr-o casnicie. Invata sa vorbesti orice cu persoana iubita si vei observa imbunatatiri majore in viata de cuplu!

…respecta-ti partenerul de viata si intelege-i nevoile.

 Intr-o casnicie fericita este esential ca ambii parteneri sa se respecte si sa isi inteleaga reciproc nevoile de evolutie personala individuala. Desi fac majoritatea lucrurilor impreuna, nevoia de individualitate nu va disparea niciodata, iar incapacitatea de a intelege aceasta va duce doar la stari tensionate si lipsa de comunicare. Pentru o casnicie reusita, tu si partenerul trebuie sa invatati sa va respectati nevoile personale, oricare ar fi ele.

…nu-ti pierde romantismul.

 Romantismul este foarte important intr-o relatie de iubire. Pe termen lung, momentele romantice petrecute alaturi de partener te pot ajuta sa ai o casnicie fericita si sa intaresti legatura formata in timp, sa o duci la un stadiu de profunzime greu de atins. Atunci cand vii oboist(a) de la serviciu foloseste-ti energia ramasa pentru a petrece timp de calitate alaturi de persoana iubita in intimitatea propriului camin sau la un restaurant din apropiere. In weekend-uri poti reaprinde flacara pasiunii prin escapade pline de romantism

…fii sincer cu partenerul de viata!

 Orice minciuna, fie ea cat de mica, poate strica cea mai de succes relatie sau casnicie... Fii sincer si deschis fata de partenerul tau de viata si cere-i acestuia in schimb acelasi comportament. Secretul pentru o casnicie reusita nu sta in abilitatea de a-l manipula pe cel de langa tine pentru a-ti da dreptate de fiecare data, ci in capacitatea de a rezolva orice neintelegere prin sinceritate si discutii purtate cu sufletul deschis.

…planifica-ti constant viitorul alaturi de persoana iubita.

Orice relatie, parteneriat sau chiar afacere trebuie planificata. La fel, o casnicie fericita trebuie si ea planificata pentru ca ambii parteneri sa stie incotro se indreapta si ce ii asteapta in viata in doi. Un bun sfat ar fi ca in fiecare seara tu si partenerul tau sa discutati despre obiectivele voastre emotionale, psihologice, profesionale etc. si sa va planificati impreuna calatoria magica numita casnicie. Evolutia in doi poate fi frumoasa atunci cand tu si persoana iubita mergeti pe acelasi drum.

sursa: http://www.garbo.ro

Capitolul X - NEGATII SI AFIRMATII

Trebuie să porunceşti lucrului şi el ţi se va supune. Orice bun care trebuie să se manifeste în viaţa omului este un fapt realizat în Mintea Divină şi este slobozit prin recunoaşterea omului sau vorba rostită; de aceea el trebuie să fie atent să ceară ca numai Ideea Divină să se manifeste, pentru că, adesea, el cere, prin vorbele lui greşite, căderi sau nenorociri. De aceea este de cea mai mare importanţă să se facă cererile proprii în mod corect, aşa cum au fost formulate în capitolele precedente. Dacă cineva doreşte o casă, prieteni, servicii sau alte gânduri bune, să facă cererea pentru alegerea divină. “Spirit Infinit, deschide calea pentru casa mea dreaptă, pentru prietenii mei drepţi, serviciul meu drept. Mulţumesc pentru că acestea se manifestă acum, pe calea cea dreaptă, în mod perfect”. Ultima parte a cererii este de cea mai mare importanţă.

Am cunoscut o femeie care a cerut 1.000 de dolari. Fiica ei a fost înjurată şi ea a primit aceşti bani ca despăgubire, dar ei nu au venit pe calea cea dreaptă, într-un mod perfect. Cererea trebuie formulată astfel: “Spirit Divin, mulţumesc că cei 1.000 de dolari, care sunt ai mei prin drept divin, sunt acum liberi şi slobozi pentru a-mi fi daţi, prin Mila Ta, pe o cale perfectă.” E posibil ca un om să elibereze mai mult decât gândeşte că-i posibil, pentru că fiecare este legat de speranţa lui limitată prin subconştient. Trebuie să măreşti speranta pentru a obţine ceea ce doreşti într-o măsură mai largă. Omul se limitează, destul de adesea, singur. Un student a cerut 600 de dolari pentru o anumită treabă. I-a primit, pe urmă auzind că trebuia să i se dea 1.000 de dolari, a refuzat. El a mărginit spiritul unic al lui Israel.

Bogăţia este un lucru al conştiinţei. Francezii au o legendă care exemplifică aceasta. Un om sărac mergea odată pe drum când întâlni un călător care l-a oprit şi i-a spus: “Bunul meu prieten, te văd că eşti sărac; ia acest boţ de aur, vinde-l şi vei fi toată viaţa bogat”. Omul s-a bucurat de acest mare noroc, a luat boţul de aur şi s-a dus acasă. A găsit imediat de lucru şi a avut atâta îndestulare că n-a trebuit să vândă boţul de aur. Au trecut anii şi el a devenit foarte bogat. Într-o zi a întâlnit în calea lui un om foarte sărac. L-a oprit şi i-a spus: “Bunul meu prieten, îţi voi da acest boţ de aur pe care îl vei vinde şi vei fi bogat pentru toată viaţa”. Săracul a luat boţul, s-a dus să-l vândă şi a aflat că-i numai alamă. Vedem astfel cum primul om a ajuns bogat simţindu-se astfel, crezând că boţul e de aur. Fiecare om are în el însuşi un boţ de aur, este conştiinţa lui despre aur sau despre bogăţia care îi aduce bogăţie în viaţa lui.

Făcându-şi cererea, omul trebuie să înceapă cu sfârşitul traseului, adică să declare că a primit. “Înainte de a mă chema, eu voi răspunde”. Afirmaţiile continue stabilesc credinţa în subconştient. Nu trebuie să pledeze şi nici să se roage fierbinte, ci să mulţumească, în mod repetat, că a primit. Pustiul se va bucura şi se va umple de trandafiri. Această bucurie manifestată pe când există încă deşertul (starea de conştiinţă) deschide drumul spre realizare. Rugăciunile Domnului sunt în formă de comandă sau de cerere. “Dă-ne nouă azi pâinea noastră cea de toate zilele şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri…” şi sfârşeşte cu glorificarea “…că a Ta este Împărăţia, şi Puterea, şi Mărirea, în veci! Amin”. “În ceea ce priveşte lucrul mâiinilor mele, porunceşte-mi tu!”. Astfel rugăciunea este o comandă şi o cerere, laudă şi mulţumire. Opera studenţilor este de a crede ei înşişi că lui Dumnezeu toate lucrurile îi sunt posibile.

Lucrul pare uşor de tot în teorie, dar mult mai greu când trebuie aplicat la o anumită problemă. Unei femei îi trebuia realizarea unei anumite sume de bani într-o perioadă determinată de timp. Ea ştia că trebuie să facă ceva pentru a aduce realizarea (realizarea înseamnă manifestare) şi a cerut îndrumare. Se plimba printr-un bazar când a văzut o garoafă smălţuită pe un cuţit de hârtie. Asta a izbit-o. Gândul a venit: nu am un cuţit destul de bun pentru a deschide cecurile. A cumpărat cuţitul de tăiat hârtie; mintea raţionala, desigur, ar fi spus că e o extravaganţă. Când l-a ţinut în mână a avut o tresărire a imaginaţiei, văzându-se pe ea însăşi deschizând un plic, care conţinea un cec mare… În puţine săptămâni a primit banii. Garoafa de pe cuţitul de tăiat hârtie a fost puntea ei spre credinţa activă.

Multe istorii se spun despre puterea subconştientului, când aceasta este condusă cu credinţă. Un om petrecea noaptea într-o fermă. Ferestrele camerei erau bătute cu cuie pe dinăuntru; în mijlocul nopţii a simţit că se sufocă şi a încercat să meargă pe întuneric până la fereastră. Cum nu a putut să o deschidă, a lovit cu pumnul, a tras în nări aer proaspăt şi a adormit din nou, visând frumos. Dimineaţa a observat că spărsese geamul de la o bibliotecă şi că fereastra camerei rămăsese închisă toată noaptea. El se aprovizionase cu oxigen din el însuşi, pentru ce se gândea la el.

Când un student începe o realizare, nu trebuie să se întoarcă niciodată, căci atunci el nu lasă ca omul, al cărui gând se clatină, să capete ceva de la Domnul!. Un student de culoare a făcut odată aceasta declaraţie minunată: “Când eu cer Tatălui ceva, mă aşez jos şi spun: Tată, nu vreau să capăt mai puţin decât am cerut, ci mai mult!” Astfel, omul nu trebuie să facă nici un compromis. Să-şi dea totul. Aceasta este uneori cea mai grea frază dintr-o realizare. Tentaţia ne îndeamnă să abandonăm, să ne înturnăm, să facem un compromis. Domnul serveşte pe acela care aşteaptă. Realizarea vine adesea în ceasul al unsprezecelea, pentru că omul o lasă să vină abia atunci, adică atunci încetează de a mai raţiona şi Inteligenţa Infinită are prilejul să lucreze. Dorinţelor triste ale omului li se răspunde trist, şi dorinţelor lui nerăbdătoare, târziu şi cu violenţă. O femeie m-a întrebat de ce îşi pierde veşnic sau îşi sparge sticlăria. Am aflat că spunea adesea, către ea însăşi sau către ceilalţi, cu supărare: “Aş vrea să scap de sticlăria mea!” Aşadar, dorinţa ei nerăbdătoare a fost îndeplinită în mod violent. Ceea ce ar fi trebuit să ceara este limpede, dar ceea ce a înregistrat ea în subconştient a fost numai dorinţa nerăbdătoare de a scăpa de sticlăria ei, de aceea o spărgea sau o pierdea.

Două atitudini ale minţii provoaca pierderi: deprecierea, în cazul femeii care nu-şi aprecia soţul, sau frica de pierdere care produce imaginea pierderii în subconştient. Când un student este capabil să rezolve problema (să arunce povara), el va vedea manifestarea instantanee. O femeie era pe stradă; umbrela i s-a dat peste cap de la o furtună şi s-a stricat. Trebuia să se întâlnească cu nişte oameni pe care nu-i mai văzuse niciodată şi nu vroia să-şi facă apariţia cu o umbrelă stricată. Exclamă: “O, Doamne, ia-ţi tu grija acestei umbrele, eu nu mai ştiu ce să mă fac!” Un moment mai târziu, o voce de alături i-a spus: “Doriţi să reparaţi umbrela? Acolo este un reparator de umbrele!” Ea a răspuns: “Într-adevăr, vreau!” Când se întorcea acasă, după ce plătise reparaţia, avea deja o umbrelă bună. Astfel, există totdeauna un umbrelar la îndemână, în drumul omului, când acesta pune umbrela (situaţia) în mâinile Domnului.

Unei negaţii trebuie să-i urmeze întotdeauna o afirmaţie. Am fost chemată, târziu în noapte, la telefon, ca să tratez un om pe care nu-l mai văzusem niciodata. Aparent era foarte bolnav. Am făcut afirmaţia: “Neg această aparenţă de boală. E nereală şi, de aceea, nu poate fi înregistrată de conştiinţa lui, acest om este o idee perfectă în Mintea Divină, substanţă pură, exprimând perfecţiunea”. A doua zi dimineaţa îi era mai bine şi a treia zi şi-a reluat ocupaţiile zilnice.  Nu există timp sau spaţiu în Mintea Divină, de aceea cuvântul îşi atinge instantaneu destinaţia şi nu trebuie să se întoarcă în vid. Am tratat pacienţi din Europa şi am găsit că rezultatul era instantaneu.

Am fost, de asemenea, întrebată destul de des care este diferenţa între vizualizare şi vizionare. Vizualizarea este un proces mental, stăpânit de mintea conştientă sau raţională, pe când vizionarea este un proces spiritual, guvernat de intuiţie sau de mintea supraconştientă.

Studentul trebuie să-şi antreneze mintea lui pentru a primi acea scânteiere de inspiraţie şi să lucreze sub îndrumările divine prin îndrumări precise. Când un om poate spune “Doresc numai ceea ce Dumnezeu doreşte pentru mine”, dorinţele false se veştejesc din conştiinţa lui şi îi sunt date o serie de noi stampe albastre de către Maestrul Arhitect, Dumnezeu dinlăuntrul lui. Planul lui Dumnezeu pentru fiecare om depăşeşte limitările minţii lui raţionale şi formează cvartetul vieţii lui, conţinând sănătate, dragoste, abundenţă şi personalitate perfectă. De multe ori omul şi-a construit în imaginaţie, pentru el însuşi, un bungalow, când ar fi trebuit să-şi construiască un palat. Dacă cineva încearcă să forţeze o realizare (prin mintea raţională), el o aduce la stagnare. “Voi grăbi aceasta”, a spus Domnul. El trebuie să acţioneze numai prin intuiţie sau îndrumare definitivă. Rămâi cu Domnul şi aşteaptă liniştit, încrede-te în El, îţi va aduce tot.

Am văzut legea lucrând în modurile cele mai surprinzătoare. O femeie avea nevoie pentru a doua zi de 100 de dolari. Era o datorie de o importanţă vitală, care trebuia înapoiată. Am spus cuvântul, declarând că Spiritul nu a fost niciodată în întârziere şi că suma era la îndemână. În aceeaşi seară, ea mi-a telefonat întâmplarea. I-a venit în minte să meargă la şeful de la bancă pentru a examina nişte hârtii. A privit hârtiile şi pe fundul cutiei erau 100 de dolari. A fost surprinsă, ştiind că nu-i pusese niciodată acolo; umblase de multe ori prin acele hârtii. A putut fi o materializare, aşa cum Isus a materializat pâinea şi peştii. Omul va atinge stadiul când vorbele lui se vor face trup, se vor materializa simultan. Câmpiile coapte pentru seceriş se vor manifesta imediat, ca în toate minunile lui Isus Christos. Există o extraordinară putere chiar numai în numele lui. El semnifică Adevar în manifestare. El spune: “Orice veţi cere Tatălui în numele Meu, El vă va da vouă!”

Puterea acestui cuvânt îl ridică pe om în cea de-a patra dimensiune, unde el este liber de toate influenţele astrale sau psihice şi devine necondiţionat şi absolut, aşa cum Dumnezeu însuşi este necondiţionat şi absolut. Am văzut multe vindecări săvârşindu-se prin rostirea cuvintelor “În numele lui Isus Christos”.

Christos a fost două, Fiinţă şi Principiu. Christos din interiorul fiecărui om este Mântuirea şi Salvarea lui. Christos dinlăuntrul lui însuşi este sinele cvadridimensional, omul făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Este sinele care nu eşuează niciodată, nu cunoaşte boli sau supărări, nu s-a născut şi nu moare niciodată. Este Învierea şi Viaţa din fiecare om. Nimeni, venind la Tatăl, nu se fereşte de Fiul lui Dumnezeu – Universalul, lucrând pe planul particularului, devine Christos în om, iar Sfântul Duh înseamnă Dumnezeu în acţiune. Asa că omul este manifestarea Trinităţii Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh.

Trebuie să-ţi formezi un fel just de a gândi. Gânditorul care îşi foloseşte intuiţia este un artist şi are grijă să picteze numai imaginile divine pe canavaua minţii lui. El pictează acele imagini cu trăsături măiestre de putere şi decizie, având credinţa perfectă că nu există putere care să vatăme perfecţiunea lui şi că acestea trebuie să se manifeste în viaţa lui, idealul devenind real. Toată puterea e dată omului prin gândirea dreaptă, ca să-şi aducă cerul pe pământ; acesta este scopul Jocului Vieţii. Regulile lui sunt credinţa neînfricată, nonrezistenţa şi dragostea.

Fie ca fiecare cititor să se elibereze acum de acel lucru care l-a ţinut în captivitate de-a lungul epocilor, stând între el şi eul lui, şi să cunoască adevărul care-l va face liber – liber să-şi îndeplinească destinul, să aducă în manifestare Modelul Divin al vieţii lui: sănătate, avere, dragoste şi perfecta personalitate. Să se transforme prin reînnoirea minţii lui!.

Pentru serviciul drept: “Am un serviciu perfect, pe o cale perfectă; îmi îndeplinesc serviciul perfect pentru o plată perfectă”.

Pentru eliberare de orice captivitate: “Arunc această greutate lui Christos dinlăuntrul meu şi eu merg liber(ă), fără nici o povară”.

Din Viaţa şi Învăţăturile Maeştrilor din Orientul Îndepărtat:

Amintiţi-vă că tinereţea este sămânţa iubirii lui Dumnezeu, implantată în corpul divin al omului. Într-adevăr, tinereţea este Divinitatea în om; tinereţea este viaţă spirituală, viaţă frumoasă. Bătrâneţea nu este spirituală, este muritoare, urâtă, neadevărată. Gândurile de durere, de frică şi de grijă sunt urâte, noi le numim bătrâneţe. Gândurile de bucurie, de dragoste şi de ideal creează frumuseţea numita tinereţe. Bătrâneţea este doar o coajă în care zace piatra scumpă a realităţii, adica giuvaerul tinereţii.

Obişnuiţi-vă ca în voi să menţineţi conştiinţa copilăriei. Închinaţi-vă Copilului Divin din voi. Înainte de a adormi, spuneţi conştiinţei voastre: “Recunosc că în mine trăieşte un corp spiritual al bucuriei, veşnic tânăr şi frumos. Sufletul, gura, nasul, pielea sunt frumoase, spirituale, posed corpul Copilului Divin care este acum desăvârşit”. Repetaţi aceste cuvinte şi meditaţi asupra lor până adormiţi. Dimineaţa, când va sculaţi, spuneţi-vă tare: “Deci, iubire, în numele tău, în mine lucrează un alchimist divin! Prin puterea spirituală a acestei afirmaţii s-a produs în această noapte transformarea şi evoluţia dinlăuntru spre înafară. Spiritul a pătruns în corpul meu spiritual, în templul intim. Alchimistul din noi a lăsat să se distrugă celulele moarte şi epuizate; a făcut ca pielea să se înnoiască cu o aură de sănătate şi frumuseţe. Într-adevăr, acolo unde apare iubirea divină, acolo este tinereţe veşnică. Alchimistul divin locuieşte în corpul meu şi formează încontinuu celule noi şi frumoase de copil. Spiritul tinereţii este în corpul meu şi totul este Bun, Sfânt… Sfânt, Sfânt, Sfânt este Dumnezeu”.

Învaţă să râzi şi să zâmbeşti ca un copil. Un surâs venit din suflet este o uşurare spirituală. Un surâs adevărat este ca o operă de artă a legiuitorului nemuritor. Este bine să spunem cu convingere: “Eu emit un cuget iubitor în întreaga lume şi doresc ca toate fiinţele să fie fericite şi binecuvântate”. Dă-ţi ţie asigurarea înaintea unei zile de lucru: “În mine trăieşte o formă desăvârşită, o formă divină. Îmi construiesc în fiecare zi frumosul, până ce acesta devine realitate. Sunt copilul lui Dumnezeu Tatăl, care îmi va da tot ce am lipsă acum şi întotdeauna! Sfânt, Sfânt, Sfânt este Dumnezeu”.

Învaţă să te pătrunzi întotdeauna de bucurie. Dă-ţi asigurarea: “Viaţa veşnică umple şi pătrunde sufletul şi corpul meu, cu starea sa desăvârşită!” Fă totul în jurul tău luminos şi frumos. Întrebuinţează spiritul şi bucură-te de lumina soarelui… Siddha a menţinut în toate căile metode inspirative, aşa cum Dumnezeu L-a exprimat pe Fiul Său prin fiecare creatură; conştiinţa lor ştie că Dumnezeu este totul, Dumnezeu se revelează în toti şi în toate. Slavă lui Dumnezeu, şi pe pământ Pace şi Bunăvoire!

                                                                     Florence Scovell – Shin

Capitolul IX - PERSONALITATEA PERFECTA sau MODELUL DIVIN

“Nici un vânt nu poate îndepărta barca mea din drumul ei şi nici nu poate schimba cursul destinului”. Există pentru fiecare om o perfectă expresie de sine. Există un loc care lui îi este dat ca să-l umple şi pe care nici un altul nu-l poate umple; ceva ce lui îi este dat să facă, ceva ce nimeni altul nu poate face, este destinul lui!

Această afirmaţie stă ca idee perfectă în Mintea Divină, aşteptând recunoaşterea omului. Şi cum facultatea imaginativă este creativă, trebuie ca omul să vada ideea, ideea de a se manifesta.

Aşadar, cea mai indicată cerere a omului este pentru modelul divin al vieţii lui. El poate să nu aibă nici cea mai vagă idee faţă de ceea ce este, putând exista multe talente minunate adânc ascunse în el. Cererea lui trebuie să fie: “Spirit Infinit, deschide calea pentru ca Modelul Divin al vieţii mele să se poată manifesta; sloboade acum talentele dinlăuntrul meu şi fă ca să văd clar planul perfect!”.

Planul perfect include sănătate, bogăţie şi personalitatea perfectă a expresiei de sine. Acesta este cvartetul vieţii, cel care aduce fericirea perfectă, sănătatea, bogăţia şi personalitatea perfectă.

Când cineva a făcut această cerere, se poate aştepta la mari schimbări în viaţa lui pentru că, în general, fiecare om a rătăcit de la Modelul Divin. Cunosc cazul unei femei la care lucrurile s-au manifestat ca şi cum un ciclon i-ar fi zdruncinat toate treburile, dar echilibrul a venit repede şi situaţii noi, minunate, au venit în locul celor vechi. Expresia perfectă de sine nu-i niciodată obositoare, este de un interes aşa de absorbant încât viaţa pare un joc. Studenţii află că dacă omul vine în lume finanţat de Dumnezeu, are averea necesară pentru expresia de sine perfectă, aceasta fiindu-i foarte la îndemână. Multe genii s-au luptat ani de-a rândul cu problematica averii, pe când vorba şi credinţa lor, rostite, ar fi procurat repede fondurile necesare.

Odată, de exemplu, după ore, un om a venit la mine şi mi-a dat un cent. A spus: “Am exact 7 cenţi pe lume şi am venit să vă dau unul pentru că am o mare încredere în puterea cuvântului rostit de dumneavoastră. Doresc să cunosc cuvântul potrivit pentru  perfecta mea expresie de sine şi prosperitate”. Am spus cuvântul; nu l-am mai văzut decât după aproape un an când a venit plin de succes şi fericit, cu un teanc de bancnote galbene în buzunar. Mi-a spus: “Imediat după ce aţi spus cuvântul, mi s-a oferit un serviciu într-un oraş îndepărtat şi acum toate s-au realizat: sănătate, bogăţie, fericire”.

Perfecta expresie de sine poate fi, de exemplu, pentru o femeie, să fie o soţie perfectă, o mamă perfectă, o gospodină perfectă şi nu neapărat să aibă o carieră publică. Cere îndrumarea definitivă şi drumul va fi uşor şi plin de succes. Nu trebuie vizualizată sau forţată o anumită imagine mentală. Când cineva cere ca Modelul Divin să apară, o scânteie de inspiraţie vine şi va începe el însuşi să vadă, realizând opere de seamă. Aceasta este imaginea sau viziunea pe care el trebuie să o păstreze fără şovăire.

Când un om caută un lucru, şi acel lucru îl caută pe el. Telefonul l-a căutat pe Bill ca să-l descopere. Părinţii nu trebuie niciodată să forţeze cariera sau profesia copiilor lor. Printr-o cunoaştere a adevărului spiritual, planul copilului poate fi prezis chiar din copilărie sau chiar prenatal. Un tratament prenatal ar fi: “Fie ca Dumnezeu să aibă în acest copil expresia perfectă, fie ca Modelul Divin să fie al minţii lui, al trupului şi îndeletnicirilor lui, să se manifeste pretutindeni în viaţa lui, pretutindeni în eternitate”. “Facă-se voinţa Domnului, nu a omului”, este porunca pe care o găsim traversând întreaga Scriptură şi Biblia este cartea care se ocupă cu ştiinţa minţii. Este cartea care vorbeşte omului despre descătuşarea sufletească (mintea subconştientă) din robie. Luptele descrise acolo sunt închipuirile omului războindu-se cu gândurile muritoare. “Credinţa omului trebuie să fie aceea a propriului lui şef de familie”. Fiecare om este Iosafat şi fiecare om este David care a ucis pe Goliat (gândurile muritoare) cu o mică piatră alba (credinţa); aşa că omul trebuie să se îngrijească ca să nu fie sluga “vicleană şi leneşă” care şi-a îngropat talantul. Există o teribilă pedeapsă pentru cei plătiţi fără să-şi folosească propria lor abilitate. Adesea frica stă între om şi perfecta lui expresie de sine. Stări de frică au împiedicat multe talente. Adesea, acestea pot fi depăşite prin cuvântul spus sau tratament. Atunci individul îşi pierde toată conştiinţa de sine şi simte că el este numai o conductă prin care Inteligenţa Divină se exprimă pe ea însăşi. El este sub inspiraţie directă, fără frică şi încrezător, pentru că Îl simte pe Tatăl dinlăuntrul lui căruia îi datorează opera sa.

Un băiat venea adesea cu mama lui în clasa mea. El îmi cerea să-i spun cuvântul pentru examenul pe care îl avea de dat la şcoală. I-am spus să facă afirmaţia: “Sunt una cu inteligenţa infinită. Ştiu tot ce se poate cunoaşte despre subiect”. El avea cunoştinţe excelente de istorie, dar nu era sigur la aritmetică. L-am văzut mai târziu şi mi-a spus: “Am spus cuvântul pentru aritmetică şi am trecut cu cea mai mare notă, dar cu toate că am crezut că mă pot bizui pe mine însumi la istorie, am avut un succes foarte slab.” Adesea omul primeşte un recul când este prea sigur de el, ceea ce înseamnă că el se încrede în personalitatea lui şi nu în Tatăl dinlăuntrul lui.

Odată, o studentă mi-a dat un atare exemplu. Într-o vară a făcut o mare excursie în străinătate, vizitând multe ţări unde nu cunoştea limba. Ea se ruga pentru călăuzire şi protecţie în fiecare minut şi totul mergea de minune. Bagajele n-au fost niciodată întârziate sau pierdute, găzduirea era întotdeauna pregătită pentru ea la cele mai mari hoteluri şi obţinea servicii perfecte oriunde dorea. S-a întors la New York. Cunoscând limba, a crezut că Dumnezeu nu-i mai este necesar şi a avut grijă de treburile ei în mod obişnuit. Toate i-au mers pe dos, bagaje întârziate, multe nearmonii şi confuzii.

Trebuie să ne formăm obiceiul de a păstra prezenţa lui Dumnezeu în fiecare minut. În toate drumurile tale, recunoaşte-l pe el, nimic nu este prea mic sau prea mare. Uneori chiar şi un incident neînsemnat poate fi un punct de întoarcere în viaţa unui om. Robert Fulton, păzind apa care fierbea într-un ceainic, a avut viziunea maşinii cu aburi! Am văzut pe cineva care îşi bloca realizările punctându-şi drumul şi opunând rezistenţă. Îşi fixa credinţa lui numai de un anumit lanţ de evenimente şi dicta exact calea prin care dorea să-i vină realizarea; prin acestea, el punea lucrurile în stare de stagnare. “Drumul meu, nu drumul tău” este porunca Inteligenţei Infinite, şi orice putere, fie Abur sau Electricitate, trebuie să aibă o maşinărie prin care să lucreze, iar omul este el, la rândul lui, această maşinărie. Mereu şi mereu i se explică omului să stea liniştit. “O, Iuda, nu te teme, şi mâine du-te contra lui; Dumnezeu va fi cu tine. Nu trebuie să lupţi în acea bătălie, du-te şi stai acolo liniştit, şi vezi salvarea Domnului care e cu tine”. Vedem aceasta în incidentul cu cei 2.000 de dolari care i-au venit femeii prin proprietarul ei atunci când a fost în nonrezistenţă şi netulburare, sau cu femeia care a câştigat iubirea după ce toate suferinţele ei au încetat. Ţinta studentului este ECHILIBRUL!

Echilibrul este puterea, pentru că el dă puterii lui Dumnezeu ocazia de a se manifesta prin OM, căci acesta vrea să facă voia lui bună. Echilibrat, el gândeşte clar şi ia deciziile cele mai bune, cele mai drepte, şi cel mai repede. Nu trece cu vederea o greşeală niciodată. Mânia mânjeşte şi face să pălească viziunea, otrăveşte sângele, clădeşte drumul spre multe boli şi provoacă hotărâri greşite care duc la dezastru. Mânia e numită ca unul din păcatele cele mai grele, căci reacţia ei e foarte vătămătoare.

În Metafizică, păcatul are un înţeles mai larg decât în învăţătura veche. “Orice nu-i credinţă, e păcat”. Frica şi supărarea sunt păcate de moarte. Ele sunt credinţa intervertită care dă proiecţii mentale denaturate şi provoacă realizarea răului de care te temi. Aceşti duşmani din subconştient trebuiesc numaidecât nimiciţi. “Când omul este el, este sfârşit”. Maeterlink spune că: “Omul este un Dumnezeu înspăimântat!”. După cum am văzut în capitolul precedent, omul poate învinge frica întâmpinând obiectul care-l înspăimânta. Când Iosafat şi armata lui s-au pregatit sa întâlnească inamicul cântând “Laudă Domnului pentru mulţumirile îngăduite dintotdeauna”, au aflat că inamicii lor au fost distruşi de alţii şi nu au mai trebuit să lupte.

O femeie a rugat o prietenă de-a ei să comunice ceva unei alte prietene comune. Ea se temea s-o facă personal fiindcă mintea raţională îi spunea: “Nu te amesteca în această afacere, nu spune nimic!”. A promis să o facă şi asta o tulbura sufleteşte. În final s-a hotărât să înfrunte leul şi a chemat legea protecţiei divine. Când s-a întâlnit cu prietena căreia trebuia să-i facă comunicarea, a deschis gura să-i spună, dar prietena i-a spus: “Cutare a părăsit oraşul”. Asta a făcut-o să nu mai trebuiască să-i spună nimic, fiindcă situaţia era în legătură cu acea persoană care fusese în oraş. Fiindcă a vrut să spună, nu a mai fost obligată să o facă, nu s-a mai temut, situaţia grea a dispărut. Omul amână de multe ori realizările lui prin credinţa în neîmplinire. El trebuie să faca această afirmaţie: “În Mintea Divină se află numai îndeplinirea, de aceea realizarea mea este completă, munca mea este perfectă, casa mea, sănătatea mea sunt perfecte”.

Toate cărările lui sunt idei perfecte, înregistrate în Mintea Divină şi trebuie să se manifeste “prin graţie, pe o cale perfectă”. El mulţumeşte că a primit aceasta în invizibil şi face pregătiri active pentru a primi şi în invizibil. Cineva era în aşteptarea unei realizări financiare. A venit la mine şi m-a întrebat de ce nu i s-a îndeplinit cererea. “Poate ai obiceiul de a lăsa lucrurile neterminate şi subconştientul a atras aici ideea de neîndeplinire (cum e în afară, aşa e şi înăuntru)”. A spus: “Ai dreptate! Adesea încep lucrurile şi niciodată nu le duc la capăt. O să merg acasă să termin ceva ce am început de săptămâna trecută şi lucrul acesta va fi simbolic pentru realizarea mea”. A cusut cu râvnă şi a terminat repede ce avea de făcut. Puţin după aceea au venit banii, în chip miraculos; soţul ei a primit, de asemenea, salariul de două ori în acea lună. Când i-a transmis patronului greşeala făcută, acesta i-a spus să păstreze banii. Când omul cere cu credinţă, el trebuie să primească fiindcă Dumnezeu îşi creează propriile căi. Am fost uneori întrebată dacă cineva care are talente deosebite poate alege şi cum trebuie să o facă. “Spirit Infinit, dă-mi o îndrumare perfectă, descoperă-mi perfecta expresie de sine, arată-mi care talent trebuie să-l folosesc acum!”. Am cunoscut oameni care au apucat deodată o nouă cale de lucru fiind complet edificaţi cu foarte puţin sau deloc antrenament. De aceea, fă afirmaţia: “Sunt pe deplin pregătit pentru planul divin al vieţii mele!”. Fă-o fără frică, în orice împrejurare te afli. Unii oameni sunt donatori plăcuţi, dar răi primitori. Ei refuză darurile din orgoliu sau din altă raţiune primitivă, negativă, de aceea îşi barează căile, şi de aceea se găsesc invariabil cu puţin sau cu nimic.

O femeie care dăduse cuiva o mare sumă de bani a primit în dar câteva mii de dolari. A refuzat să-i ia, spunând ca nu are nevoie. Ulterior, finanţele ei au fost lezate în aşa fel încât avea nevoie de acea sumă. “Trebuie să primeşti cu bucurie pâinea care ţi se întoarce ţie peste ape: liber e datul, liber e luatul (primitul)”. Există întotdeauna o balanţă perfectă a ceea ce dai şi ceea ce primeşti; de aceea, trebuie să dai fără gând de întoarcere; violezi legea dacă nu accepţi întoarcerea care vine la tine fiindcă “toate darurile vin de la Dumnezeu” şi omul este numai mânuitorul lor. Nu trebuie să ne reţină niciodată vreun gând de sărăcie faţă de acela care dă. Când omul mi-a dat acel cent, nu mi-am spus: “El, probabil, trebuie să facă o mare sforţare ca să-mi dea mie acel cent!” Din contra, l-am văzut pe el bogat şi prosper, cu averea trimisă lui şi, în felul acesta, acest gând a fost acela care, în final, i-a adus-o. Dacă cineva este rău primitor, el trebuie să devină unul bun şi să ia chiar şi o marcă poştală dacă i se dă, pentru a deschide spre el canalul de primire. Domnul iubeşte pe cel ce primeşte cu plăcere tot aşa de mult ca şi pe cel care dăruie cu plăcere.

Am mai fost întrebată de ce un om se naşte bogat şi altul sănătos, altul bolnav sau sărac. Unde există un efect, există şi o cauză; nu există lucruri care să se numească şanse. Acestor chestiuni li se răspunde prin legea încarnării. Omul trece prin multe naşteri şi morţi până ce cunoaşte adevărul care îl pune în libertate. El este atras din nou de planul pământesc prin dorinţele nesatisfăcute, ca să-şi plătească datoriile lui karmice sau să-şi îndeplinească destinul. Omul care s-a născut bogat şi sănătos a avut proiectată în mintea lui subconştientă imagini de sănătate şi bogăţie din viaţa anterioară, iar omul sărac şi bolnav, aceeaşi situaţie. Omul manifestă, prin orice plan, naşterea şi moartea, suma totală a credinţelor lui subconştiente. De altfel, naşterea şi moartea sunt legile făcute de el pentru că plata păcatului este moartea, căderea adamică în conştiinţă prin credinţa în două puteri; omul real, spiritual, este fără naştere şi moarte. “Cine a fost la început, este şi acum şi va fi dintotdeauna”. Astfel, prin adevăr, el se eliberează de legea karmică, de păcat şi moarte, şi se manifestă ca “omul făcut după chipul şi asemănarea Lui”. Eliberarea omului vine prin îndeplinirea destinului, aducând în manifestare Modelul Divin al vieţii lui. Domnul îi va spune atunci: “Bine, slugă bună şi credincioasă; peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune (chiar peste moarte). Intră întru bucuria Domnului Tău (în viaţa eternă)!”.

                                                                       Florence Scovell – Shin

Capitolul VIII - INTUITIE SAU DIRECTIVE

“Pe orice drum ai fi, mărturiseşte-te Lui şi El îţi va conduce paşii”. Nimic nu-i greu de săvârşit pentru omul care cunoaşte puterea cuvântului şi care îşi urmează intuiţia. Prin cuvintele lui, el pune în acţiune forţe nevăzute. Îşi poate reconstrui corpul sau poate anima lucrurile lui. De aceea, o foarte mare importanţă este în alegerea cuvintelor potrivite, şi acela care îşi alege cu grijă afirmaţiile pe care doreşte să le arunce în invizibil ştie că Dumnezeu este ajutorul lui, că există ajutor pentru fiecare cerere şi că cuvântul lui rostit sloboade acest ajutor. “Cere şi ţi se va da”; omul trebuie să facă prima mişcare. “Apropie-te de Dumnezeu şi el se va apropia de tine”. Am fost adesea întrebată cum se ajunge la realizare. Am spus “Spune cuvântul şi nu face nimic până nu vei avea o îndrumare precisă!”. Cere îndrumarea spunând: “Spirit infinit, arată-mi drumul, lasă-mă să cunosc dacă este ceva de făcut pentru mine”. Răspunsul va veni prin intuiţie sau impuls, o întâmplare remarcată de cineva, un pasaj dintr-o carte, etc. Răspunsurile sunt uneori de o exactitate neaşteptată.

O femeie dorea o mare sumă de bani. Ea a spus cuvântul; “Spirit Infinit, deschide drumul spre ajutorul meu imediat, fă ca tot ce este al meu prin drept divin să ajungă la mine acum, într-o mare avalanşă de abundenţă”; şi a mai adăugat: “Dă-mi o îndrumare precisă, lasă-mă să cunosc dacă este ceva de făcut pentru mine!”. Gândul a venit repede: “Dă unei anumite prietene, ajutată de spirit, 100 de dolari. Aşteaptă înainte de a merge la ea şi apoi du-te să-i dai banii”. A aşteptat în ziua aceea şi a întâlnit o femeie care i-a spus: “Azi am dat cuiva un dolar, a fost pentru mine aşa de mult ca şi pentru tine a da 100 dolari”. A fost îndrumarea fără greşeală şi astfel a cunoscut că trebuie să dea 100 de dolari. Era un cadou care cuprindea o investiţie mare, pentru ca, imediat după aceea, o mare sumă de bani i-a venit pe o cale remarcabilă; dând, deschizi drum ca să primeşti. Ca să creezi activitate în finanţe, trebuie sa dai.

Dijma sau darea unei zecimi dintr-o sută este un vechi obicei omenesc şi el asigură sporul. Mulţi dintre oamenii bogaţi din această ţară au dat această dijmă şi nu am cunoscut nici un caz în care aceştia să nu se reinvestească; a zecea parte se duce şi se reîntoarce binecuvântată şi înmulţită. Dar darul sau zeciuiala trebuie date cu dragoste şi bucurie, fiindcă lui Dumnezeu îi plac “donatorii veseli”.

Poliţele trebuiesc plătite cu veselie, toţi banii trebuiesc trimişi fără frică şi cu binecuvântare. Această atitudine a minţii îl face pe om stăpân al banilor şi, dacă ţine seama de aceasta, vorba lui rostită îi deschide vaste rezerve de bogăţie. Însuşi omul îşi limitează resursele sale prin viziunile de limitare. Uneori i se deschid mari realizări de bogăţie, dar el se teme să acţioneze. Viziunea şi acţiunea merg mână în mână, ca în cazul omului care a cumpărat blana pentru căptuşeală.

O femeie a venit la mine cerându-mi să spun cuvântul pentru o slujbă dreaptă. Niciodată să nu-i spui “slujbă” – ci “slujbă dreaptă” -  locului plănuit de mintea divină, fiindcă numai aceasta dă satisfacţie. Am adus mulţumiri că ea a primit totdeauna ce e al ei şi că această slujbă se va manifesta repede. Degrabă i s-au făcut trei oferte, două la New York şi una la Palm Beach, ea neştiind pe care s-o aleagă. I-am spus: “Cere o îndrumare precisă!”. Timpul era aproape trecut, ea era nedecisă… dar în curând mi-a telefonat. “Când m-am trezit dimineaţa, am simţit mirosul de Palm Beach”. Ea fusese acolo mai demult şi cunoştea parfumul lui îmbălsămat. I-am spus: “Dacă simţi aşa, desigur e îndrumarea cerută”. A acceptat postul şi a avut mult succes.

Adesea îndrumările ne vin în moduri şi momente neaşteptate. Într-o zi, mă plimbam pe stradă când am simţit, pe neaşteptate, nevoia să merg la o anumită brutărie, un bloc sau două mai departe. Mintea raţională rezista, argumentând: “Nu-i nimic ce te-ar putea interesa!”. Totuşi, nu am ascultat de raţiune şi m-am dus la brutărie, privind la orice lucru natural, ca şi cum ar fi fost ceva acolo care să mă fi interesat; ajungând acolo, am întâlnit o femeie la care mă gândisem demult şi care avea nevoie de ajutorul pe care i l-aş fi putut da. Astfel, mergi la un lucru pentru a afla altul. Intuiţia este o facultate spirituală care nu explică, ci numai indică drumul. Adesea se primesc directive în timpul tratamentului. Ideea prin care vin poate trece aproape neobservată, dar “unele din căile Domnului sunt misterioase”.

Într-o zi spuneam în clasă că fiecare, individual, va primi o directivă precisă. O femeie a venit la mine şi mi-a spus: “În timp ce aţi tratat aceasta, mi-a venit ideea de a scoate mobila din magazie pentru a o duce într-un apartament”. Femeia venea să fie tratată de sănătate. I-am spus că ştiu o locuinţă în care ea însăşi şi sănătatea ei se vor transforma şi am adăugat: “Cred că tulburarea dumitale este şi o congestie din cauza lucrurilor depozitate. Congestia lucrurilor din casă cauzează congestia lucrurilor în corp; ai folosit nesocotit legea folosinţei şi acum tragi consecinţele”. A mulţumit pentru că ordinea divină s-a stabilit în mintea, trupul şi inima ei. Oamenii nici nu visează ce mare legătură există între treburile şi trupul lor. Există o corespondenţă mutuală pentru fiecare boală. Cineva poate obţine o vindecare instantanee, prin realizarea faptului că trupul este o idee perfectă în Mintea Divină şi de aceea întreg şi perfect îi este trupul; dacă continuă gândurile distructive de acumulare a fricii, a criticii, boala se va întoarce.

Isus ştia că orice boală vine din păcat şi spunea leproşilor ca, după vindecare, să meargă şi să nu mai păcătuiască, căci altfel, un lucru şi mai rău va veni asupra lor. Astfel, sufletul omului (sau mintea subconştientă) trebuie să fie spălată “mai alb decât zăpada” pentru o sănătate permanentă; metafizicianul este totdeauna adânc înclinat spre “corespondenţă”. Isus Christos spune: “Nu condamna pe alţii ca să nu fii condamnat”. “Nu judeca, ca să nu fii judecat”. Mulţi oameni şi-au întors boli şi nefericiri pentru condamnarea altora, căci ceea ce condamni la ceilalţi, atragi spre tine însuţi.

O femeie a venit la mine supărată şi bolnavă pentru că soţul ei fugise cu o altă femeie. Ea o critica pe cealaltă femeie şi spunea: “Ea ştia ca el este un om însurat şi nu avea dreptul să accepte atenţiile lui”. I-am spus: “Opreşte-te din a judeca şi binecuvântează, căci dacă nu ai altă atitudine, vei atrage aceeaşi situaţie şi pentru tine”. A rămas surdă la aceste vorbe şi un an mai târziu s-a arătat interesată de un bărbat însurat. De câte ori critici sau condamni, apuci un fir elastic şi trebuie să te aştepţi la o lovitură.

Indecizia este piedică în multe privinţe. Ca să o depăşeşti, trebuie să faci repede afirmaţia: “Sunt întotdeauna sub inspiraţie directă şi iau deciziile cele drepte”. Aceste cuvinte impresionează subconştientul şi te găseşti îndată treaz, vioi, făcând mişcarea potrivită fără ezitare. Am găsit că este distructiv să priveşti spre planul psihic pentru a te lăsa condus, fiind planul mai multor minţi şi nu al unei singure minţi. Dacă omul îşi deschide mintea spre subiectivitate, el devine o ţintă pentru forţele distructive. Planul psihic este rezultatul gândurilor; acestea privesc numai drumul karmic.

Cunosc un om care ar fi trebuit să moara demult, după horoscop, dar mai este încă în viaţă ca unul dintre cei mai de seamă conducători pentru elevarea umanităţii din ţara lui. O minte viguroasă poate neutraliza profeţiile rele. Omul trebuie să spună: “Orice profeţie falsă trebuie să se ducă în neant, orice plan pe care Tatăl din Ceruri nu l-a plănuit pentru mine trebuie să se dizolve, să dispară; ideea divină vine să se realizeze acum!”. De aceea, dacă cineva ţi-a prevestit un eveniment bun, de fericire sau bogăţie, dă-i ospitalitate şi aşteaptă, căci el va veni mai devreme sau mai târziu, prin legea speranţei. Voinţa omului trebuie folosită ca să contrasemneze voinţa universală. “Vreau ceea ce-mi va fi dat prin voinţa lui Dumnezeu. E voinţa lui Dumnezeu să dea fiecărui om orice dorinţă dreaptă a inimii lui; voinţa omului trebuie folosită pentru a păstra viziunea, fără şovăire”. Fiul risipitor a spus: “Scula-mă-voi şi voi merge la tatăl meu”. Adesea trebuie o sforţare de voinţă, părăsirea învelişului gândurilor muritoare. Este cu mult mai uşor pentru oamenii simpli să aibă frică în loc de credinţă şi de aceea credinţa apare ca o sforţare a voinţei. Când omul se trezeşte spiritual, creşte. Recunoaşte că orice dizarmonie exterioară corespunde unei dizarmonii interioare, mentale. Dacă se poticneşte sau cade, o face în conştiinţa lui.

Odată, o studentă mergea pe drum şi critica pe cineva în gândurile ei. Îşi spunea mental: “Acea femeie e cea mai nesuferită de pe pământ”; deodată, 3 băieţi care alergau şi aruncau cu pietre, au lovit-o. Ea nu a condamnat jocul băieţilor, a chemat legea iertării şi a salutat divinitatea din acea femeie.

Drumurile înţelepciunii sunt căile plăcerii şi toate cărările ei sunt în pace. Când cineva a făcut o cerere în Universal, trebuie să fie gata pentru orice surpriză. Orice lucru poate părea că merge strâmb dar, în realitate, merge drept. O femeie a spus că nu există pierdere în Mintea Divină, de aceea ea nu poate pierde ce îi aparţine, iar dacă a pierdut ceva, acel ceva se va întoarce sau va primi echivalentul. Cu câţiva ani înainte pierduse 2.000 de dolari, împrumutând aceşti bani cuiva care a murise pe neasteptate, nemaispecificând în Testament acea datorie. Supărată, neavând nici o dovadă scrisă, s-a hotărât să ceară bani de la Banca Universală. A început prin a ierta datornicul, căci ura şi neiertarea închid toate uşile Băncii Minunate. A făcut apoi afirmaţia: “Neg pierderea, nu există pierdere în Mintea Divină, de aceea nu pot pierde aceşti 2.000 de dolari care îmi aparţin prin drept divin”. “Când o uşă se închide, o alta se deschide”. Ea trăia în apartamentul unei case care era de vânzare, în contractul de închiriere fiind o clauză care spunea că, dacă casa se va vinde, chiriaşii trebuiau să se mute în 90 de zile. Deodată, proprietarul a stricat contractul şi a mărit chiria. Iarăşi nedreptatea părea să fie în drumul ei, de data aceasta imperturbabilă. Ea a binecuvântat pe proprietar, zicând: “Dacă chiria s-a urcat înseamnă că eu voi fi mai bogată, pentru că Dumnezeu este averea mea”. Noile contracte au fost făcute cu chiria mărită, dar, dintr-o eroare “divină”, clauza cu cele 90 de zile a fost uitată. Puţin după aceea, proprietarul a avut ocazia să vândă casa. Din cauza greşelii din noile contracte, chiriaşii aveau dreptul să mai stea un an. Agentul a oferit fiecărui chiriaş 200 de dolari dacă se muta, şi mai multe familii s-au mutat. Trei au rămas, printre care şi această femeie. O lună sau două mai târziu, agentul a apărut şi a spus femeii: “Vrei să strici contractul pentru 1.500 de dolari?”. I-a fulgerat prin minte: “Acum trebuie să apară cei 2.000 de dolari!” Şi-a amintit că discutase cu prietenii din casă să acţioneze împreună în cazul în care va mai veni vorba despre mutare. S-a hotărât să-şi consulte prietenii. Ei au spus: “Dacă a oferit 1.500 de dolari, va oferi şi 2.000″. Astfel, a obţinut un cec de 2.000 de dolari pentru a elibera apartamentul. A fost, desigur o remarcabilă lucrare a legii şi aparenta nedreptate cu mărirea chiriei a însemnat mult deschiderea drumului pentru realizarea ei. Aceasta dovedeşte că nu există pierderi şi că, dacă se consideră starea spirituală, poţi culege tot ce e al tău, din marele rezervor al binelui. “Îţi voi înapoia ţie anii pe care i-au mâncat lăcustele”. Lăcustele sunt îndoielile, ura şi regretul gândurilor muritoare. Numai aceste gânduri adverse îl fură pe om, pentru că nici un om nu dă de la el, ci îşi ia lui însuşi. Omul este aici ca să-l dovedească pe Dumnezeu şi ca “să depună mărturie pentru adevăr”. El îl poate dovedi pe Dumnezeu prin aducerea belşugului în lipsă şi prin aducerea dreptăţii în nedreptate.

“Dovedeşte-mă pe mine acum cu aceasta, a spus Domnul mulţimii; dacă eu nu vreau să vă deschid fereastra cerului şi să vărs binecuvântarea mea, este pentru că nu vor fi cămări destule ca să le primească.”

                                                                    Florence Scovell – Shin

IUBIREA DE SINE

IUBIREA FATA DE TINE ESTE CEL MAI FRUMOS DAR PE CARE TI-L POTI FACE IN VIATA ASTA. IUBIREA BINECUVANTEAZA TOT CE ATINGI SI TRANSFORMA TOTUL IN...IUBIRE

Orice s-ar spune si oricate incercari am face sa ne schimbam viata, nimic nu are efect, daca nu ne iubim pe noi insine. Cand nu ne iubim si nu ne acceptam, nimic nu merge in viata noastra. Lipsa iubirii de sine ne impacteaza relatiile, prosperitatea, sanatatea, totul. Pentru ca atunci cand nu ne iubim pe noi insine, cerem disperati de la ceilalti iubire. Ne distrugem relatiile, pentru ca pornim din prima cu stangul. Credem ca am gasit pe cineva sa ne iubeasca. Apoi nu ne mai saturam de dovezile de iubire, nimic nu pare sa fie de ajuns, pentru a ne convinge ca suntem iubiti. Golul din noi nu se umple ci se adanceste. Cu cat inaintam in relatii si in viata, cu atat cautam mai fervent iubirea, dar pentru ca niciodata nu e deajuns, ne simtim din ce in ce mai neiubiti si nepretuiti. Pentru ca ceea ce cautam nu e in exterior ci in noi.

In plus, degeaba pretindem ca iubim, daca noi nu ne iubim. Eu nu pot sa dau ceva ce nu am. Deci, cel mai adesea, manifestam egoism si nu iubire autentica in relatiile noastre. Nu dam, dar vrem sa primim. De regula nici celalalt nu are, dar pretinde ca da. Si uite-asa ajungem sa ne controlam unii pe altii, sa fim posesivi, sa ne terorizam partenerii si pe cei din jur, cautand de fapt ce? Acceptare, pretuire si iubire!

 Uneori ajungem sa ne umilim, sa ne lasam abuzati in cel mai josnic mod cu putinta, doar pentru a sta cu cineva si a primi putina atentie.

Don Miguel Ruiz in „Arta de a iubi” (este prima carte de spiritualitate pe care am citit-o si cumva mi-e foarte aproape de suflet) face o comparatie foarte frumoasa. El spune ca iubirea e ca o bucatarie magica.

„Sa spunem ca noi suntem bucatari si avem o bucatarie in care avem toate alimentele pamanatului,de la cele mai uzuale la cel mai exotice.Nu ne lipseste nimic, putem prepara oricand tot ce ne doreste sufletul. Mai mult, daruim toate aceste bunatati oamenilor, stiind ca avem din belsug si ca nu se termina niciodata.

Si sa spunem ca intr-o zi bate cineva la usa, tinand o pizza in mana. Acel cineva iti spune: vrei pizza asta, iar in schimb vrei sa faci ce-ti spun eu de-acum incolo?

Evident, cineva care este satul si care are toata mancarea din lume va spune: Nu, multumesc! Am tot ce-mi trebuie! Daca vrei iti dau eu tot ce doresti de mancare, fara sa-ti cer nimic in schimb.

Daca in schimb, avem o bucatarie goala, fara pic de mancare si am fi flamanzi de-a binelea, probabil ca am accepta. Ne-am vinde pentru o pizza astazi, chiar daca maine iar nu am avea ce sa mancam.”

Asa e si cu iubirea. Cand suntem constienti de ea, cand o avem si o daruim neconditionat, suntem liberi si chiar putem da din ea oricui doreste.

Cand insa suntem goi pe dinauntru, cand ne plangem de foame de iubire, cand ne victimizam si apare cineva spunand: Nu vrei putina iubire astazi, cu conditia ca de acum sa faci ce spun eu? acceptam si in acest fel ne vindem puterea si maretia...

Iubeste-te. Fa-ti acest dar. Apoi imparte-l cu toti oamenii pe care-i intalnesti. Tu esti o piesa importanta din Univers si contribui la bunastarea lui...

sursa: http://www.astrocafe.ro

Capitolul VII - IUBIREA

Fiecare om de pe această planetă a primit iniţierea lui în iubire. “O nouă poruncă vă dau vouă, să vă iubiţi unii pe alţii”. Uspenski spune în “Tertium organum” că iubirea este un fenomen cosmic şi deschide omului lumea cu patru dimensiuni, lumea minunilor. Adevărata dragoste este neegoistă şi eliberată de frică. Ea se revarsă spre obiectul afecţiunii ei, fără să ceară ceva în schimb. Bucuria ei este de a da. Iubirea este Dumnezeu în manifestare şi cea mai puternică forţă din Univers. Iubirea curată, neegoistă, atrage spre ea ceea ce este al ei şi nu trebuie să ne îngrijim să căutăm sau să cerem. Rar are cineva o idee cât de mică despre iubire. Omul este egoist, tiran sau fricos în afecţiune, de aceea pierde lucrul pe care-l iubeşte. Gelozia este cel mai mare duşman al iubirii, imaginaţia rătăceşte liberă, vede iubitul atras de altcineva şi, invariabil, se obiectivează dacă nu este neutralizată.

O femeie a venit la mine foarte tristă. Omul pe care-l iubea o părăsise pentru alta şi îi spusese că niciodată nu s-a gândit să se însoare cu ea. Era chinuită de gelozie, de ură, dorea să-l vadă suferind aşa cum el a făcut-o pe ea să sufere, adăugând: “Cum a putut când eu îl iubeam aşa de mult!?” I-am spus: “Dumneata nu-l iubeşti, îl urăşti. Dă-i o iubire perfectă şi vei primi iubirea perfectă. Perfecţionează-te, pentru el, pe tine însuţi, fiindcă nu poţi primi ceea ce nu dai. Dă-i iubire neegoistă, nu-i cere nimic în schimb, nu-l critica, nu-l condamna, binecuvântează-l oriunde ar fi el”. Ea a răspuns: “Nu vreau să-l binecuvântez decât dacă ştiu unde este!” “Bine, dar aceasta nu este iubire adevărată. Dacă îi dai iubire adevărată, se va întoarce spre tine, vei primi tu, la rândul tău, iubirea adevărată, fie de la acest om, fie de la echivalentul lui, căci dacă acest om nu-i alegerea divină, nu-l vei mai dori”. Aşa cum eşti una cu Dumnezeu, aşa eşti una cu iubirea care-ţi aparţine prin drept divin.

Multe luni au trecut şi lucrurile au rămas aşa cum au fost, dar ea a lucrat conştiincios cu ea însăşi. I-am spus: “Când nu vei mai fi tulburată de cruzime, el va înceta să fie crud şi-l vei atrage după propriile emoţii”. I-am vorbit de membrii unei Asociaţii din India care nu-şi spun niciodată “Bună dimineaţa” când se întâlnesc, ci “Salut divinitatea din tine”. Ei salută mereu divinitatea din fiecare om, din animalele sălbatice ale junglei şi nu sunt niciodată sfâşiaţi, ei văd pe Dumnezeu în fiecare vieţuitoare. Am spus: “Salută Divinitatea din acest om şi spune: Văd numai eul tău divin. Te văd aşa cum te vede Dumnezeu, perfect, după chipul şi asemănarea lui”. Cu timpul, ea a devenit mai ponderată şi şi-a pierdut, gradat, ura. El era căpitan şi ea îi spunea “Cap”. Într-o zi i-a venit să spună: “Dumnezeu să-l binecuvânteze pe Cap, oriunde ar fi!”. I-am spus: “Acum este iubirea adevărată, şi când vei fi deplin stăpână pe ea, nu vei mai fi tulburată de situaţie, vei avea iubirea lui sau vei atrage echivalentul ei”.

Peste câteva săptămâni primesc o scrisoare, în care îmi spune: “Ne-am căsătorit!” Cu prima ocazie am întrebat-o: “Cum a fost?” “Oh, exclamă ea, a fost un miracol! Într-o zi m-am trezit că orice suferinţă încetase. În seara aceea l-am văzut şi mi-a cerut să mă căsătoresc cu el. Ne-am căsătorit de aproape o săptămână şi nu am văzut om mai devotat”. Este o veche zicătoare: “Nici un om nu-i duşmanul, nici prietenul tău, ci doar învăţătorul tău!”. De aceea trebuie să devii impersonal şi să înveţi ceea ce fiecare om are să te înveţe aşa că, de îndată ce ai învăţat lecţia, eşti liber!

Iubitul femeii era învăţătorul iubirii neegoiste, pe care fiecare om, mai devreme sau mai târziu, trebuie să o înveţe. “Suferinţa nu-i necesară pentru dezvoltarea omului, ea rezultă din violarea legii spirituale dar, fără ea, puţini oameni par capabili să se trezeasca din somnul sufletului”.

Când omul e fericit, de obicei devine egoist şi, în mod automat, legea karmei se pune în acţiune. De multe ori un om se ruinează din lipsă de consideraţie pentru lucrurile lui.

Am cunoscut o femeie care avea un soţ plăcut, dar ea spunea: “N-am de ce să-mi fac griji pentru mariaj; nu din cauza bărbatului meu ci, pur şi simplu, pentru că nu mă interesează căsătoria!”. Se gândea la el numai când îl vedea. Într-o zi soţul ei i-a spus că iubeşte o altă femeie şi a părăsit-o. Atunci a venit la mine disperată şi plină de ură. I-am spus: “E exact ceea ce spuneai. Vorbeai că nu ai de ce să te îngrijeşti pentru mariajul tău, subconştientul a lucrat pentru aceasta”. Ea a spus: “Da, văd, omul capătă ceea ce doreşte, apoi îşi dă seama singur că a făcut rău”. Ea s-a pus îndată în armonie cu fericirea ei şi a înţeles că ei trăiau mai bine separaţi. Când o femeie devine indiferentă sau cicălitoare şi încetează de a mai fi o inspiraţie pentru soţul ei, pierde stimulul reacţiilor de mai înainte, este neliniştită şi nefericită.

Un om veni la mine abătut şi nenorocit. Nevasta lui se interesa de “Ştiinţa numerelor” şi voia să-l descifreze pe el. Se pare că rezultatul nu îi era favorabil, căci el spunea: “Nevasta mea e de părere că nu voi dispune niciodată de avere pentru că am un doi”. I-am răspuns: “Nu te îngriji care este numărul dumitale. Eşti o idee perfectă în Mintea Divină şi vom cere succesul şi prosperitatea care sunt plămădite pentru tine de Inteligenţa Infinită”. După puţin timp a căpătat o ofertă foarte avantajoasă şi doi ani mai târziu a avut un succes strălucitor ca scriitor. Nici un om nu are succes în afaceri până ce nu-şi iubeşte opera. Pictura pe care pictorul o pictează din dragoste (pentru artă) este opera lui cea mai mare. Cazanul de fiert rămâne totdeauna ceva care stă pe pământ. Nici un om nu poate strânge bani dacă-i dispreţuieşte. Mulţi rămân în sărăcie fiindcă spun: “Banii nu înseamnă nimic pentru mine şi-i dispreţuiesc pe cei care-i au!”. Acesta este motivul pentru care mulţi artişti sunt săraci. Dispreţul te separă de ceea ce dispreţuieşti. Am auzit spunându-se despre un artist că nu este bun fiindcă nu are bani la bancă. Această atitudine a minţii separă pe om de averea lui, dar acesta trebuie să fie în armonie cu lucrul pe care îl atrage.

Banii sunt Dumnezeu în manifestare, ca eliberator de lipsuri şi limitări, dar trebuie ţinuţi mereu în circulaţie şi folosiţi mereu cum trebuie. Zgârcenia şi economia au urmări groaznice. Asta nu înseamnă că nu trebuie să avem vase pline, rezerve, stocuri şi depozite pentru cămara care trebuie să fie plină prin dreptul divin al omului, dar înseamnă că nu trebuie să acumulăm din principiu, dacă se iveşte o ocazie când banii sunt necesari. Lăsându-i să se facă fără frică, bucuroşi deschidem drumul pentru mai mulţi, Dumnezeu fiind singura şi inepuizabila avere a omului. Aceasta trebuie să fie atitudinea spirituală faţă de bani, în Marea Bancă a Universului nefiind niciodată lipsă.

Un exemplu de avariţie îl avem în filmul “Lăcomie”. Femeia câştigase 5.000 de dolari la loterie, dar nu vroia să-i cheltuiască. Se zgârcea şi economisea, lăsându-şi soţul să moară de frig şi foame; ea continua să spele podele ca să aibă din ce trăi. Iubea banii înşişi şi îi punea mai presus de orice; într-o noapte a fost ucisă şi banii i-au fost luaţi. Aici, iubirea de bani a fost un izvor de rele. Banii sunt buni şi binefăcători, dar folosiţi pentru scopuri distructive, zgârcenie sau acumulare, consideraţi mai importanţi decât iubirea, aduc boală, dezastru, pierderea lor înşişi.

Urmează calea iubirii şi toate se înmulţesc, pentru că Dumnezeu este iubire şi Dumnezeu este avere; urmează calea egoismului şi a lăcomiei, şi averea dispare, omul este separat de ea. Cunosc cazul unei femei foarte bogate care-şi strângea venitul. Rar dădea cuiva ceva sau cumpăra lucruri pentru ea. Era foarte pasionată de coliere, o prietenă întrebând-o odată câte are; 67, a spus ea. Le cumpăra şi le punea deoparte. Dacă le-ar fi folosit, aceste coliere ar fi fost dreptul ei, dar a violat legea folosirii. Dulapurile erau pline cu haine pe care nu le purta niciodată şi bijuterii care nu vedeau niciodată lumina. Braţele femeii au paralizat în final, şi fiind incapabilă de a se mai îngriji de averea ei, a transmis altora administrarea acesteia. Omul, necunoscând legea, atrage asupra lui însuşi distrugerea. Toate bolile, nefericirile, vin din violarea legii iubirii.

Bumerangul de ură al omului, de mânie sau de critică, se reîntoarce încărcat de păcate sau de griji. Iubirea apare aproape ca o artă pierdută şi omul care cunoaşte legea spirituală ştie că ea trebuie câştigată; fără ea devii “alamă sunătoare” în loc de “ţimbal răsunător”. Aveam o studentă care venea la mine lună de lună pentru a-şi curăţa conştiinţa de ură. După un timp, ura ei s-a redus la a fi canalizată asupra unei femei şi se tot gândea mereu la acest lucru. Puţin câte puţin a devenit şi mai echilibrată, şi toate duşmăniile ei dispărură. La un moment dat a venit la mine, spunând: “Nu pot să-ţi spun ce simt! Femeia aceea mi-a spus ceva şi, în loc să mă înfurii, am fost drăguţă cu ea, iar ea a fost, de asemenea, foarte drăguţă cu mine şi m-a lăudat. E o minunată lumină pe care o simt înlăuntrul meu!”.

Dragostea şi bunăvoinţa sunt nepreţuite în afaceri. O femeie a venit la mine plângându-se de patroana ei. Spunea că e rece şi cicălitoare fiindcă nu se poate lipsi de ea în acest post. “Bine, salută divinitatea din patroană şi trimite-i dragoste!”. Ea spuse: “Nu pot, e o femeie de marmură”. “Îţi aminteşti povestea cu sculptorul care a cerut o bucată de marmură?” A fost întrebat pentru ce îi trebuie şi el a spus: Există un înger acolo! Din ea a făcut o minunată operă de artă”. “Adevarat”, a spus ea. “Voi încerca toate acestea”. O săptămână mai târziu s-a întors şi mi-a spus: “Am făcut ce mi-ai spus, femeia este acum foarte drăguţă şi mă plimbă cu trăsura ei”. Oamenii simt uneori remuşcările de a fi făcut cuiva o cruzime care durează de ani întregi. Dacă răul nu se poate îndrepta, efectul lui poate fi neutralizat făcând cuiva o plăcere în prezent. “Ceea ce trebuie să fac este să iert acele lucruri care au trecut şi să previn acele lucruri care sunt înaintea mea”. Grijile, regretele şi remuşcările distrug celulele corpului şi otrăvesc atmosfera individului.

O femeie, adânc supărată, mi-a spus: “Tratează-mă pentru a fi fericită şi veselă; grijile mă fac nervoasă cu cei din jurul meu şi aşa întreţin şi mai mult karma”. Mi s-a cerut, de asemenea, să tratez o femeie care era în doliu după fiica ei. Am negat orice credinţă în pierdere şi separaţie şi am afirmat că Dumnezeu este dragostea şi bucuria femeii. Femeia şi-a recâştigat pe dată echilibrul şi mi-a trimis vorbă prin fiul ei să n-o tratez mai departe fiindcă… era aşa de fericită!, încât nu părea să fie prea convenabil. Astfel, mintea muritoare ţine să depindă de tristeţe şi de regretele ei. Am cunoscut, de asemenea, o femeie care se lăuda pretutindeni cu nenorocirile ei, aşa că tot timpul avea ceva cu care să se laude.

Moda veche era că, dacă o mamă nu e îngrijorată pentru copilul ei, nu e o mamă bună. Ştim, acum, că frica mamelor e cauza multor boli şi accidente ale copiilor. Frica proiectează în mod viu boala sau o realizează în mod obiectiv dacă nu e neutralizată. Fericită acea mama care poate spune sincer că ea pune copilul ei în mâna lui Dumnezeu deoarece ştie că este astfel sub protecţia divină. În acest mod ea aruncă asupra lui o mare aură de protecţie.

O femeie s-a trezit deodată în mijlocul noptii, simţind că fratele ei este într-o mare primejdie. În loc să se lase cuprinsă de teamă, a început să facă afirmaţii de adevăr: “Omul este o idee perfectă în Mintea Divină, e întotdeauna în locul cel mai bun, fiind sub protecţia divină”. A doua zi a aflat că fratele ei se aflase în apropierea unei mine care a explodat, dar a scăpat în mod miraculos.

Prin gândurile lui, omul poate fi păzitorul fratelui său şi fiecare om trebuie să stie că “lucrul pe care-l iubeşte stă pe locul secret al celei mai mari înălţimi, rămânând acolo, în umbra Atotputernicului”. Nu ţi se va întâmpla nimic rău şi nici o boală nu se va apropia de tine. Iubirea perfecta zvârle frica afară. Acela care se teme nu este perfect în dragoste. “Dragostea este împlinirea legii”.

                                                                       Florence Scovell – Shin

Capitolul VI - ARUNCAREA POVERII. IMPRESIONAREA SUBCONSTIENTULUI

“Lasă soarta în mâna Domnului”. Când omul cunoaşte puterea lui proprie şi a înfăptuirii minţii lui, el caută drumul cel mai uşor şi mai rapid pentru a impresiona subconştientul în bine, pentru că numai înţelegerea intelectuală a adevărului nu aduce rezultate. În cazul meu propriu, am găsit că cea mai uşoară cale este aceea de a “arunca povara”. Un metafizician a explicat odată aceasta, astfel: “Ceea ce face ca un lucru să fie greu este gravitaţia, şi dacă o piatră ar putea fi ridicată în afara câmpului gravitaţional, în ea nu ar mai exista greutate”. Acest lucru îl afirma, metaforic, Isus: “Jugul meu este bun şi povara mea este uşoară.” El a depăşit vibraţiile lumii, trăind în lumea cu patru dimensiuni unde este numai perfecţiune, abundenţă, viaţă şi bucurie. El a spus: “Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi odihni!” “Luaţi jugul meu asupra voastră, fiindcă jugul meu este uşor şi povara este uşoară”.

Ni se spune, de asemenea, în Psalmul 54: “Lasă soarta ta în seama Domnului!”. În multe pasaje din Biblie ni se spune că bătălia este a lui Dumnezeu şi nu a omului, că omul trebuie să stea întotdeauna liniştit ca să vadă “mântuirea” lui Dumnezeu. Asta arată că mintea supraconştientă sau chiar Christ dinlăuntru este comandantul care conduce bătălia omului şi uşureaza povara lui. Se vede că omul violează legea ducând el însuşi povara, că o povară este un gând advers, acesta la rândul lui fiind înrădăcinat în subconştient. Pare aproape imposibil a afla un drum prin care să poţi dirija subconştientul prin conştient (sau minte raţională), intelect; dacă mintea raţională este limitată în concepţia ei şi este plină de îndoială şi frică. Cât de pozitiv pare atunci să arunci povara în mintea supraconştientă (sau Christ dinlăuntru) unde ea devine “uşoară” sau se dizolvă în “nimicnicia originală”.

O femeie, într-o urgentă nevoie de bani, a făcut afirmaţia: “Arunc povara lipsei lui Christ dinlăuntrul meu şi eu merg spre abundenţă”. Credinţa în lipsuri era povara ei, şi când a trecut-o lui Christos dinlăuntrul ei, supraconştientul a inundat conştientul cu credinţa în belşug, toate acestea având ca rezultat o avalanşă de bunuri. Noi citim: “Christ din tine este speranţa gloriei”.

Alt exemplu: una din studentele mele a primit cadou un pian, dar ca să-l poată duce acasă trebuia să-l mute pe cel vechi, fiindcă în locuinţa ei nu încăpeau amândouă. Dorea să-l pastreze pe cel vechi şi nu ştia unde să-l ducă. Era disperată, căci noul pian trebuia să sosească şi nu avea loc unde să-l pună. Atunci i-a venit ideea să spună mereu: “Arunc această povară lui Christ dinlăuntrul meu şi sunt liberă”. Câteva minute mai târziu primeşte un telefon de la o prietenă care o întreabă dacă îi poate închiria pianul ei cel vechi şi aşa el a putut fi mutat din locuinţă exact cu câteva minute mai devreme de sosirea celuilalt.

Cunoşteam o femeie a cărei povară era mânia: “Arunc povara mâniei mele lui Christ dinlăuntrul meu şi sunt liberă să fiu blândă, armonioasă şi fericită”. Atotputernicul supraconştient a inundat subconştientul cu dragoste şi întreaga ei viaţă s-a schimbat. De ani de zile, mânia o ţinea într-o stare de nelinişte şi îi întemniţase sufletul. Afirmaţiile trebuiau făcute fără încetare ceasuri întregi, încet sau tare, liniştit sau calm, dar cu hotărâre. De multe ori am comparat acest proces cu dezumflarea (amortizarea) unei armonici; noi înşine trebuie să ne dezumflăm prin cuvântul rostit.

Am remarcat că, prin “aruncarea poverii”, lucrurile apar mai clar într-un interval de timp mai scurt. E imposibil să ai o viziune clară dacă mintea carnală e liniştită. Îndoiala şi frica otrăvesc mintea şi corpul; imaginaţia este lăsată să rătăcească în voie, atrăgând dezastre şi boli. Repetând cu tărie afirmaţia “Arunc povara aceasta lui Christ dinlăuntrul meu şi mă eliberez de ea”, viziunea se clarifică şi trezeşte un simţământ de uşurare şi, mai devreme sau mai târziu, apare manifestarea binelui, fie în sănătate, fericire sau avere.

O studentă mi-a cerut să-i explic “întunecimea dinaintea zorilor”. M-am referit într-un capitol precedent că, adesea, înaintea unei mari realizări, ceva pare să meargă rău, adânci deprimări încearcă conştiinţa. Din subconştient se ridică îndoiala şi frica generaţiilor trecute. Acestea, răsărind la suprafaţă, ca nişte rămăşiţe, trebuiesc gonite. Aici trebuie lovite ţimbalele aşa cum au făcut odinioară biblicii, dând mulţumire că totul e salvat chiar atunci când pare înconjurat de duşmani (lipsuri sau boală). Studenta a continuat: “Cât de mult trebuie să rămânem în întuneric?”. I-am răspuns: “Până o să poţi vedea în întuneric, iar aruncând povara, poţi vedea în întuneric”.

Credinţa activă este esenţială în impregnarea subconştientului. “Credinţa fără acţiune este moartă”. Aceasta voi încerca să o explic aici. Iisus a arătat credinţa activă când a poruncit mulţimii să şadă înaintea sa şi a mulţumit pentru pâine şi peşte. Credinţa activă este podul peste care trecem în Ţara Făgăduinţei. Exemplu: dintr-o neînţelegere, o femeie s-a despărţit de soţul ei, pe care îl iubea cu pasiune. El a refuzat orice încercare de împăcare şi nu voia să comunice cu ea pe nici o cale. Ajungând să cunoască legea spirituală, chiar şi cu aparenţa de separare, ea făcea afirmaţia: “Există asemenea supărări în Mintea Divină, totuşi nu pot fi despărţită de dragoste şi de tovarăşul care este al meu prin drept divin”. Ea a dovedit o credinţă activă, aşezând pentru el un loc în fiecare zi la masă, împingând astfel subconştientul la reîntoarcerea lui. A trecut un an, femeia nu a şovăit în credinţa ei şi, într-o zi, el s-a întors.

Subconştientul este adesea impresionat prin muzică. Muzica are o calitate multidimensională şi sloboade sufletul din închisoare. Ea face posibile şi uşor de îndeplinit lucrările cele mai extraordinare. Aveam o prietenă care folosea zilnic armonia muzicii în acest scop. Compunea în armonia perfectă, eliberând, astfel, imaginaţia. Alta dansa pe când îşi făcea afirmaţiile. Ritmul, armonia muzicii, mişcările încarcă cuvintele cu o putere uluitoare. Trebuie, de asemenea, să-ţi aminteşti a nu irosi ziua cu lucruri “mărunte”.

Invariabilul, înaintea unei îndepliniri (realizări), apare ca “somnul pământului”. Înainte ca Columb să fi descoperit America, el a văzut ramuri şi păsări, ceea ce i-a arătat că pământul era aproape. Aşa este şi cu o realizare, numai că, de cele mai multe ori, noi considerăm semnul o realizare, tocmai prin aceasta fiind amăgiţi.

O femeie a spus “cuvântul” pentru o garnitură de farfurii şi, nu mult după aceea, o prietenă i-a adus o farfurie veche şi crăpată. A venit la mine şi mi-a spus: “Uite, am spus cuvântul pentru o garnitură de farfurii şi tot ce am primit a fost o farfurie crăpată!”. “Farfuria aceasta a fost numai un semn al pământului; asta dovedeşte că farfuriile tale sunt pe drum!”. Farfuria era “păsările” şi “ramurile”, şi, într-adevăr, puţin după aceea, a venit serviciul dorit. Crezând în mod continuu, impresionezi subconştientul. Dacă omul îşi închipuie că e bogat şi are succes, la timpul potrivit “va recolta”. Copiii sunt întotdeauna încrezători şi “cine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea”.

Cunoşteam o femeie care era foarte săracă, dar niciodată nu manifesta această simţire a sărăciei. Căpăta câte o mică sumă de bani de la prietenii ei mai bogaţi, aceştia căutând mereu să-i amintească cât era ea de săracă şi că trebuia să facă economii. Dar ea, fără să se sinchisească, îşi cheltuia banii, fie pe o pălărie, fie pe un cadou, şi era într-o încântătoare stare mentală. Gândurile ei erau mereu concentrate spre o îmbrăcăminte frumoasă, spre inele şi lucruri, fără nici o altă preocupare. Trăia într-o lume a minunilor şi numai bogăţiile i se păreau reale. Ea s-a măritat cu un om bogat şi astfel totul a devenit realitate. Nu ştiu dacă omul acela a fost “alegerea divină”, dar bogăţia trebuia să se manifeste în viaţa ei, aşa cum ea, singură, şi-a imaginat-o.

Nu există pace sau fericire pentru om până ce nu şi-a nimicit toată frica din subconştient. Frica este energie greşit dirijată care trebuie transmutată în credinţă. Iisus a spus: “De ce vă temeţi, o, voi necredincioşilor?”. Toate lucrurile sunt cu putinţă celor credincioşi. Am fost adesea întrebată, ce fac pentru a scăpa de frică. Am răspuns: “Mă apropii cât mai tare de lucrul care mă frământă, de care mi-e frică”. Apropiindu-te de leu, el va dispare, dar fugind de el, el fuge după tine. Am arătat în capitolele trecute că Leul Lipsei dispare când individul cheltuieşte banii fără frică, arătând credinţa că Dumnezeu este averea lui şi deci averea lui este sigură.

Mulţi dintre studenţii mei au ieşit din strâmtoarea sărăciei, acum fiind bine salarizaţi, prin distrugerea fricii de a pierde banii de chirie. Subconştientul trebuie impresionat că Dumnezeu este “donatorul” şi “darul”. O afirmaţie splendidă este aceasta: “Mulţumesc acum lui Dumnezeu – donator pentru Dumnezeu – darul”. Omul s-a separat de atâta vreme de binele şi de avutul său prin aceste gânduri de separare şi lipsă, că uneori are nevoie de dinamită pentru a dizloca aceste idei false ale subconştientului, dinamita corespunzând unei situaţii mult mai bune. Trebuie să veghezi singur, continuu, pentru a descoperi dacă motivele acţiunii tale sunt bazate pe frică sau pe credinţă. “Alege azi pe cine vrei să serveşti: frica sau credinţa?” Frica are ca obiect personalitatea. Acum, nu trebuie să eviţi oamenii de care te temi, ci fii bucuros când îi întâlneşti, căci ei înşişi vor forma veriga de aur în lanţul tău de “bine” sau vor dispărea armonios din drumul tău. Alţii se tem de boli sau de microbi. Trebuie să fie fără de frică, de nezdruncinat, chiar şi într-un astfel de loc, şi vei fi imun. Germenii se pot contacta numai când vibrezi la aceeaşi înălţime cu ei. Prin frică, vibraţiile omului îşi micşorează frecvenţa până la nivelul foarte jos atins de microbi. Chiar boala indusă de germeni este produsul minţii carnale, aşa că… toate gândurile trebuie să fie obiective. Germenii nu există în Mintea Divină, ei sunt produsul imaginaţiei deşarte a omului.

În “Scânteierea Ochiului”, eliberarea omului va veni când acesta va realiza că nu există putere în rău. “Lumea materială va trece, şi va rămâne lumea cu patru dimensiuni – lumea minunilor – care se va manifesta”. “Şi am văzut un cer şi un pământ nou, moartea nu va mai fi, nici plângere, nici strigăte, nici dureri nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut”.

                                                           Florence Scovell – Shin