PUTEREA UNEI IMBRATISARI

“Milioane și milioane de ani și tot nu mi-ar putea da jumătate din timpul suficient pentru a descrie acea mică clipă de eternitate când îți pui brațele în jurul meu și eu îmi pun brațele în jurul tău.” - Jacques Prevert 

Uităm că suntem ființe umane înzestrate cu harul de a dărui căldură. Ne folosim trupurile cum ne folosim mașina, hainele sau încălțămintea. Uneori mai rău. Tindem să ne înstrăinăm de cea mai frumoasă calitate a noastră: afectivitatea. Undeva, în interiorul acestor corpuri există o sursă de căldură, combustilul necesar pentru a ne dezvolta fizic, psihic și spiritual; pentru a crește tot mai frumos, asemenea unei flori care se lasă pătrunsă de Soare în miezul ființei sale...

Suntem și flori. Fiecare dintre noi, iar sursa noastră de căldură se îmbogățește cu fiecare îmbrățișare dăruită și primită. Dar nu, nu vorbesc despre acele îmbrățișări automatizate, lipsite de suflet. Intimitatea moare când doi oameni se apropie fără să fie prezenți cu adevărat. Dar ce conexiune minunată se creează atunci când te deschizi...! O sămânță aflată în pământ este în siguranță, pusă la adăpost de pericolele exterioare. O floare care a avut curajul să străpungă întunericul și să se arate în toată frumusetea ei este vulnerabilă. Oricând o pală de vânt mai puternică o poate frânge. Cineva o poate rupe. Dar nimic nu îi întrece gingășia, puritatea și parfumul...

„Nu există îmbrățișare rea. Există doar îmbrățișări bune și îmbrățișări grozave”. Dave Ross

O îmbrățișare este o încărcare cu căldură și energie vitală. Mă refer la acea îmbrățișare prelungă, gustată, prezentă. O îmbrățișare în care îți rezervi timp să simți căldura trupului unei prietene dragi, a fratelui, a surorii, a mamei, a tatălui. Apropierea maximă a inimilor. Cea mai intensă conexiune. Ca și sărutul, ca și două mâini care se ating. Mi se par cele mai  intime și mai pline de însemnătate gesturi pe care doi oameni le pot face. Cu mențiunea că sărutul se dăruiește bineînțeles doar acelei persoane speciale de care ești îndrăgostit și cu care te afli într-o relație intimă.
Obișnuiam să mă rezum la superficialul pupat pe obraz cu cele mai dragi persoane. Nu pentru că nu-mi doream o altfel de apropiere, ci pentru că-mi era jenă. Ce or să zică ei despre mine? Vezi bine că nici cei din jur nu sunt obișnuiți să-și deschidă mintea, sufletul și trupul pentru o conexiune mai profundă. Pentru că astea sunt vremurile pe care le trăim. Slavă Domnului totuși că mai există printre noi ființe frumoase și calde. Sunt binecuvântat să mă aflu în prezența unor astfel de oameni, de la care am învățat să-mi deschid sufletul în îmbrățișarea lor. Încă mai simt opreliști uneori, dar bariera care odată era, s-a rupt. Ceva s-a schimbat.

 „Îmbrăţişarea e un preludiu care trezeşte simţurile”. Liviu Rebreanu

Mi se pare o comunicare intimă, profundă. Noi generăm cu adevărat căldură în acest fel. Dăruim și ne încărcăm. Avem nevoie de ea așa cum deșertul are nevoie de ploaie... Cineva drag m-a întrebat într-o zi de ce oare oamenii simt să aibă un contact cât mai strâns cu persoanele iubite, de ce nu e suficient să le vedem și să le auzim. Eu cred că cele 5 simțuri ne-au fost dăruite pentru a experimenta apropierea de ființele dragi și că dintre toate, posibilitatea de a atinge și de a simți căldura altui corp este cea mai importantă. Cei care nu văd și cei care nu aud pot avea o viață interioară bogată dacă primesc îmbrățișări și mângâieri din partea persoanelor iubite. Dar mă îndoiesc că cineva care aude și vede poate rămâne viu în interior dacă nu simte pe termen lung contactul fizic plin de căldură cu celelalte ființe... De asta suntem ființe sociale. Altfel, am fi câțiva sălbatici care trăiesc izolați unii de ceilalți și asta ne-ar fi natura.

Cercetătorii în știință spun că în timpul unei îmbrățișări cu o ființă dragă, iubită, creierul nostru secretă o substanță numită oxitocină, supranumit hormonul iubirii. Nu mă surprinde. În unele țări, pe străzi, uneori se oferă trecătorilor îmbrățișări care nu costă nimic. Pare amuzant, dar chiar și așa, oamenii se luminează la chip și pleacă mai departe zâmbind. Le place. Sunt străini care îmbrățișează alți străini. Și ce dacă? Acele persoane care oferă îmbrățișări trecătorilor sunt firi calde, deschise și au o energie benefică. Și contează. Ele fac o diferență enormă în viața acelor oameni.

„O atingere uşoară e iubirea. Sub mângâierea ei înfloreşti în tihnă”. Gwendolyn Brooks

Oare omenirea nu tinde să se alieneze și din cauza lipsei afecțiunii? Cred cu tărie că aceasta este una dintre cauzele de bază ale înstrăinării, îmbolnăvirii și ale morții lente a sufletului. Comunicarea cu cei din jurul nostru nu înseamnă doar schimbul de cuvinte, deși și acestea au o greutate semnificativă în relațiile noastre. Comunicarea include și mesajele non-verbale pe care ni le transmitem unii altora, și în special contactul fizic. De exemplu, este demonstrat faptul că dacă cineva ne atinge în timp ce ne spune un lucru banal sau ne adresează o întrebare, capacitatea noastră de atenție și deschidere către celălalt sporește.

Când simți o persoană mereu închisă și rece, fii sigur că îi lipsesc îmbrățișările calde, mângâierile și contactul intim al mâinilor cu mâinile altor persoane dragi. Însă primul pas începe cu noi. Nu putem da vina pe ceilalți. Când noi ne deschidem sufletul și ceilalți o fac. O îmbrățișare sinceră, prezentă, plină de suflet și caldă are puterea să vindece, să facă miracole și să trezească la viață un suflet atrofiat. Dar ca să poți primi ori dărui cuiva o astfel de îmbrățișare trebuie ca tu însuți să te iubești. Iar ca să te iubești trebuie să te reconectezi la propriul miez și să înțelegi că ești o ființă care poate genera lumină,  căldură și energie vitală.  Nu te vei putea simți pătruns cu adevărat de afecțiunea altui om dacă nu ai sufletul trezit. 

De aceea, avem nevoie de când ne naștem de mângârierile și îmbrățișarea părinților. Pentru că depindem de ele. Totuși, chiar dacă în copilărie nu am simțit că am primit atât cât aveam nevoie, putem învăța să ne cultivăm căldura sufletească, pacea, lumina și energia pozitivă.  E mai greu, însă dacă ai în jurul tău măcar un om trezit poți învăța de la el. Totul e să vrei.

Spune-mi când a fost ultima oară în care te-ai abandonat în îmbrățișarea unei persoane dragi? Când ai avut curajul să te deschizi, să lași pe altcineva să-ți simtă sufletul și căldura trupului? Spune-mi când ai ținut în mâna ta mâna altei persoane fiind cu adevărat prezent în acel gest? Ce te reține să începi de astăzi? Crede-mă, doar primul pas pare mai greu. Oamenii își deschid sufletul când sunt îmbrățișați cu dragoste. Și ce este mai frumos decât comuniunea a două suflete? Personal, sunt de părere să te apropii în felul acesta de persoanele apropiate, prieteni și rude. Știu că o relație intimă cu cineva anume (mă refer de sex opus) este unică și nu se poate reproduce cu altcineva. Deci nu mă refer la genul acela de afecțiune.

Gândește-te la o persoană anume cu care vrei să faci acest pas. Poate din familie. Și apoi fă-l. Cu sinceritate, relaxat și cu toată căldură de care te simți capabil. Cu cât o faci mai mult, cu atât devine mai natural. Până la urmă, îmbrățișarea este o conexiune naturală...






sursa: http://atractiasuccesului.blogspot.ro