IUBIREA, MARELE CURAJ...

Este una dintre replicile des intalnite in filme: “Nu mai am curaj sa iubesc”. Si este unul dintre adevarurile care se regasesc in istoria fiecaruia dintre noi. La un moment dat, toti am lasat sa treaca pe langa noi adierea unei iubiri, pentru ca nu am avut curaj s-o urmam, s-o traim.

Cand suntem singuri si oropsiti de rutina, gandul ca vom iubi din nou este lumina dupa care tanjim. Cand, insa, ne-am asezat intr-un destin stabil, cand rosturile ni s-au randuit, cand zvacnetele inimii s-au preschimbat in ticait domol, odihnitor, o noua iubire poate aparea ca o amenintare.

Cand esti casatorit, chiar daca dragostea ta s-a domolit si nu iti mai aduce atata entuziasm ca in primii ani, o iubire proaspata nu e aproape niciodata prilej de bucurie. Stim cu totii ca nu ne-am putea indragosti de altcineva daca dragostea pentru partenerul nostru ne-ar umple inima si ne-ar face fericiti. E limpede ca niciodata o iubire nu se asaza peste alta, ci vine sa umple un gol, dintr-o inima care nu-si mai poate gasi implinirea rotunda. Si, totusi, o dragoste noua insemna neliniste. Inseamna vinovatie. Inseamna suferinta. E un curaj sa-i dam curs sau e mai intelept s-o lasam sa treaca?

La fel, cand iubirea intalnita ni se arata fara sorti de izbanda,, cand stim dintru inceput ca nu vom putea ramane impreuna pentru totdeauna, e un curaj sa vrem sa ne traim povestea pana la final, chiar daca e limpede ca finalul nu va fi nici fericit si nici indepartat? Sau decizia inteleapta ar fi aceea de a ne infrana zborul inimii?

Indiferent de deciziile noastre, eu cred ca, pentru fiecare dintre noi, iubirea e un gest de mare curaj. Numai ca suntem diferiti. Unii sunt gata sa duca mari razboaie. Altii se tem si in vremuri de pace…
sursa: www.kudika.ro

DIN DRAGOSTE...PENTRU TINE...

Cand viata va fi rea cu tine
Si toti or sa te-nproste cu noroi,
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi acolo singuri, amandoi.


Imi pare trist si de neinteles,
Ca nu privim la cer mai des,
Ca nu culegem flori si nu zambim,
Noi..care-asa de repede murim.


Imi pare-asa ciudat ca se mai poate
Gasi atata vreme pt.ura
Cand viata nu-i decat o picatura
Intre acest taram si celalalt.


Acolo, in lumina si mister,
Scaldata-n apa visurilor lina,
Vei fi iubita ca-ntr-un colt de cer,
De-o stea de noapte blanda si senina.


Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemaiscrise te mangai,
In dulcea lor cadenta leganata..
Te vei simti ca-n visul tau dintai.


Ar fi pustie lumea fara tine
Si lipsa ta ar fi un vesnic chin
Si nu-mi doresc decat sa fii cu mine,
Mereu in brate sa te tin.

De aceea nu ma-ncumet sa-ti dau pace,
Legati p viata vreau sa fim mereu,
Caci fara tine spune-mi, ce s-ar face,
In ceas de noapte singur, trupul meu?

UN INGER PLANGE...

IUBIRE CRISTALINA

LACRIMILE...CUVINTELE PE CARE INIMA NU LE POATE ROSTI...

Plangem adesea. Uneori lacrimile nu mai pot fi stavilite indiferent de forta psihica prin care iti comanzi sa te opresti. Se pravalesc mai tare pe obraji, eliberand cu ele tensiuni si multa energie. 'Lacrimile sunt istorisirea durerii', citeam candva. Si asa este. Atunci cand cuvintele sunt prea lipsite de putere sa vorbeasca despre cele ce sunt in sufletul tau, lasi lacrimile sa spuna. Din pacate, de cele mai multe ori, suntem chiar stigmatizati si invinuiti pentru ele... Suntem acuzati de slabiciune, cand de fapt lacrimile ne fac mai puternici.


     Ce se intampla cu noi, cu trupul nostru, atunci cand plangem? Plansul este un proces mult mai complicat decat ne-am putea imagina. Si da, stim foarte bine ca lacrimile tasnesc nu doar atunci cand traim emotii foarte puternice.

De fapt, exista trei tipuri diferite de lacrimi. Lacrimile care tin ochii umezi constant si ii protejeaza impotriva factorilor externi daunatori. Ele isi fac aparitia si atunci cand ne intra „ceva in ochi”. Lacrimile reflex sunt produse atunci cand ochii sunt iritati, asa cum se intampla cand taiem ceapa. Iar al treilea tip de lacrimi sunt cele care apar ca o reactie la un stimul emotional foarte puternic.
Oamenii de stiinta au descoperit si faptul ca, in functie de tipologia lor, lacrimile au si o componenta diferita de chimicale si hormoni. Lacrimile starnite de emotii contin un nivel mai ridicat al manganului si al hormonului prolactina ceea ce contribuie la reducerea cantitatii acestora in corp, alungand in felul acesta, sentimentul de tristete adanca. Multi oameni au descoperit ca plansul ii ajuta sa se linisteasca atunci cand sunt suparati si aceasta se datoreaza eliminarii anumitor hormoni si chimicale, prin intermediul lacrimilor.


     Lacrimile, un semn al curajului

   Judith Orloff, cunoscuta psihoterapeut, spune, intr-un articol pentru publicatia americana online Huffington Post ca, intr-o perioada de 20 de ani, practicandu-si meseria, a experimentat puterea tamaduitoare a lacrimilor. "Lacrimile sunt substante eliberate de corp pentru eliminarea stresului, tristetii, anxietatii si frustrarii. Exista si lacrimi de bucurie. Cand se naste un copil de exemplu. In viata mea, sunt recunoscatoare momentelor cand pot sa plang. Ma simt curatata, este un mod de a ma curata de emotii suprimate, care, daca ar ramane in corp, s-ar manifesta sub forma de oboseala si durere. Ca sa ramana sanatosi si eliberati de stres, eu imi incurajez pacientii sa planga. Ii incurajez atat pe barbati cat si pe femei. Lacrimile sunt un semn al curajului, al puterii si autenticitatii".



           Sa ii lasam pe barbati sa planga...

   Chiar daca plansul are aceasta uimitoare putere tamaduitoare, in mod cultural, unei jumatati din populatia Planetei, i s-a refuzat aceasta forma de comunicare. Este vorba despre barbati. Inca de mici copii, baieteii sunt invatati ca un „barbat nu trebuie sa planga”... ca un barbat trebuie sa dea mereu dovada de curaj, fara sa lasa sa se vada orice urma de emotie, fara sa lase ca durerea din suflet sa fie eliberata prin intermediul lacrimilor.
De altfel, fiecare cultura a lumii defineste momentul cand si unde avem voie sa plangem sau sa jelim. De exemplu, populatia Zuni are un obicei legat de jelirea unei persoane disparute din viata. Seful tribului permite celor care sufera dupa persoana disparuta sa planga pentru patru zile, dupa care spune ca moartea s-a petrecut acum patru ani si deci, plansul trebie sa inceteze.
Judith Orloff mai spune: „Lacrimile ne fac sa ne simtim mai bine chiar si cand problemele persista. Impreuna cu detoxifierea fizica, lacrimile emotionale vindeca inima. Nu vrei sa iti retii lacrimile. Pacientii imi spun uneori: <<Te rog, scuza-ma ca am izbucnit in plans. Am incercat din rasputeri sa nu o fac. Ma fac sa ma simt slab>>. Inima mea rezoneaza cu ei, atunci cand imi spun acestea. Stiu de unde vine acest sentiment: de la parinti care se simteau inconfortabil din cauza lacrimilor, in mod particular in cazul barbatilor, ei spunandu-le ca <<barbatii adevarati nu plang>>. Eu resping aceste notiuni.  Avem o noua paradigma iluminatoare cu privire la ce inseamna un barbat puternic, sau o femeie puternica. Sunt persoane care au puterea si constiinta de a se lasa in voia lacrimilor. Acestia sunt oamenii care ma impresioneaza, nu aceia care braveaza in mod fals, afisandu-se ca o persoana macho. Incercati sa va eliberati de toate aceste preconceptii neadevarate despre lacrimi si despre plans”... „Purificati-va de stres si negativitate prin lacrimi”.

Lacrimile emotionale au nevoie de un stimul extern. Acest stimul poate fi o sursa externa, fie durere fizica, fie durerea sufleteasca atunci cand pierzi pe cineva drag, etc... sau poate fi o sursa interna – constientizarea sensului vietii personale sau a celorlalti, de exemplu. Cand emotiile ne afecteaza, sistemul nervos stimuleaza nervul cranian, iar creierul trimite mai apoi semnale prin intermediul neurotransmitatorilor, la glandele lacrimare. Asa... ajungem sa plangem.
Glanda lacrimara produce lacrimi emotionale si lacrimi de reflex. Multi cercetatori sunt de parere ca in momente de stres maxim, corpul nostru depinde de aceasta glanda, ca ea sa elimine excesul de hormoni si chimicale, astfel incat echilibrul din corp sa fie restabilit. Exista teorii care spun ca lacrimile si plansul ar avea si o functie in comunicarea nonverbala. Ele sunt eliberate pentru a atrage atentia celorlalti ca avem nevoie de ajutor.
Cel mai citat studiu cu privire la lacrimi este cel al biochimistului William Frey. El a petrecut 15 ani ca sa studieze acest fenomen. In presa de specialitate, cercetatorul si-a castigat si porecla „expertul  lacrimilor”. El a fost cel care a descoperit toate aceste lucruri interesante cu privire la tipologia lacrimilor si componenta lor.


          Lacrimi si durere: doar oamenii plang?
Pana acum, cercetatorii nu au adunat suficiente evidente care sa demonstreze ca si animalele plang. Totusi, un fapt miraculos s-a petrecut in data de 15 noiembrie 2001, in India. Un ofiter de politie pe nume Khagen Sangmai a fost martorul unei scene incredibile. Aproximativ 100 de elefanti faceau cerc in jurul unui pahiderm care zacea lanaga o sina de tren, cu lacrimi rostogolindu-li-se din ochi....

       
        

JOCUL DE-A IUBIREA

Ai început un joc ciudat,

Şi făr-să ştiu eram pionul,

Pe care tu l-ai tot mutat,

Furându-mi liştea şi somnul!

Eram când tura, când regina,

Pe tabla ta de şah în viaţă,

Şi-mi luai tot una câte una,

Din piesele aflate-n faţă!

Am pus, la început, în joc,

Încrederea ce-ai luat-o-ndată,

Apoi, sperând într-un noroc,

Şi prietenia am pus-o toată!

Dar tu n-aveai decât un gând,

Să triumfezi, cum ţi-este firea,

Cinstit, sufletu-mi tremurând,

Şi-a pus pe tablă-ncet iubirea!

Prezenţa ei, mă aşteptam,

Să schimbe jocu-ntr-o minune,

Să redevii, cum te credeam,

Speranţa mea în astă lume!

Dar, vai, ce grea dezamăgire,

Şi ce tristeţe de nespus,

În jocul vieţii cu iubire

Pe rând, azi, visele s-au dus.

Căci tu umblând dupâ câştig,

Nepăsătoare, jucai în pripă,

Acum e iarnă şi e frig,

Şi eu sunt gol, după risipă!

Cu gingăşie ţi-am adus

Atâtea-n joc, dar tu, vezi bine,

Cum n-ai avut nimic de pus,

Precum un hoţ, le-ai luat la tine!

Dar nu-i nimic,eu voi culege,

Toate fărâmele la loc,

Apoi uita-voi, şi-oi alege

Alt început, mai cu noroc!

Şi-acum te-ntreb încă mirat,

Cu jocul ce l-ai început,

Vei înţelege tu vreodat'

Ce mult în viaţă ai pierdut?


Sursa: autor necunoscut

CAND SE RUPE FIRUL DE ATA A UNEI RELATII DE IUBIRE...

….tristetea este atat de reala, de ascutita si de alinatoare incat vrei sa nu te mai desparti niciodata de ea. Sentimentul de vinovatie este atat de puternic incat te lasa fara aer, fara suplu, fara forta de-a putea respira vreodata iubire in preajma altcuiva. Senzatia ca ai pierdut totul este mai infiorator si mai secatuit de speranta decat gandul ca ai putea sa-ti revii vreodata. Certitudinea ca ai dat totul din tine si ca nu o sa mai poti oferi niciodata nimic este un criminal nemilos care incet, incet iti otraveste gandurile. Dezamagirea… nu cred ca o poate exprima cineva in cuvinte. E mai tare si mai sufocanta decat orice urma de iubire care a existat vreodata. O simti cum urca (de ce nu coboara niciodata?...) pana in poalele unghiilor. Pulseaza si macina incet si sigur, iar si iar, ca un ciocan care iti gaseste punctul slab in poalele creierilor… Fricile nu te mai bantuie pentru ca te simti ca o marfa amorfa de carne si oase care se misca mecanic in virtutea unor legi neintelese ale universului. Iar fiecare pas pe care il faci de unul singur intr-o lume devenita dintr-o data straina ti se pare o drama... iar ceea ce ti s-a intamplat o tragedie... …mainile tale strang alte maini, trupul tau se pierde necunoscut intr-o multime de oameni care traverseaza strada. Zambesti… Este zambetul tau... Poate plangi… Sunt lacrimile tale... Poate razi… Este rasul tau… Poate undeva, intr-un colt de minte, se naste gandul unei sperante. Poate… Intuitia ta de om e dornica sa se convinga. Intinzi degetele si iti cercetezi fata. Da, sunt lacrimile tale. Da, e rasul tau. Dar unde esti TU printre toate astea? Degetele mainii tale aluneca apoi usor spre inima. E speranta ta pe care o stergi disperat cu varful manecii si o alungi ca pe un gand ireal de frumos, groaznic de imposibil. E prea dornica sa fie adevarata ca sa nu o ucizi definitiv. Si fiecare pas pe care il faci inainte, incercand sa iti faci curaj sa mergi din nou prin lume, te duce departe de tot ceea ce ti-ai dorit vreodata. In acel loc in care ajungi, Marele Loc, dai peste o mare infundatura. Si unde este drumul tau in lumea aceasta? …inima iti este atat de sfasiata ca nu poate decat sa tipe prin lacrimi. Iar in unele cazuri si lacrimile amutesc si nu mai au cuvinte sa spuna ceva. Este cel mai greu cand durerea este surda. Amintirile sunt atat de actuale incat le privesti in toti oamenii din jurul tau. Minutele sunt apasare impietrita, orele par eterne momente de durere, zilele un neant in care vrei sa te evapori incet si sigur. Timpul e o rana adanca care iti mananca trupul si iti chinuie fiecare celula vie din trup. Placerea gustului si a vietii se scurge din tine picatura cu picatura. Somnul iti devine refugiu... asta daca ai curajul sa te refugiezi in amintirile nebune si iubite care te viziteaza in miez de noapte sub forme de vise…. Dorinta de a face ceva pentru tine, ORICE, se evapora. Existenta iti devine indiferenta, atat de indiferenta incat tot ceea ce se intampla in jurul tau nu te poate salva de la a fi absent. Scopul… nu il mai vezi… nu te mai intereseaza. Iti doresti doar… stii ce iti doresti dar acest lucru este atat de imposibil, irealizabil... Il constientizezi pana in panzele albe… asa ca nu iti mai doresti nimic. Trupul te chinuie si el la un loc cu sufletul. Simte frig, racoare, durere prin fiecare por si intinde neputincios mana dupa o imbratisare cunoscuta, dupa o prezenta care ii era familiara si draga… Si ceea ce este cu adevarat rau este atunci cand aceasta durere persista si nu prezinta nici cel mai mic indiciu ca intr-o buna zi ar putea pur si simplu sa dispara...

DOR DE TINE...

Mi-as fi dorit ca-n noapte cand privesc
Sa fii aici , sa fii a mea
Intreaga noapte-mbratisati vom sta,

Sa simti...cat de mult te iubesc.

Ce trista este lumea fara tine
Si luna de pe cer simte asa
Iti simpte lipsa, te vrea-n viata mea
Te vrea, la fel de mult ca si mine…

Si stelele si norii plang intr-una
Si crengile copacilor suspina
Doar vocea ta ma-ncanta, ma alina
Dar tu, nu esti…si-a inceput furtuna

Sufletul mi-e greu si pustiu
Inima mi se frange…
O lacrima imi curge…
De ce iubirea-i grea? Nu stiu,

De-ai sti cat de mult te doresc
In acest tarziu de noapte
Cuvinte dulci, ai auzi in soapte
Cuvinte, cum ar fi ca... TE IUBESC! 

O IUBIRE PIERDUTA

Vreau sa te rog si eu ceva!
Nu m-alunga din viata ta
Mereu am fost sincer cu tine
Acum, fii si tu cu mine.

Poate ti-am gresit cumva
Iarta-ma, nu se va mai repeat
Nu imi doresc decat sa iti vorbesc
Sa-ti spun cat de mult te iubesc.

Poate nu-s eu ce iti doresti
Te inteleg daca ma parasesti
Si daca tu vei hotari asa,
Vreau sa aud din gurita ta

Imi doresc sa fii fericita
Si sa fii mereu iubita
Orice-n viata se va intampla
Vei fi mereu iubirea mea.

Te rog, gandeste-te la ce am spus
Nu vreu sa ai nimic de-ascuns
Oricat de tare adevarul va durea
Vreau sa-l aud doar din gurita ta