Iubirea nu este o valvătaie omenească, pe care o simţi, o trăieşti în mod egoist, individualist doar pentru tine însuţi, într-un extaz nebun, ori într-o febrilitate încinsă în ganduri de suferinţă şi durere. Iubirea interioară gerează în exterior respect pentru fiinţa iubită. Dacă îţi iubeşti copilul, soţia, cainele, obiectele, mobila, casa, maşina sau prietenii vei avea inconştient şi instantaneu tendinţa să le respecţi pe toate acestea. Nu să faci un cult pentru ele, să te închini lor, ca unor sfinţi... Nu să pici în genunchi şi să faci rugăciuni pentru lucrurile sau oamenii pe care îi iubeşti, nu acestea ţi se cer în iubire. Doar un răspuns plin de respect, în care gîndurile, spusele şi faptele tale se potrivesc cu sentimentele tale. Un înţelept l-a întrebat o dată pe discipolul său ce ar face dacă i-ar veni în casă un prieten, cu ghetele pline de noroi şi s-ar repezi pe covorul proaspăt şters. “N-ar fi nici o problemă, doar îmi este prieten”, a răspuns discipolul. “Dar, n-ar fi fost cu mult mai bine pentru tine şi dovadă de respect din partea prietenului dacă s-ar fi descălţat”, a întrebat înţeleptul? Şi este adevărat...cel care te iubeşte, îţi respectă munca, te ajută să-ţi conservi energia, nu s-o prăpădeşti, ştie mereu de ce ai nevoie şi nu te linguşeşte cînd trebuie să-ţi atragă atenţia cu respectul izvorat din iubire. Vorbele vulgare, faptele ieşite din semnificaţia cuvintelor, comportamentele urate şi cuvantul dat încălcat fără nici o scuză nu provin din iubire şi nu dau de înţeles că cel ce pretinde să te iubească, te şi respectă. Dacă dragostea ta de oameni nu generează respect pentru ei, atunci esenţa sa este doar o brumă de apă de ploaie. Dacă nu ţii cuvintul dat şi dacă nu explici limpede motivaţia pentru care l-ai încălcat, iubirea ta scartaie ca o căruţă tristă. Lipsa ta de respect în legătură cu lumea înconjurătoare sesizează deficienţa iubirii din sufletul tău. Nu-i nevoie să te jertfeşti pentru prieteni, ori pentru iubitul tău, nu-i nevoie să le construieşti palate lucitoare şi drumuri către bunăstare şi vindecare...Trimite-le mereu gîndurile şi sentimentele cele mai calde, prin respectul pe care îl arăţi în relaţiile cu ei. Căci acolo unde dispare respectul, iubirea se topeşte ca un fum trecător şi frumuseţea bunătăţii şi a compasiunii se spulberă cu nerăbdare. Cînd îi vorbeşti urat altui om, cum să te iubească el? Şi cum poţi pretinde că iubeşti un om, dacă nu-l respecţi? Cum poţi pretinde că iubeşti o femeie căreia-i spui liniştit “proastă”, “urată”, “grasă” şi cum poţi pretinde că iubeşti un bărbat pe care îl bruftuluieşti în faţa celor din jur sau numai între patru ochi, de parcă ţi-ar fi un duşman? Respectul este materializarea iubirii noastre lăuntrice. Dacă vrei să ştii cît de mult iubeşti oamenii, vezi cît de mult îi respecţi şi atunci vei cunoaşte în tine măsura iubirii de care eşti capabil. De ce să pierzi timpul, întrebandu-te dacă iubeşti sau nu, cand respectul pentru altul este imaginea iubirii tale pentru el? Respectul este o consecinţă firească a dragostei din inima ta. Dacă n-ai iubire, îţi lipseşte tendinţa şi dorinţa de a respecta. Dacă n-ai iubire crezi că totul ţi se cuvine şi tinzi să calci în picioare omul iubit pretinzînd că “trebuie să te iubească el şi să te accepte cum eşti”! Dar cu tine însuţi cum rămane? Îţi respecţi cuvantul dat? Eşti grijuliu faţă de altul? Eşti recunoscător? i-ai mulţumit celuilalt măcar şi pentru că şi-a făcut timp să te întalnească? Dacă răspunzi cu “da” la aceste întrebări este pentru că...eşti onest şi iubitor.
sursa:despreiubire.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu