“Ea, atotputernicia, va fi apărarea
ta şi vei avea belşug de arginţi”.
Unul dintre cele mai mari mesaje
date rasei prin Scripturi este că Dumnezeu este averea omului şi omul poate
pune în libertate, prin cuvântul lui rostit, tot ce-i aparţine prin drept
divin. El trebuie să aibă perfectă încredere în cuvântul lui rostit. Isaia
spunea: “Cuvintele mele nu se vor întoarce în van la mine, ci vor îndeplini
ceea ce trebuie, acolo unde sunt trimise; vorbele şi gândurile mele sunt o
forţă vibratorie foarte puternică, care modelează trupul şi sufletul, şi toate
treburile omului.”
O femeie veni la mine disperată,
spunând că va fi evacuată la 15 ale lunii, pentru 3.000 de dolari. Ea nu vedea
cum ar putea găsi aceşti bani şi era deznădăjduită. I-am spus că Dumnezeu este
averea ei şi că pentru fiecare cerere există un ajutor. Asa că am spus
cuvântul. Am mulţumit că femeia va primi 3.000 de dolari la timpul potrivit şi
pe calea cea dreaptă. I-am cerut să aibă perfectă încredere şi să acţioneze în
concordanţă cu perfecta ei încredere. Mai târziu, ea mă chemă la telefon şi mă
întrebă ce trebuie să facă. I-am spus: “Azi e sâmbătă, aşa că nu se fac
evacuări azi; datoria dumitale e să te comporţi ca şi cum ai fi bogată, arătând
prin acesta perfecta încredere în banii care vor veni”. M-a invitat să iau masa
cu ea, ca s-o îmbărbătez. Când am întâlnit-o la restaurant, am zis: “Nu-i
momentul să faci economii, comandă o masă scumpă, acţionează ca şi cum ai fi
primit cei 3.000 de dolari. Orice lucru, oricum ar fi, dacă îl ceri în
rugăciune cu credinţă, îl vei primi. Trebuie să acţionezi ca şi cum ai fi primit
cu adevărat”. A doua zi, dis de dimineaţă, m-a invitat să stau cu ea în timpul
zilei. I-am răspuns: “Nu, eşti protejată în mod divin şi Dumnezeu nu-i
niciodată în întârziere”. Seara mi-a telefonat şi mi-a spus, extrem de
exaltată: “Draga mea, mi s-a întâmplat o minune! Stăteam în camera mea când am
auzit soneria; am spus femeii să nu lase pe nimeni înăuntru. Femeia, care aşa a
făcut, s-a uitat pe fereastră şi a spus: E vărul dumneavoastra, cel cu barbă
albă. I-am spus: Cheamă-l, mi-ar place să-l văd. El era gata să dea colţul,
când i-a auzit vocea şi s-a întors. Am stat de vorbă cu el aproape un ceas şi,
la plecare, mă întrebă: Apropo, cum stai cu finanţele? I-am spus că-mi
trebuiesc banii şi el mi-a răspuns: Îţi voi da 3.000 de dolari la începutul lunii.
N-am vrut să-i spun că voi fi evacuată. Ce trebuie să fac? Am nevoie de ei
mâine”. I-am răspuns: “Spiritul nu-i niciodată în întârziere”.
Am mulţumit că dânsa a primit banii
pe plan invizibil şi că se vor manifesta la timp. A doua zi de dimineaţă o sună
vărul său, care-i spuse: “Îţi voi da banii chiar azi”. După amiază avea banii
în contul ei de la bancă şi a scris cecurile atât de repede cât îi îngaduia
emoţia ei. Dacă cineva are succes, dar se pregăteşte pentru pagubă, va culege
situaţia pentru care se pregăteşte.
Un om a venit la mine să-mi ceară a
spune cuvântul pentru ca o datorie să-i fie iertată. Am aflat însă că el
pierdea vremea plănuind ce-i va spune omului când nu-şi va plăti datoria,
neutralizând prin aceasta cuvintele mele. Ar fi trebuit să se vada pe el însuşi
plătind datoria. Avem o exemplificare în Biblie cu cei trei regi în deşert,
fără apă pentru oamenii şi caii lor. Întâlnindu-l pe profetul Elisei, el le-a
dat acest răspuns minunat: “Astfel grăit-a Domnul; nu veţi avea vânt şi nici
ploaie, şi totuşi veţi umple valea aceasta cu trandafiri.
Omul trebuie să se pregătească
pentru lucrul pe care l-a cerut chiar când nu se întrevede nici cel mai slab
semn. O femeie era în căutarea unui apartament, când era o mare lipsă de
apartamente în New York. Prietenii spuneau: “Va trebui să vinzi mobila şi să te
muţi la hotel!” Ea răspundea: “Nu vă îngrijiţi de mine; sunt supraom şi voi
găsi apartamentul”. Spunea mereu aşa: “Spirit infinit, deschide-mi calea pentru
apartamentul cuvenit”. Ea ştia că există un ajutor pentru fiecare cerere şi că
aceasta va fi înfăptuită necondiţionat, lucrând pe plan spiritual. “Eu cu
Dumnezeu formez majoritatea!” Şi pe când gândul sau raţiunea îi spunea că s-ar
putea să nu găsească un apartament, ea se vedea cumpărând albituri pentru noul
apartament.
Se pregătea astfel, acţionând ca şi
cum ar fi avut apartamentul. A găsit unul într-un mod miraculos, care i-a fost
dat deşi existau vreo 200 de solicitanţi. Albiturile au devenit credinţă
activă. E inutil să mai spunem că trandafirii sădiţi în deşert de cei trei regi
au fost plini de flori.
Să te adânceşti în vibraţiile
spirituale ale lucrurilor, nu-i uşor pentru un om obişnuit. Gândurile duşmane,
de îndoială şi frică, se agită în subconştient. Ele sunt “armata străinilor”
care trebuie alungată. Aceasta explică de ce este aşa de densă “întunecimea
dinaintea zorilor”. O mare realizare este precedată, în mod obişnuit, de
gânduri chinuitoare. Făcîndu-ţi o declaraţie de înalt nivel spiritual, provoci
credinţele vechi din subconştient şi “eroarea este expusă” pentru a fi
eliminată. Trebuie să faci afirmaţiile despre adevăr în mod regulat, să te
bucuri şi să mulţumeşti că ai primit într-adevăr. Aceasta înseamnă că fiecare
dar, bun şi perfect, este al omului şi aşteaptă numai să fie recunoscut de el.
“Înainte de a mă chema, îţi voi răspunde”.
Omul poate primi numai ceea ce el
însuşi poate vedea. Acest lucru e adevărat pentru fiecare om, la fel ca pentru
toţi supusii lui Israel. Omul are numai ţara dinlăuntrul viziunii mentalului
său. Fiecare operă sau mare realizare a fost adusă în manifestare prin
menţinerea ei în viziune, şi adesea înaintea unei mari realizări vin aparenţe
de nereuşită şi descurajare.
Când copiii lui Israel erau să
ajungă în ţara făgăduinţei, le era teamă să păşească înăuntru, spunând că era
plină de uriaşi care îi făceau să se simta ca nişte lăcuste. Aceasta este, de
acum, experienţa fiecarui om.
Cu toate acestea, acela care
cunoaste legea spirituală nu este zdruncinat de aparenţe şi se mai bucură încă,
chiar şi în captivitate. Aceasta înseamnă că el persistă în viziunea lui,
mulţumeşte că sfârşitul aşteptării este aproape şi că a primit. Isus a dat un
minunat exemplu, spunând discipolilor: “Mi-aţi spus că mai sunt patru luni până
ce-i gata recolta? Iată că vă spun vouă: Ridicaţi-vă privirea şi uitaţi-vă pe
câmp, fiindcă e gata pentru seceriş.” Viziunea lui clară a străpuns lumea
materială, el a văzut, clar, în lumea cu patru dimensiuni, aşa cum sunt
lucrurile cu adevărat, perfecte şi desăvârşite în Mintea Divină. Tot aşa, omul
trebuie să ţină tot timpul trează flacăra viziunii lui şi să ceară manifestarea
celor ce le-a primit cu adevărat. Poate să fie sănătate perfectă, dragoste,
belşug, casă sau prieteni, expresia de sine perfectă. Toate acestea sunt idei
perfecte şi complete, înregistrate în Mintea Divină, care trebuie să vină
omului prin el şi nu la el.
Un om a venit să ceară un tratament
pentru succes. Trebuia neapărat să călătorească un timp şi avea nevoie de
50.000 de dolari pentru întreprinderea sa. Timpul însă era aproape trecut când
a venit la mine. Nimeni nu dorea să facă investiţii în întreprinderea sa şi
banca refuzase, în mod categoric, să-i dea un împrumut. Am replicat: “Bănuiesc
că ţi-ai pierdut firea când ai fost la bancă şi, de aceea, şi puterea. Poţi
controla orice situaţie dacă te controlezi pe tine însuţi. Du-te iar la bancă
şi eu îţi voi face tratamentul”. Tratamentul era: “Eşti identificat în dragoste
cu spiritul orişicui este în legătură cu banca; lasă ideea divină să se
manifeste în această situaţie”. El îmi replică: “Femeie, spui lucruri
imposibile, mâine e sâmbătă, banca se închide la 12 şi eu nu mă pot duce acolo
decât până la 10, n-am timp până mâine, aşadar e prea târziu”. Am răspuns că nu
ştiu nimic despre afaceri, dar ştiu totul despre Dumnezeu. El n-are nevoie de
timp şi niciodată nu-i în întârziere. Cu el toate lucrurile sunt posibile. El a
spus: “Totul sună atât de frumos când stau şi te ascult, dar când voi pleca va
fi îngrozitor”.
Locuia într-un oraş îndepărtat şi,
timp de o săptămână, n-am auzit nimic de el; ulterior am primit o scrisoare.
Spunea: “Ai avut dreptate, am luat banii şi n-am să mă mai îndoiesc de adevărul
lucrurilor pe care le-ai spus”. Când l-am vazut, l-am întrebat ce s-a
întâmplat. El a zis: “Trenul a fost în întârziere şi am ajuns acolo exact cu 15
minute înainte de a închide. Am păşit calm în bancă şi am spus că am venit
pentru împrumut; ei mi l-au dat, fără nici o întrebare”.
Au fost ultimele 15 minute ale
timpului îngăduit lui şi Spiritul infinit n-a fost în întârziere. În această
împrejurare, omul n-ar fi putut să se descurce singur. Avea nevoie de cineva
care să-l ajute să-şi menţină viziunea. E ceea ce poate face un om pentru
altul. Isus a cunoscut adevărul acesta când a spus: “Dacă doi dintre voi se vor
învoi pe pământ, orice lucru pe care-l vor cere se va da de la Tatăl meu care
este în ceruri”. Cel care caută este prea copleşit de treburile sale şi atunci
se umple de îndoială şi de frică. Prietenul sau “vindecătorul” vede clar
succesul, sănătatea sau prosperitatea şi niciodată nu şovăie, pentru că el nu
este legat de situaţie. E mult mai uşor să realizezi pentru altul decât pentru
tine însuţi, aşa că nimeni nu trebuie să omită să ceară ajutor, când simte că
şovăie.
Un observator subtil al vieţii a
spus odată că “nici un om nu poate reuşi dacă altcineva nu crede în succesul
lui”.
Aceasta este puterea divină a
viziunii şi mulţi dintre oamenii mari datorează succesul soţiei, surorii sau
prietenului care a crezut în el şi a păstrat, fără şovăială, imaginea lor
perfectă!
Florence Scovell – Shin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu