VIATA E UN JOC - capitolul 1

Lumina Soarelui lui Dumnezeu adusă pe pământul nostru de Christos a pătruns încet în mintea oamenilor în cei aproape 2000 de ani. Din această Lumină sfântă s-a hrănit mintea oamenilor, şi de azi ne putem bucura, în parte, de binefacerile ei. Unii oameni, făcându-se slujitorii ei, s-au speriat de consecinţele ei şi au falsificat-o. În numele lui Dumnezeu au făcut mult rău, au dat foc la oameni, au condamnat la moarte; au însetat sufletele oamenilor cu “iertări” (indulgenţe), pomeni, spovedanii, alte nenorociri şi născociri, sub masca iertării unui Dumnezeu despre care au spus că este aspru, făcându-l astfel dur şi vanitos. Au făcut atâta rău că au întunecat şi speriat sufletele lumii. Iar ca rezultat, întunericul minţilor s-a manifestat din plin. Este epoca lui Kali Yuga cea în care trăim acum şi pe care o numim civilizaţie. Şi acum Christos, Fiul lui Dumnezeu, care ne-a dat această Lumină cu sacrificiul pe care-l ştim, vine din nou să ne dea Învăţătura Sfântă a sănătăţii desăvârşite, a stăpânirii, a dezrobirii şi a vieţii veşnice. El ne învaţă că nu există decât un Dumnezeu, Tatăl tuturor, că acest Dumnezeu e plin de iubire, de bunătate, de Lumină, Frumuseţe veşnică şi PACE! Dumnezeu Tatăl nostru nu ne pedepseşte niciodata căci el a făcut Legea Vieţii, ci ne pedepsim fiecare încălcând-o. Închei cerându-vă să ne pregătim a înţelege bine aceasta, pentru ca tâlharii să nu-l mai răstignească încă o dată, căci aceasta ar însemna şi răstignirea noastră.

Mulţi oameni cred că viaţa este o luptă; în jurul acestei vederi greşite, scurta noastră şedere pe pământ este transformată într-un infern, în loc de a culege roadele experienţei şi ale liniştii, fericiţi şi liniştiţi pentru a ne putea aşeza dincolo la un loc de pace. De multe ori nu ne dăm seama că trăim, şi abia când a venit ceasul fatal care întrerupe lanţurile în care noi singuri ne-am legat, atunci ne dăm seama. Dar e prea târziu. Căci necruţătoarea Lege ne aşează în alte lanţuri de unde nu scăpăm decât când am plătit toată datoria. Şi apoi suntem din nou aduşi la viaţă – la renaştere – condiţionaţi de multe ori de ceea ce am datorat. Şi aşa, mereu, trăim în această suferinţă, aici şi dincolo.

S-ar putea spune că viaţa este un joc, în care dacă am şti să ne comportăm, ne-am bucura atât în această existenţă, de roadele ei, cât şi în cealaltă viaţă, nemaivorbind de evoluţie şi de roadele ei.

În Vechiul Testament găsim reguli de o mare claritate; Christos ne învaţă cum să dăm şi să primim sau ce înseamnă a da şi a primi. “Ceea ce seamănă cineva, aceea va culege”! Deci orice exteriorizează un om în vorbă sau în faptă se va întoarce spre el, căci ceea ce dă, aceea va primi. Dacă dă ură va primi ură, dacă dă dragoste va primi dragoste, dacă critică va fi criticat, dacă minte va fi minţit, dacă înşeală va fi înşelat. Trebuie să mai ştim că imaginaţia are un rol principal în “Jocul vieţii”.

“Ţine-ţi inima (imaginaţia) în frâu cu toată tăria, căci prin mijlocul ei trec toate cărările vieţii” (Proverbe, IV:23). Aceasta înseamnă că orice îşi imaginează un om, mai devreme sau mai târziu are să se exteriorizeze în lucrurile lui, în întâmplările vieţii lui.

Cunosc pe cineva care se temea de o anumită boală. Era o boală foarte rară şi greu de contractat, dar el mereu şi-o închipuia şi citea adesea despre ea, până când s-a manifestat în corpul lui şi a murit ca victimă a acelei boli, a imaginaţiei lui distrugătoare.

Aşadar, pentru a face cu succes jocul vieţii, trebuie să ne controlăm imaginaţia. O persoană care şi-a obişnuit imaginaţia să-şi închipuie numai bine îşi atrage în viaţă (“fiecare după dreapta dorinţă a inimii lui”): sănătate, bogăţie, dragoste, prieteni, cea mai desăvârşită expresie a celor mai înalte idealuri ale sale.

Imaginaţia a fost denumită “foarfeca minţii”, fiindcă taie mereu, zi de zi, imaginile pe care omul şi le închipuie, aşa că mai devreme sau mai târziu, el va întâlni propriile lui creaţii, imaginate, în lumea din jurul lui. Ca să-şi poată modela cu succes imaginaţia, el trebuie să înţeleagă modul de funcţionare a minţii lui. Grecii spuneau: “Cunoaşte-te pe tine însuţi!”.

Mintea omului prezintă trei aspecte: subconştientul, conştientul şi supraconştientul. Subconştientul este numai o cantitate de forţe fără o direcţie; este tocmai ca apa care stă şi face ce este dirijat să facă, el n-are putere de acţiune.

Am cunoscut o femeie care, pe când era copilă, îşi imagina mereu că va fi văduvă; se gătea cu haine negre, purta un văl negru lung, iar oamenilor le părea că este tare isteaţă şi distractivă. A crescut şi s-a măritat cu un om pe care l-a iubit foarte mult. În scurt timp, el a murit şi ea a purtat văluri negre ani de-a rândul. Imaginea ei de văduvă s-a impregnat în subconştientul ei şi, la momentul potrivit, s-a manifestat fără să-i pese de dezastrul obţinut.

Mintea conştientă este numită muritoare sau trupească. Este minte omenească şi vede viaţa aşa cum pare că este. Ea vede moartea, dezastrul, boala şi limitările de orice fel şi, cu aceste imagini, ea impregnează subconştientul.

Mintea supraconştientă este mintea divină – dinlăuntrul fiecărui om – şi este domeniul ideilor perfecte. În ea se află “modelul perfect” amintit de Platon, modelul divin, fiindcă există un model divin pentru fiecare om.

“Există un gol pe care tu trebuie să-l umpli şi pe care nimeni altul nu-l poate umple, ceva ce tu ai de făcut şi pe care nimeni altcineva nu poate să-l facă pentru tine.”

Toate aceste idei perfecte sunt exact înfăţişate în mintea supraconştientă. De obicei ele ţâşnesc în conştienţă ca un ideal nerealizabil, “ceva prea frumos ca sa fie adevărat”.

În realitate, acesta este adevăratul destin al omului, străfulgerat de către inteligenţa infinită, care este înlăuntrul lui însuşi.

Mulţi oameni nu-şi cunosc propria lor menire, se luptă pentru lucruri şi situaţii care nu trebuie să le aparţină lor şi care, dacă ar fi realizate, le-ar aduce numai decepţii şi insatisfacţii.

O femeie veni la mine şi-mi ceru să-i spun “cuvântul” care s-o ajute să se căsătorească cu un tânăr oarecare, de care se simţea foarte îndrăgostită. I-am răspuns că aceasta ar fi o violare a legilor universale şi că voi rosti cuvântul pentru omul de drept, omul care îi aparţine prin “alegerea divină”. Am adăugat: “Dacă A.B. este omul care îţi aparţine prin alegerea divină, nu-l poţi pierde, iar dacă nu e el, atunci vei primi echivalentul lui”.

Ea l-a văzut pe A.B. de mai multe ori dar nici un pas hotărâtor n-a intervenit între ei, în prietenia lor. Într-o seară, ea mă chemă la telefon şi-mi spuse: “Ştii, în ultima săptămână A.B. nu mi s-a mai părut aşa de extraordinar”. I-am răspuns: “Se poate să nu fie el alegerea divină, poate că un altul este cel de drept”. Puţin după aceea se întâlni cu un alt bărbat, care s-a îndrăgostit de ea şi care i-a spus că ea este idealul lui. El îi spunea tot ce altădată dorise ea să audă de la A.B. Curând s-a îndrăgostit şi ea de el şi n-a mai interesat-o A.B.

Găsim aici legea înlocuirii. O idee dreaptă a înlocuit una greşită; prin aceasta n-au fost pierderi şi sacrificii. Christos spunea: “Ci căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Lui, şi la toate acestea vi se vor adăuga”. Tot El spune că Împărăţia este înlăuntrul omului. Împărăţia este domeniul ideilor drepte, al modelului divin.

Isus Christos ne învaţă că vorbele omului au un rol fundamental în jocul vieţii: “Din cuvintele tale te vei îndrepta şi din cuvintele tale te vei osândi”.

Mulţi oameni au atras dezastrul în viaţa lor, prin vorbele lor greşite. O femeie mă întreba de ce viaţa ei de acum este plină de sărăcie şi de lipsuri. Înainte avea o casă mare, era înconjurată de lucruri frumoase şi avea mulţi bani. Am stabilit că, de pe atunci, obosită de conducerea casei, ea spunea mereu: “Sunt bolnavă şi obosită de lucru, aş vrea să trăiesc într-o ladă!” Aşadar, ea însăşi şi-a prorocit sieşi; “Într-o ladă!”

Mintea subconştientă nu are simţul umorului şi, adesea, oamenii ajung în situaţii nefericite prin cuvinte spuse în gol. Alt exemplu: o femeie care avea sume enorme de bani glumea uneori, spunând că se pregăteşte pentru azilul de săraci. După câţiva ani a devenit foarte săracă, deoarece şi-a impregnat subconştientul cu imaginea lipsurilor şi a limitării.

Din fericire, legea lucrează pe amândouă căile; o situaţie de lipsă poate fi schimbată într-una de prosperitate. O femeie veni la mine, într-o zi caldă de vară, ca să-i fac un tratament pentru prosperitate. Era timidă, dezorientată şi descurajată. Spunea că nu are în viaţa ei decât 8 dolari. I-am răspuns: “Dumnezeu va binecuvânta aceşti 8 dolari şi-i va înmulţi după cum Isus Christos a înmulţit pâinea şi peştii, fiindcă El a spus că fiecare om are puterea să binecuvânteze şi să înmulţească”. Ea a întrebat: “Ce trebuie să fac?” I-am răspuns: “Urmează-ţi intuiţia. Ai vreo inspiraţie, să faci ceva, să te duci undeva?”

Intuiţia vine de la “in-tuitiv”, adică să fii călăuzit dinăuntru, călăuza cea mai bună a omului. Despre legile intuiţiei voi reveni în alt capitol. Femeia a zis: “Nu ştiu, parcă aş dori să merg acasă; am exact banii de drum”. Casa ei era într-un oraş sărăcăcios şi îndepărtat. Mintea raţională ar fi trebuit să-i spună: Stai în New York, caută-ţi ceva de lucru şi adună ceva bani.

I-am răspuns: “Du-te acasă. Nu nesocoti niciodată o inspiraţie”. În ce mă priveşte, am spus următoarele cuvinte: “Spirit infinit, deschide calea pentru o mare abundenţă, ca un magnet irezistibil la tot ce-i aparţine prin drept divin”. I-am spus şi ei, de asemenea, să repete această frază. Ajungând acasă a fost invitată de o veche cunoştinţă pentru a întâlni un prieten al familiei ei. Prin el a primit, ulterior, mii de dolari, într-un mod aproape miraculos. Mai târziu îmi spunea adesea: “Vorbeşte oamenilor despre femeia care a venit la tine cu 8 dolari şi o dorinţă. În calea omului există totdeauna belşugul, dar el poate să se manifeste numai prin credinţă, dorinţă sau cuvânt rostit”.

Christos a arătat clar că omul trebuie să faca primul pas: “Cere şi ţi se va da. Caută şi vei afla. Bate şi ţi se va deschide.” (Matei, 7.7). În Scripturi citim: “În ceea ce priveşte lucrul mâinilor mele, porunceşte tu mie”.

Inteligenţa infinită, Dumnezeu, este gata întotdeauna să îndeplinească dorinţele omului, fie ele cât de mici sau mari. Fiecare dorinţă, exprimată sau neexprimată, este o cerere. De multe ori rămânem miraţi când o dorinţă se îndeplineşte dintr-o dată. Un exemplu: o dată, de Paşti, văzând mai mulţi trandafiri în geamul unei florării, am dorit să primesc unul şi, pentru o clipă, l-am văzut, mental, intrând pe uşă. Paştele veni şi, odată cu el, frumosul arbust de trandafir. Mulţumind prietenei mele, i-am spus că era exact ce am dorit. Ea mi-a spus: “Nu ţi-am trimis trandafir, ci liliac”. Aşadar florarul amestecase comanda primită şi-mi trimisese un arbust de trandafir numai pentru că eu lansasem legea în acţiune, şi a fost să am trandafirul pe care l-am dorit.

Între om şi idealurile lui cele mai înalte sau dorinţele inimii lui nu stă altceva decât îndoiala şi frica. Când omul doreşte fără teamă, orice dorinţă îi este îndeplinită instantaneu.

Într-un capitol viitor voi explica raţiunea ştiinţifică a acestui fapt şi cum trebuie să fie rasă frica din conştiinţa omului. Ea e singurul duşman al omului, frica şi lipsa, frica de nereuşită, de boală, de pierdere sau simţământul de nesiguranţă în vreun plan oarecare, frica de frică. Isus Christos a spus: “De ce sunteţi îngrijoraţi, o, voi, puţin credincioşilor?” (Matei, 8-26). Aşadar trebuie să înlocuim frica prin credinţă, fiindcă frica este credinţa inversată, credinţa în rău în loc de credinţa în bine.

Rostul jocului vieţii este acela de a vedea clar propriul tău bine şi de a înlătura toate imaginile mentale ale răului.

Aceasta se face prin impregnarea minţii subconştiente cu realizarea binelui. Un om foarte strălucitor şi plin de succes mi-a mărturisit că a izbutit să-şi smulga complet frica din conştiinţa lui şi că are convingerea fermă “că numai binele poate pătrunde în viaţa lui”. El vedea în sinea lui, scrisă cu litere mari, această lozincă: “De ce să te îngrijorezi, poate că n-are să se întâmple niciodată.” Aceste cuvinte s-au săpat în mintea lui subconştientă şi el are convingerea fermă că numai binele poate pătrunde în viaţa lui şi, de asemenea, că numai binele se poate manifesta.

În capitolul următor voi insista asupra metodelor de impregnare a minţii subconştiente. Ea este servitorul credincios al omului, dar trebuie multă băgare de seamă, pentru a i se da numai ordine exacte. Omul are mereu un ascultător tăcut în preajma lui, şi anume: mintea lui subconştientp.

Fiecare gând, vorbă, se imprimă acolo şi mai târziu apare în exterior cu detalii uimitoare. Subconştientul este asemenea unei înregistrări pe care un cântăreţ o face pe un disc de patefon foarte sensibil. Fiecare notă şi ton se înregistrează, şi dacă strănută sau ezită, de asemenea. De aceea, să sfărâmăm toate înregistrările vechi şi proaste din mintea subconştientului nostru, pe care nu dorim să le păstrăm şi să facem înregistrări noi şi frumoase. Spune “tare”, cu putere şi convingere, aceste lucruri: “Acum sfărâm şi dărâm, prin cuvântul meu rostit, toate înregistrările greşite din mintea mea subconştientă. Acestea trebuie să se întoarcă la grămada de nisip a nimicniciilor originale, fiindcă ele au provenit din propria mea imaginaţie deşartă; fac acum înregistrări perfecte, prin Christ dinlăuntrul meu, înregistrări de sănătate, bogăţie, dragoste şi desăvârşită expresie de sine”. Acesta este jocul vieţii, jocul desfăşurat în chip desăvârşit. În capitolele următoare vă voi arăta cum un om care nu cunoaşte puterea cuvântului este înapoia timpului său. “Moartea şi viaţa stau în puterea spuselor tale”

                                                                                Florence Scovell – Shin

sursa: http://www.psiforce.info