Unul dintre numeroasele paradoxuri ale vieţii
în era comunicaţiilor masive şi rapide este înmulţirea problemelor de
comunicare cu care ne confruntăm ca fiinţe umane.
Sunt suficiente în prezent câteva ore, uneori
chiar minute, ca să aflăm ce se petrece la celălalt capăt al lumii. Ştirile
călătoresc cu mare viteză; radioul, televiziunea, ziarele şi revistele
difuzează evenimente însemnate şi mărunte, conferindu-i fiecăruia nuanţa
preferinţelor proprii. Pe de altă parte, însă, comunicăm mai puţin între noi
decât cu ecranul televizorului sau cu radioul, dialogăm mai degrabă cu ziarul
sau cu nişte pagini colorate şi populate de celebrităţi.
Şi totuşi, ştim prea puţin sau nimic despre
ceea ce se întâmplă în sufletul prietenilor sau membrilor familiei noastre, nu
suntem foarte siguri de propriile noastre gânduri şi sentimente şi, mai grav,
ne vine greu să comunicăm în mod autentic cu alte persoane.
Oamenii sunt gata să afirme că iubesc şi
gândesc, dar fără a fi foarte convinşi de autenticitatea sentimentelor şi
opiniilor. Drept dovadă, mulţi îşi schimbă cu repeziciune opiniile sau
perechea… Relaţiile dintre părinţi şi copii sunt menţinute uneori doar de
nevoie sau din convenienţă, lipsite de afecţiune autentică şi de exprimarea sa
firească. Dacă nu punem la socoteală saluturile şi interjecţiile convenţionale,
vorbele prefabricate pentru diverse situaţii şi discuţii oarecare, atunci
constatăm absenţa cuvintelor şi a gesturilor spontane ce ar însoţi existenţa
legăturilor afective reale.
Din pricina formelor prea puţin cordiale de
comunicare, contactul uman se reduce la expresii emoţionale ce vin şi pleacă,
apar şi dispar, minate de instabilitatea impulsurilor care le-au generat.
Ideile despre viaţă şi multiplele ei aspecte
sociale, politice, economice, culturale, religioase şi atâtea altele variază în
acord cu tendinţe mereu fragile şi, cum nimeni nu doreşte să fie considerat
„ciudat”, oamenii se adaptează, schimbându-şi aparenţa după cum dictează moda.
Nu reuşim să expunem clar şi elocvent nici felul în care gândim, pentru că de
fapt nu gândim cu adevărat, iar modestele idei pe care totuşi le avem nu
aparţin fiinţei noastre profunde.
Astfel, rămânem fără comunicare în lumea
comunicaţiilor. Mediile de informare în masă ne fac sterili din acest punct de
vedere, căci cu ele începe şi se termină experienţa noastră de relaţionare.
Ocupaţiile ce ne umplu adesea în mod artificial orele zilei ne împiedică să
găsim momentele de linişte şi de interacţiune cu semenii noştri.
Ascultăm de atâtea ori declaraţiile de
dragoste ale personajelor de pe ecrane, încât nu mai simţim nevoia să le spunem
celor dragi că îi iubim. Mai mult, forţa ficţiunii ne condamnă posibila
exprimare a sentimentelor să rămână atât: o posibilitate neîmplinită şi în cele
din urmă ireală.
De ce oare?
Din punctul meu de vedere, problemele sunt
două: mai întâi, lipsa ideilor şi a sentimentelor autentice, datorată faptului
că nu am fost educaţi şi nici pregătiţi să le dezvoltăm; de aici reiese a doua
problemă, a comunicării, căci ceea ce nu trăim sau trăim doar în mod vag şi
indefinit nici nu putem să exprimăm.
Eşecul ideologiilor de mare sau mică
anvergură şi dezamăgirile sentimentale de zi cu zi sunt semnale de alarmă
asupra instabilităţii sentimentelor şi ideilor noastre, lipsite de temei solid
şi de formă decisă. Atâta timp cât realităţile interioare ale fiinţei umane – a
noastră proprie sau a celorlalţi – nu ne sunt clare, exprimarea lor prin
cuvinte sau acţiune va fi mereu nebuloasă şi de aici se naşte lipsa de
comunicare.
Sunt de părere că se impune reafirmarea
valorii sentimentelor şi recunoaşterea aspectelor lor pozitive, conferindu-i-se
fiecăruia rolul pe care poate şi trebuie să îl joace în viaţa omului. Stă în
puterea noastră să dominăm sau să evităm emoţiile negative şi să le potenţăm pe
cele benefice. De asemenea, se cuvine să revalorificăm capacitatea de gândire,
de analiză, de selecţie, de decizie şi de acţiune în acord cu decizia luată;
mai presus de toate, să învăţăm să gândim cu propria minte, fără a ne lăsa
influenţaţi de ceea ce acceptă sau nu curentele de opinie.
De aici până la expresia adecvată a
sentimentelor şi gândurilor mai este un singur pas. E imposibil să avem
sentimente autentice şi să nu le manifestăm, aşa cum este cu neputinţă să
gândim fără să acţionăm în acord cu ideile noastre.
Să îmbogăţim aşadar lumea comunicaţiilor cu
acea comunicare specială stabilită între oameni care ştiu ce anume să-şi
comunice unul altuia.
Delia Steinberg Guzmán
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu