“Lasă
soarta în mâna Domnului”. Când omul cunoaşte puterea lui proprie şi a
înfăptuirii minţii lui, el caută drumul cel mai uşor şi mai rapid pentru a
impresiona subconştientul în bine, pentru că numai înţelegerea intelectuală a
adevărului nu aduce rezultate. În cazul meu propriu, am găsit că cea mai uşoară
cale este aceea de a “arunca povara”. Un metafizician a explicat odată aceasta,
astfel: “Ceea ce face ca un lucru să fie greu este gravitaţia, şi dacă o piatră
ar putea fi ridicată în afara câmpului gravitaţional, în ea nu ar mai exista
greutate”. Acest lucru îl afirma, metaforic, Isus: “Jugul meu este bun şi
povara mea este uşoară.” El a depăşit vibraţiile lumii, trăind în lumea cu
patru dimensiuni unde este numai perfecţiune, abundenţă, viaţă şi bucurie. El a
spus: “Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi odihni!”
“Luaţi jugul meu asupra voastră, fiindcă jugul meu este uşor şi povara este
uşoară”.
Ni
se spune, de asemenea, în Psalmul 54: “Lasă soarta ta în seama Domnului!”. În
multe pasaje din Biblie ni se spune că bătălia este a lui Dumnezeu şi nu a
omului, că omul trebuie să stea întotdeauna liniştit ca să vadă “mântuirea” lui
Dumnezeu. Asta arată că mintea supraconştientă sau chiar Christ dinlăuntru este
comandantul care conduce bătălia omului şi uşureaza povara lui. Se vede că omul
violează legea ducând el însuşi povara, că o povară este un gând advers, acesta
la rândul lui fiind înrădăcinat în subconştient. Pare aproape imposibil a afla
un drum prin care să poţi dirija subconştientul prin conştient (sau minte
raţională), intelect; dacă mintea raţională este limitată în concepţia ei şi
este plină de îndoială şi frică. Cât de pozitiv pare atunci să arunci povara în
mintea supraconştientă (sau Christ dinlăuntru) unde ea devine “uşoară” sau se
dizolvă în “nimicnicia originală”.
O
femeie, într-o urgentă nevoie de bani, a făcut afirmaţia: “Arunc povara lipsei
lui Christ dinlăuntrul meu şi eu merg spre abundenţă”. Credinţa în lipsuri era
povara ei, şi când a trecut-o lui Christos dinlăuntrul ei, supraconştientul a
inundat conştientul cu credinţa în belşug, toate acestea având ca rezultat o
avalanşă de bunuri. Noi citim: “Christ din tine este speranţa gloriei”.
Alt
exemplu: una din studentele mele a primit cadou un pian, dar ca să-l poată duce
acasă trebuia să-l mute pe cel vechi, fiindcă în locuinţa ei nu încăpeau
amândouă. Dorea să-l pastreze pe cel vechi şi nu ştia unde să-l ducă. Era
disperată, căci noul pian trebuia să sosească şi nu avea loc unde să-l pună.
Atunci i-a venit ideea să spună mereu: “Arunc această povară lui Christ
dinlăuntrul meu şi sunt liberă”. Câteva minute mai târziu primeşte un telefon
de la o prietenă care o întreabă dacă îi poate închiria pianul ei cel vechi şi
aşa el a putut fi mutat din locuinţă exact cu câteva minute mai devreme de
sosirea celuilalt.
Cunoşteam
o femeie a cărei povară era mânia: “Arunc povara mâniei mele lui Christ
dinlăuntrul meu şi sunt liberă să fiu blândă, armonioasă şi fericită”. Atotputernicul
supraconştient a inundat subconştientul cu dragoste şi întreaga ei viaţă s-a
schimbat. De ani de zile, mânia o ţinea într-o stare de nelinişte şi îi
întemniţase sufletul. Afirmaţiile trebuiau făcute fără încetare ceasuri
întregi, încet sau tare, liniştit sau calm, dar cu hotărâre. De multe ori am
comparat acest proces cu dezumflarea (amortizarea) unei armonici; noi înşine
trebuie să ne dezumflăm prin cuvântul rostit.
Am
remarcat că, prin “aruncarea poverii”, lucrurile apar mai clar într-un interval
de timp mai scurt. E imposibil să ai o viziune clară dacă mintea carnală e
liniştită. Îndoiala şi frica otrăvesc mintea şi corpul; imaginaţia este lăsată
să rătăcească în voie, atrăgând dezastre şi boli. Repetând cu tărie afirmaţia
“Arunc povara aceasta lui Christ dinlăuntrul meu şi mă eliberez de ea”,
viziunea se clarifică şi trezeşte un simţământ de uşurare şi, mai devreme sau
mai târziu, apare manifestarea binelui, fie în sănătate, fericire sau avere.
O
studentă mi-a cerut să-i explic “întunecimea dinaintea zorilor”. M-am referit
într-un capitol precedent că, adesea, înaintea unei mari realizări, ceva pare
să meargă rău, adânci deprimări încearcă conştiinţa. Din subconştient se ridică
îndoiala şi frica generaţiilor trecute. Acestea, răsărind la suprafaţă, ca
nişte rămăşiţe, trebuiesc gonite. Aici trebuie lovite ţimbalele aşa cum au
făcut odinioară biblicii, dând mulţumire că totul e salvat chiar atunci când
pare înconjurat de duşmani (lipsuri sau boală). Studenta a continuat: “Cât de
mult trebuie să rămânem în întuneric?”. I-am răspuns: “Până o să poţi vedea în
întuneric, iar aruncând povara, poţi vedea în întuneric”.
Credinţa
activă este esenţială în impregnarea subconştientului. “Credinţa fără acţiune
este moartă”. Aceasta voi încerca să o explic aici. Iisus a arătat credinţa
activă când a poruncit mulţimii să şadă înaintea sa şi a mulţumit pentru pâine
şi peşte. Credinţa activă este podul peste care trecem în Ţara Făgăduinţei.
Exemplu: dintr-o neînţelegere, o femeie s-a despărţit de soţul ei, pe care îl
iubea cu pasiune. El a refuzat orice încercare de împăcare şi nu voia să
comunice cu ea pe nici o cale. Ajungând să cunoască legea spirituală, chiar şi
cu aparenţa de separare, ea făcea afirmaţia: “Există asemenea supărări în
Mintea Divină, totuşi nu pot fi despărţită de dragoste şi de tovarăşul care
este al meu prin drept divin”. Ea a dovedit o credinţă activă, aşezând pentru
el un loc în fiecare zi la masă, împingând astfel subconştientul la
reîntoarcerea lui. A trecut un an, femeia nu a şovăit în credinţa ei şi, într-o
zi, el s-a întors.
Subconştientul
este adesea impresionat prin muzică. Muzica are o calitate multidimensională şi
sloboade sufletul din închisoare. Ea face posibile şi uşor de îndeplinit
lucrările cele mai extraordinare. Aveam o prietenă care folosea zilnic armonia
muzicii în acest scop. Compunea în armonia perfectă, eliberând, astfel,
imaginaţia. Alta dansa pe când îşi făcea afirmaţiile. Ritmul, armonia muzicii,
mişcările încarcă cuvintele cu o putere uluitoare. Trebuie, de asemenea, să-ţi
aminteşti a nu irosi ziua cu lucruri “mărunte”.
Invariabilul,
înaintea unei îndepliniri (realizări), apare ca “somnul pământului”. Înainte ca
Columb să fi descoperit America, el a văzut ramuri şi păsări, ceea ce i-a
arătat că pământul era aproape. Aşa este şi cu o realizare, numai că, de cele
mai multe ori, noi considerăm semnul o realizare, tocmai prin aceasta fiind
amăgiţi.
O
femeie a spus “cuvântul” pentru o garnitură de farfurii şi, nu mult după aceea,
o prietenă i-a adus o farfurie veche şi crăpată. A venit la mine şi mi-a spus:
“Uite, am spus cuvântul pentru o garnitură de farfurii şi tot ce am primit a
fost o farfurie crăpată!”. “Farfuria aceasta a fost numai un semn al
pământului; asta dovedeşte că farfuriile tale sunt pe drum!”. Farfuria era “păsările”
şi “ramurile”, şi, într-adevăr, puţin după aceea, a venit serviciul dorit.
Crezând în mod continuu, impresionezi subconştientul. Dacă omul îşi închipuie
că e bogat şi are succes, la timpul potrivit “va recolta”. Copiii sunt
întotdeauna încrezători şi “cine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un
copil, nu va intra în ea”.
Cunoşteam
o femeie care era foarte săracă, dar niciodată nu manifesta această simţire a
sărăciei. Căpăta câte o mică sumă de bani de la prietenii ei mai bogaţi,
aceştia căutând mereu să-i amintească cât era ea de săracă şi că trebuia să
facă economii. Dar ea, fără să se sinchisească, îşi cheltuia banii, fie pe o
pălărie, fie pe un cadou, şi era într-o încântătoare stare mentală. Gândurile
ei erau mereu concentrate spre o îmbrăcăminte frumoasă, spre inele şi lucruri,
fără nici o altă preocupare. Trăia într-o lume a minunilor şi numai bogăţiile i
se păreau reale. Ea s-a măritat cu un om bogat şi astfel totul a devenit
realitate. Nu ştiu dacă omul acela a fost “alegerea divină”, dar bogăţia
trebuia să se manifeste în viaţa ei, aşa cum ea, singură, şi-a imaginat-o.
Nu
există pace sau fericire pentru om până ce nu şi-a nimicit toată frica din
subconştient. Frica este energie greşit dirijată care trebuie transmutată în
credinţă. Iisus a spus: “De ce vă temeţi, o, voi necredincioşilor?”. Toate
lucrurile sunt cu putinţă celor credincioşi. Am fost adesea întrebată, ce fac
pentru a scăpa de frică. Am răspuns: “Mă apropii cât mai tare de lucrul care mă
frământă, de care mi-e frică”. Apropiindu-te de leu, el va dispare, dar fugind
de el, el fuge după tine. Am arătat în capitolele trecute că Leul Lipsei
dispare când individul cheltuieşte banii fără frică, arătând credinţa că
Dumnezeu este averea lui şi deci averea lui este sigură.
Mulţi
dintre studenţii mei au ieşit din strâmtoarea sărăciei, acum fiind bine
salarizaţi, prin distrugerea fricii de a pierde banii de chirie. Subconştientul
trebuie impresionat că Dumnezeu este “donatorul” şi “darul”. O afirmaţie
splendidă este aceasta: “Mulţumesc acum lui Dumnezeu – donator pentru Dumnezeu
– darul”. Omul s-a separat de atâta vreme de binele şi de avutul său prin
aceste gânduri de separare şi lipsă, că uneori are nevoie de dinamită pentru a
dizloca aceste idei false ale subconştientului, dinamita corespunzând unei
situaţii mult mai bune. Trebuie să veghezi singur, continuu, pentru a descoperi
dacă motivele acţiunii tale sunt bazate pe frică sau pe credinţă. “Alege azi pe
cine vrei să serveşti: frica sau credinţa?” Frica are ca obiect personalitatea.
Acum, nu trebuie să eviţi oamenii de care te temi, ci fii bucuros când îi
întâlneşti, căci ei înşişi vor forma veriga de aur în lanţul tău de “bine” sau
vor dispărea armonios din drumul tău. Alţii se tem de boli sau de microbi.
Trebuie să fie fără de frică, de nezdruncinat, chiar şi într-un astfel de loc,
şi vei fi imun. Germenii se pot contacta numai când vibrezi la aceeaşi înălţime
cu ei. Prin frică, vibraţiile omului îşi micşorează frecvenţa până la nivelul
foarte jos atins de microbi. Chiar boala indusă de germeni este produsul minţii
carnale, aşa că… toate gândurile trebuie să fie obiective. Germenii nu există
în Mintea Divină, ei sunt produsul imaginaţiei deşarte a omului.
În
“Scânteierea Ochiului”, eliberarea omului va veni când acesta va realiza că nu
există putere în rău. “Lumea materială va trece, şi va rămâne lumea cu patru
dimensiuni – lumea minunilor – care se va manifesta”. “Şi am văzut un cer şi un
pământ nou, moartea nu va mai fi, nici plângere, nici strigăte, nici dureri nu
vor mai fi, căci cele dintâi au trecut”.
Florence Scovell – Shin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu