DESPRE MINE...

Eu ..... sunt frunza pierduta in vant, sau urmele pasilor singuratici pe nisipul fierbinte al unui tarm pustiu, un vis trist de dragoste, o stea ce straluceste numai pentru tine..........te-am asteptat ......... te mai astept si azi .....te voi astepta mereu ..... pana cand? Daca as putea ti-as oferi intr-o clipa toata dragostea mea, care ca un vulcan abia stapanit asteapta sa se reverse, sta gata sa erupa......... nu stiu cine esti dar inima mea care bate de la o vreme intr-un ritm alert, imi spune ca esti aproape, tot mai aproape gata sa ma elibereze din lanturile singuratatii. Te astept sa rasari intr-o zi pe cerul senin al vietii mele.

joi, 30 august 2012

Capitolul VII - IUBIREA


Fiecare om de pe această planetă a primit iniţierea lui în iubire. “O nouă poruncă vă dau vouă, să vă iubiţi unii pe alţii”. Uspenski spune în “Tertium organum” că iubirea este un fenomen cosmic şi deschide omului lumea cu patru dimensiuni, lumea minunilor. Adevărata dragoste este neegoistă şi eliberată de frică. Ea se revarsă spre obiectul afecţiunii ei, fără să ceară ceva în schimb. Bucuria ei este de a da. Iubirea este Dumnezeu în manifestare şi cea mai puternică forţă din Univers. Iubirea curată, neegoistă, atrage spre ea ceea ce este al ei şi nu trebuie să ne îngrijim să căutăm sau să cerem. Rar are cineva o idee cât de mică despre iubire. Omul este egoist, tiran sau fricos în afecţiune, de aceea pierde lucrul pe care-l iubeşte. Gelozia este cel mai mare duşman al iubirii, imaginaţia rătăceşte liberă, vede iubitul atras de altcineva şi, invariabil, se obiectivează dacă nu este neutralizată.
O femeie a venit la mine foarte tristă. Omul pe care-l iubea o părăsise pentru alta şi îi spusese că niciodată nu s-a gândit să se însoare cu ea. Era chinuită de gelozie, de ură, dorea să-l vadă suferind aşa cum el a făcut-o pe ea să sufere, adăugând: “Cum a putut când eu îl iubeam aşa de mult!?” I-am spus: “Dumneata nu-l iubeşti, îl urăşti. Dă-i o iubire perfectă şi vei primi iubirea perfectă. Perfecţionează-te, pentru el, pe tine însuţi, fiindcă nu poţi primi ceea ce nu dai. Dă-i iubire neegoistă, nu-i cere nimic în schimb, nu-l critica, nu-l condamna, binecuvântează-l oriunde ar fi el”. Ea a răspuns: “Nu vreau să-l binecuvântez decât dacă ştiu unde este!” “Bine, dar aceasta nu este iubire adevărată. Dacă îi dai iubire adevărată, se va întoarce spre tine, vei primi tu, la rândul tău, iubirea adevărată, fie de la acest om, fie de la echivalentul lui, căci dacă acest om nu-i alegerea divină, nu-l vei mai dori”. Aşa cum eşti una cu Dumnezeu, aşa eşti una cu iubirea care-ţi aparţine prin drept divin.
Multe luni au trecut şi lucrurile au rămas aşa cum au fost, dar ea a lucrat conştiincios cu ea însăşi. I-am spus: “Când nu vei mai fi tulburată de cruzime, el va înceta să fie crud şi-l vei atrage după propriile emoţii”. I-am vorbit de membrii unei Asociaţii din India care nu-şi spun niciodată “Bună dimineaţa” când se întâlnesc, ci “Salut divinitatea din tine”. Ei salută mereu divinitatea din fiecare om, din animalele sălbatice ale junglei şi nu sunt niciodată sfâşiaţi, ei văd pe Dumnezeu în fiecare vieţuitoare. Am spus: “Salută Divinitatea din acest om şi spune: Văd numai eul tău divin. Te văd aşa cum te vede Dumnezeu, perfect, după chipul şi asemănarea lui”. Cu timpul, ea a devenit mai ponderată şi şi-a pierdut, gradat, ura. El era căpitan şi ea îi spunea “Cap”. Într-o zi i-a venit să spună: “Dumnezeu să-l binecuvânteze pe Cap, oriunde ar fi!”. I-am spus: “Acum este iubirea adevărată, şi când vei fi deplin stăpână pe ea, nu vei mai fi tulburată de situaţie, vei avea iubirea lui sau vei atrage echivalentul ei”.
Peste câteva săptămâni primesc o scrisoare, în care îmi spune: “Ne-am căsătorit!” Cu prima ocazie am întrebat-o: “Cum a fost?” “Oh, exclamă ea, a fost un miracol! Într-o zi m-am trezit că orice suferinţă încetase. În seara aceea l-am văzut şi mi-a cerut să mă căsătoresc cu el. Ne-am căsătorit de aproape o săptămână şi nu am văzut om mai devotat”. Este o veche zicătoare: “Nici un om nu-i duşmanul, nici prietenul tău, ci doar învăţătorul tău!”. De aceea trebuie să devii impersonal şi să înveţi ceea ce fiecare om are să te înveţe aşa că, de îndată ce ai învăţat lecţia, eşti liber!
Iubitul femeii era învăţătorul iubirii neegoiste, pe care fiecare om, mai devreme sau mai târziu, trebuie să o înveţe. “Suferinţa nu-i necesară pentru dezvoltarea omului, ea rezultă din violarea legii spirituale dar, fără ea, puţini oameni par capabili să se trezeasca din somnul sufletului”.
Când omul e fericit, de obicei devine egoist şi, în mod automat, legea karmei se pune în acţiune. De multe ori un om se ruinează din lipsă de consideraţie pentru lucrurile lui.
Am cunoscut o femeie care avea un soţ plăcut, dar ea spunea: “N-am de ce să-mi fac griji pentru mariaj; nu din cauza bărbatului meu ci, pur şi simplu, pentru că nu mă interesează căsătoria!”. Se gândea la el numai când îl vedea. Într-o zi soţul ei i-a spus că iubeşte o altă femeie şi a părăsit-o. Atunci a venit la mine disperată şi plină de ură. I-am spus: “E exact ceea ce spuneai. Vorbeai că nu ai de ce să te îngrijeşti pentru mariajul tău, subconştientul a lucrat pentru aceasta”. Ea a spus: “Da, văd, omul capătă ceea ce doreşte, apoi îşi dă seama singur că a făcut rău”. Ea s-a pus îndată în armonie cu fericirea ei şi a înţeles că ei trăiau mai bine separaţi. Când o femeie devine indiferentă sau cicălitoare şi încetează de a mai fi o inspiraţie pentru soţul ei, pierde stimulul reacţiilor de mai înainte, este neliniştită şi nefericită.
Un om veni la mine abătut şi nenorocit. Nevasta lui se interesa de “Ştiinţa numerelor” şi voia să-l descifreze pe el. Se pare că rezultatul nu îi era favorabil, căci el spunea: “Nevasta mea e de părere că nu voi dispune niciodată de avere pentru că am un doi”. I-am răspuns: “Nu te îngriji care este numărul dumitale. Eşti o idee perfectă în Mintea Divină şi vom cere succesul şi prosperitatea care sunt plămădite pentru tine de Inteligenţa Infinită”. După puţin timp a căpătat o ofertă foarte avantajoasă şi doi ani mai târziu a avut un succes strălucitor ca scriitor. Nici un om nu are succes în afaceri până ce nu-şi iubeşte opera. Pictura pe care pictorul o pictează din dragoste (pentru artă) este opera lui cea mai mare. Cazanul de fiert rămâne totdeauna ceva care stă pe pământ. Nici un om nu poate strânge bani dacă-i dispreţuieşte. Mulţi rămân în sărăcie fiindcă spun: “Banii nu înseamnă nimic pentru mine şi-i dispreţuiesc pe cei care-i au!”. Acesta este motivul pentru care mulţi artişti sunt săraci. Dispreţul te separă de ceea ce dispreţuieşti. Am auzit spunându-se despre un artist că nu este bun fiindcă nu are bani la bancă. Această atitudine a minţii separă pe om de averea lui, dar acesta trebuie să fie în armonie cu lucrul pe care îl atrage.
Banii sunt Dumnezeu în manifestare, ca eliberator de lipsuri şi limitări, dar trebuie ţinuţi mereu în circulaţie şi folosiţi mereu cum trebuie. Zgârcenia şi economia au urmări groaznice. Asta nu înseamnă că nu trebuie să avem vase pline, rezerve, stocuri şi depozite pentru cămara care trebuie să fie plină prin dreptul divin al omului, dar înseamnă că nu trebuie să acumulăm din principiu, dacă se iveşte o ocazie când banii sunt necesari. Lăsându-i să se facă fără frică, bucuroşi deschidem drumul pentru mai mulţi, Dumnezeu fiind singura şi inepuizabila avere a omului. Aceasta trebuie să fie atitudinea spirituală faţă de bani, în Marea Bancă a Universului nefiind niciodată lipsă.
Un exemplu de avariţie îl avem în filmul “Lăcomie”. Femeia câştigase 5.000 de dolari la loterie, dar nu vroia să-i cheltuiască. Se zgârcea şi economisea, lăsându-şi soţul să moară de frig şi foame; ea continua să spele podele ca să aibă din ce trăi. Iubea banii înşişi şi îi punea mai presus de orice; într-o noapte a fost ucisă şi banii i-au fost luaţi. Aici, iubirea de bani a fost un izvor de rele. Banii sunt buni şi binefăcători, dar folosiţi pentru scopuri distructive, zgârcenie sau acumulare, consideraţi mai importanţi decât iubirea, aduc boală, dezastru, pierderea lor înşişi.
Urmează calea iubirii şi toate se înmulţesc, pentru că Dumnezeu este iubire şi Dumnezeu este avere; urmează calea egoismului şi a lăcomiei, şi averea dispare, omul este separat de ea. Cunosc cazul unei femei foarte bogate care-şi strângea venitul. Rar dădea cuiva ceva sau cumpăra lucruri pentru ea. Era foarte pasionată de coliere, o prietenă întrebând-o odată câte are; 67, a spus ea. Le cumpăra şi le punea deoparte. Dacă le-ar fi folosit, aceste coliere ar fi fost dreptul ei, dar a violat legea folosirii. Dulapurile erau pline cu haine pe care nu le purta niciodată şi bijuterii care nu vedeau niciodată lumina. Braţele femeii au paralizat în final, şi fiind incapabilă de a se mai îngriji de averea ei, a transmis altora administrarea acesteia. Omul, necunoscând legea, atrage asupra lui însuşi distrugerea. Toate bolile, nefericirile, vin din violarea legii iubirii.
Bumerangul de ură al omului, de mânie sau de critică, se reîntoarce încărcat de păcate sau de griji. Iubirea apare aproape ca o artă pierdută şi omul care cunoaşte legea spirituală ştie că ea trebuie câştigată; fără ea devii “alamă sunătoare” în loc de “ţimbal răsunător”. Aveam o studentă care venea la mine lună de lună pentru a-şi curăţa conştiinţa de ură. După un timp, ura ei s-a redus la a fi canalizată asupra unei femei şi se tot gândea mereu la acest lucru. Puţin câte puţin a devenit şi mai echilibrată, şi toate duşmăniile ei dispărură. La un moment dat a venit la mine, spunând: “Nu pot să-ţi spun ce simt! Femeia aceea mi-a spus ceva şi, în loc să mă înfurii, am fost drăguţă cu ea, iar ea a fost, de asemenea, foarte drăguţă cu mine şi m-a lăudat. E o minunată lumină pe care o simt înlăuntrul meu!”.
Dragostea şi bunăvoinţa sunt nepreţuite în afaceri. O femeie a venit la mine plângându-se de patroana ei. Spunea că e rece şi cicălitoare fiindcă nu se poate lipsi de ea în acest post. “Bine, salută divinitatea din patroană şi trimite-i dragoste!”. Ea spuse: “Nu pot, e o femeie de marmură”. “Îţi aminteşti povestea cu sculptorul care a cerut o bucată de marmură?” A fost întrebat pentru ce îi trebuie şi el a spus: Există un înger acolo! Din ea a făcut o minunată operă de artă”. “Adevarat”, a spus ea. “Voi încerca toate acestea”. O săptămână mai târziu s-a întors şi mi-a spus: “Am făcut ce mi-ai spus, femeia este acum foarte drăguţă şi mă plimbă cu trăsura ei”. Oamenii simt uneori remuşcările de a fi făcut cuiva o cruzime care durează de ani întregi. Dacă răul nu se poate îndrepta, efectul lui poate fi neutralizat făcând cuiva o plăcere în prezent. “Ceea ce trebuie să fac este să iert acele lucruri care au trecut şi să previn acele lucruri care sunt înaintea mea”. Grijile, regretele şi remuşcările distrug celulele corpului şi otrăvesc atmosfera individului.
O femeie, adânc supărată, mi-a spus: “Tratează-mă pentru a fi fericită şi veselă; grijile mă fac nervoasă cu cei din jurul meu şi aşa întreţin şi mai mult karma”. Mi s-a cerut, de asemenea, să tratez o femeie care era în doliu după fiica ei. Am negat orice credinţă în pierdere şi separaţie şi am afirmat că Dumnezeu este dragostea şi bucuria femeii. Femeia şi-a recâştigat pe dată echilibrul şi mi-a trimis vorbă prin fiul ei să n-o tratez mai departe fiindcă… era aşa de fericită!, încât nu părea să fie prea convenabil. Astfel, mintea muritoare ţine să depindă de tristeţe şi de regretele ei. Am cunoscut, de asemenea, o femeie care se lăuda pretutindeni cu nenorocirile ei, aşa că tot timpul avea ceva cu care să se laude.
Moda veche era că, dacă o mamă nu e îngrijorată pentru copilul ei, nu e o mamă bună. Ştim, acum, că frica mamelor e cauza multor boli şi accidente ale copiilor. Frica proiectează în mod viu boala sau o realizează în mod obiectiv dacă nu e neutralizată. Fericită acea mama care poate spune sincer că ea pune copilul ei în mâna lui Dumnezeu deoarece ştie că este astfel sub protecţia divină. În acest mod ea aruncă asupra lui o mare aură de protecţie.
O femeie s-a trezit deodată în mijlocul noptii, simţind că fratele ei este într-o mare primejdie. În loc să se lase cuprinsă de teamă, a început să facă afirmaţii de adevăr: “Omul este o idee perfectă în Mintea Divină, e întotdeauna în locul cel mai bun, fiind sub protecţia divină”. A doua zi a aflat că fratele ei se aflase în apropierea unei mine care a explodat, dar a scăpat în mod miraculos.
Prin gândurile lui, omul poate fi păzitorul fratelui său şi fiecare om trebuie să stie că “lucrul pe care-l iubeşte stă pe locul secret al celei mai mari înălţimi, rămânând acolo, în umbra Atotputernicului”. Nu ţi se va întâmpla nimic rău şi nici o boală nu se va apropia de tine. Iubirea perfecta zvârle frica afară. Acela care se teme nu este perfect în dragoste. “Dragostea este împlinirea legii”.

                                                                       Florence Scovell – Shin

Un comentariu: